Tag Archives: Ioan

Pacea minții

www.fundatiaseer.ro

“Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” (Ioan 14:27)

Avem posibilitatea de a controla ceea ce se petrece în mintea noastră, dacă punem în ea Cuvântul lui Dumnezeu. Nu e vorba de Cuvântul pe care îl citim de obicei, ci de Cuvântul pe care îl procesăm mental, pe care îl aplicăm în fiecare situaţie care se iveşte, şi pe care ne putem baza în momente de criză – fiindcă ştim că e dreptul nostru de a avea pacea minţii pe care ne-a promis-o Domnul Isus. El i-a mustrat pe ucenicii Săi pentru că-şi pierduseră pacea minţii în timpul unei furtuni. El nu Și-a pierdut-o pe-a Lui, ci dormea pe fundul corabiei. Aşadar, tu unde eşti astăzi? Te odihneşti cu Domnul Isus pe fundul corabiei? Sau te-a cuprins panica, la fel ca pe ceilalţi de pe punte?!

Îngrijorarea te copleșește atunci când uiţi două lucruri:

1) Ceea ce ţi-a spus Domnul… De exemplu, El zisese (Marcu 4:35): “Să trecem în partea cealaltă”. De îndată ce a rostit aceste cuvinte, nu a mai existat vreun val suficient de mare ca să-i înghită. De fiecare dată când faci ceea ce ţi-a spus Dumnezeu, poţi trece prin furtuni, fără să te scufunzi.

2) Cine se află cu tine în corabie… Ucenicii Îl cunoşteau pe Domnul Isus destul de bine, dar înainte de venirea zorilor, ei s-au întrebat: “Cine este Acesta, de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?” (v. 41)

Ţi-a trecut vreodată prin minte că furtuna prin care treci chiar acum a fost îngăduită de Dumnezeu pentru a-ţi arăta că nu există problemă pe care să n-o poată rezolva; că nu eşti singur; şi că prin această experienţă vei ajunge să-L cunoşti mai bine?! Într-o altă traducere a Bibliei, cuvintele Domnului Isus “Să nu vi se tulbure inima…” (Ioan 14:1) sună astfel: “Nu lăsaţi ca inimile voastre să se chinuie sau să se neliniştească”.

Reține gândul zilei:

Singura putere pe care o are îngrijorarea asupra ta, este puterea pe care i-o dai tu însuți!

Concluzii la marginea unui mormânt

Text: Ioan 11

I. Și cei iubiți de Domnul se înbolnăvesc și mor …

II. Când întârzie, Domnul este întotdeauna la timp!

III. Totul e bine când se termină cu înviere!

Trei invitații din Evanghelia lui Ioan

Ioan a fost un geniu inspirat de Duhul desăvârșirii. Modest ca un strop de rouă și oglindind umil strălucirea soarelui, Ioan a scris o Evanghelie care va rămâne în eternitate o capodoperă cu greu de egalat.

Scrierea lui Ioan are structura unei arhitecturi a Cortului Întâlnirii, are psihologia unor studii de caz, într-o inegalabilă galerie a întâlnirilor tipologice dintre oameni și Dumnezeu, în Christos, are seriozitatea unui proces din justiție care dovedește dumnezeirea Fiului, transcendența Logosului și șansa unică a întâlnirii cu  Salvatorul venit să ne recupereze pentru locașurile din casa Tatălui.

Vreau să vă atrag atenția asupra încă unei particularități unice a Evangheliei lui Ioan, o întreită invitație, o triadă a Celui venit să ne fie nu musafir, ci gazdă primitoare. Iată-le: ,,Veniți de vedeți“, ,,să vină și să bea“ și ,,veniți de prânziți“

  1. În Ioan 1:39, doi doritori de ucenicie Îl numesc, dintre toate titlurile de politețe posibile, ,,Rabi“, cu o exprimare echivalentă cu o cerere de înscriere: ,,Rabi (care tălmăcit înseamnă: ,,Învățătorule“), unde locuiești?“ Fiul lui Dumnezeu le răspunde, criptic, și totuși clar: ,,Veniți de vedeți“.
    Este echivalentul unei aceptăți, al unui ,,Veniți. Nu mă deranjați. Veniți acum. Casa mea este deschisă pentru voi, Am venit să Mă cunoașteți, căci Eu vă cunosc de mult“.
  2. În Ioan 7:37, în ultima zi a sărbătorii corturilor (Num. 2(:12-38), evreii adăugaseră un obicei al lor la cele prescrise în Lege, o ,,scoatere a apei“ ca o invocație pentru ploile aducătoare de viață care urmau în Citește în continuare

Iată de ce îmi place W.W. Wiersbe – Ioan 17

În această rugăciune de Mare Preot, Domnul Isus s-a rugat pentru Sine (vv. 1–5), pentru ucenicii Săi (vv. 6–19) și pentru toată Biserica Sa (vv. 20–26).

Rugăciunea scoate în evidență care au fost prioritățile Domnului Isus: proslăvirea Tatălui (v. 1), unitatea Bisericii (vv. 21–23), sfințirea Bisericii (v. 17) și câștigarea lumii pierdute (vv. 18–19). Sunt ele și prioritățile vieții tale?

Ea arată și ce daruri a dat El urmașilor Săi: viața veșnică (vv. 2–3), Cuvântul (vv. 8, 14) și slava Lui (v. 22). Notați însă că ce credincioși sunt darul primit de El de la Tatăl (vv. 2, 6, 9, 11–12), după cum și El este darul dragostei Tatălui pentru cei credincioși (3:16). Totul este prin har!

Cuvântul ,,lume“ apare în această rugăciune de nouăsprezece ori, pentru că ea neînvață cum ,,să biruim lumea“ (16:33). Trebuie să urmărim mereu proslăvirea Tatălui (vv. 1–5), să experimentăm bucuria Lui (v. 13), să fim sfințiți prin Cuvânt (v. 17), să căutăm să-i câștigăm pe cei pierduți (vv. 18–19) și să contribuim la unitatea poporului lui Dumnezeu (vv. 20–23). Citește în continuare

Ce sunt creștinii ?

Fără îndoială, nu există muritor în stare să pătrundă adâncimile și înălțimile acestui dialog dintre două persoane ale Sfintei Trinități. Numai când vom fi cu El, în El și cu El în slava viitoare vom putea pricepe mai mult. Până atunci zgâriem textul puțin, doar pe la suprafață. Și așa și totuși este hrnă destulă și îndestulătoare pentru cel flămând după eternitate.

Textul din Ioan 17 mentionează de șapte ori ceva din specificul acestui grup de oameni. Găsim o perspectivă a individului, o viziune a slavei, a veșniciei, a alegerii din cer. Dumnezeu ne-a “dat Fiului“ mai înainte ca noi să ne naștem!

  1. O relatie specială 17:2
  2. O hrană specială 17:6 (Evrei 1:1-2)
  3. O pozi ie specială 17:9
  4. O providență specială 17:11 ,,ai Tăi, dați Mi“
  5. O grijă specială din partea lui Christos 17:12
  6. O excepție specială 17:12
  7. O perspectivă specială „cu El în slavă“ 17:24

Pentru cei care puteți pătrunde, Ioan 17 nu amintește nimic de păcat. Sunt hotărări luate înainte de cădere, între Tatăl și Fiul (Ioan 15:16).

De ce a murit Domnul nostru ?

… Eu sunt Calea, Adevărul și Viața …Ioan 14.6

El a murit…

…ca să facă ispășire pentru păcatele poporului (Evrei 1.3; 2.17).

…ca să șteargă păcatul (Evrei 9.26).

…pentru a îndepărta fărădelegile noastre (Romani 4.25).

…pentru a ne spăla de păcatele noastre (Apocalipsa 1.5).

…pentru a ne dărui dreptatea lui Dumnezeu (Romani 5.1).

…ca să ne smulgă din acest veac rău (Galateni 1.4).

…ca să ne aducă la Dumnezeu (1 Petru 3.18).

 Isus, pe cruce a murit,

Miel sfânt, fii preaslăvit!

Și moartea Ta m-a izbăvit,

Miel sfânt, fii preaslăvit!

Dumnezeu și bolile noastre

C.H. Spurgeon

Boala aceasta nu este spre moarte. –  Ioan 11:4

În aceste cuvinte ale Domnului învăţăm că există o limită la boală. Există un „până” de care boala nu poate să treacă, şi care este ultima frontieră. Lazăr a trebuit să experimenteze moartea, dar moartea nu era sfârşitul bolii sale. In orice boală, Domnul poate spune valurilor de durere „până aici, nu mai departe” (vezi Iov 38:11). Scopul ei este instruirea, nu distrugerea poporului.

Înţelepciunea ţine un termometru la gura cuptorului durerii şi reglează temperatura cuptorului.

Limitarea bolii este, mai întâi, o înţelegere încurajatoare. Dumnezeul providenţei a limitat timpul, felul, intensitatea, repetarea şi efectele oricărei boli. Fiecare bătaie de inimă este hotărâtă, fiecare oră nedormită predestinată, şi fiecare rezultat de sfinţire prevăzut din veşnicie. Nimic mare sau mic nu poate scăpa din mâna Celui care numără firele de păr de pe cap (Matei 10:30).

In al doilea rând, limitarea bolii este înţelept adaptată puterii noastre, pentru menţinerea scopului bolii şi pentru primirea harului. Nenorocirea nu vine la întâmplare. Intensitatea fiecărei lovituri de nuia este strict măsurată. Cel care nu a făcut nici o greşeală în cântărirea norilor şi în aşezarea temeliilor cerului nu greşeşte nici atunci când măsoară ingredientele care lecuiesc sufletul. Noi nu putem suferi prea mult şi nu putem fi uşuraţi prea repede.

In al treilea rând, această limitare este hotărâtă cu blândeţe. Cuţitul Chirurgului ceresc nu taie niciodată mai adânc decât este absolut necesar. „Căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângeri 3:33). Inima unei mame strigă „cruţă-mi copilul!”, dar nici o mamă nu este mai iubitoare decât bunul nostru Dumnezeu. Când ne gândim cât de încăpăţânaţi suntem, este o minune că nu suntem mai loviţi. Este foarte confortabil să ştii că Cel care a aşezat marginile planetei noastre a hotărât şi marginile necazurilor noastre.