Tag Archives: Ioan

Descoperirea deplină a lui Dumnezeu

Dumnezeu a fost preamărit în El. Ioan 13.31

Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, ca noi să-L putem cunoaște prin El pe Dumnezeu. În timpul vieții Sale, El ne-a arătat, prin cuvintele și prin faptele Sale, cine este Dumnezeu. Dar descoperirea cea mai deplină a lui Dumnezeu a fost la cruce, unde Domnul Isus a suferit și a murit.

• Acolo vedem sfințenia lui Dumnezeu. Când Isus Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre și a purtat vina noastră pentru ele, Dumnezeu a trebuit să-Și întoarcă privirea de la El, pentru că Dumnezeu este prea sfânt ca să vadă păcatul.

CEA MAI MAREATA RUGACIUNE FACUTA VREODATA

 Biserica HARUL, FL – Martie 31, 2021  

Rugăciunea lui IsusIOAN 17  

                    RUGACIUNEA DE MARE PREOT A DOMNULUI ISUS

IOAN  17:1-26

In Ioan 17 avem rugaciunea Domnului Isus Hristos de Mare Preot si putem spune ca este cel mai maret capitol din Biblie. Aceasta rugaciune a influentat multi oameni mari ai lui Dumnezeu. Episcopul J.C. Ryle a spus despre acest capitol: “Capitolul care este deschis in fata noastra astazi, este cel mai remarcabil capitol din Biblie. Nu este altul ca el.” William Kelly a scris: “Ioan 17 este intr-adevar fara egal pentru scopul si adancimea lui in toata Scriptura.”

Lideri puternici de-alungul istoriei, ca: Martin Luther, John Calvin, Jonathan Edwards, Charles Spurgeon si multi altii au avut cea mai inalta apreciere pentru Ioan 17. Lauda lor pentru acest capitol este bine intemeiata.

Nici o alta rugaciune din cele 650 rugaciuni inregistrate in Biblie nu se apropie sa egaleze excelenta celei pe care o gasim in Ioan 17. Evangheliile inregistreaza 19 ocazii in care Domnul Isus S-a rugat, dar aceasta este singura ruga-ciune lunga a Domnului ce o avem si singura care ne spune si ce s-a rugat Domnul. In cele 26 de versete ale acestui capitol, Duhul Sfant a binevoit sa inregistreze intreaga rugaciune a Domnului din camera de sus. In aceasta rugaciune, vedem pe binecuvantatul Fiu al lui Dumnezeu, rugandu-Se Tatalui: nu pentru un oras, nici pentru o natiune, ci pentru toti copiii Lui, din generatie in generatie.

De ce a fost unică învierea Domnului Isus?

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața” (loan 11:25)

„Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)

De ce este unică învierea lui Isus Hristos?

Nu faptul că a înviat din morți II face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia ne vorbește despre alte șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui lair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr si învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi). Din două puncte de vedere, uimitoare, învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea:

1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei Citește în continuare

Semnele Domnului Isus

I. Semnul nașterii – Luca 2:8.

Iată semnul intruparii au fost scutecele. S-a făcut la fel ca noi. Toți copiii de la cei din palat pana la cei din coliba au acest lucru comun, au purtat scutece.

II. Semnul răstignirii – Ioan 20:24.

El ne vorbește despre Toma care a cerut sa vada semnele rastignirii.

III. Semnul ingroparii   Mar. 22:38

Iosif din Arimatea l-a pus in mormantul lui. Semnul lui Iona care a stat in chit gimp de trei zile.

IV. Semnul invierii stricati Templar Acesta si in trei zile si il voi ziti la loc.  Dat cu ocazia curatirii Templului.

V. Semnul   Sfârșitului – Mat. 24:1-3.

Semnul revenirii Tale și al sfârșitului veacului. Este vestirea Evangheliei pana la marginile pământului. (Mat. 24:14)

VI. Semnul generațiilor de urmașii – Luca 2: 25-35. Semn care perpetuează și autentifica apartenența la Christos este împotrivirea față de El.

VII.    Semnele suferințelor. – Gal. 6:14-17 – Semnul

Roșca, Florian Damian, Liviu Puraci, Iosif  ,

Dovezile Hristosului Înviat

by Godja Daniel

Învierea lui Isus Hristos cel răstignit este momentul decisiv al relatărilor Noului Testament și miezul credinței creștine. Întregul Nou Testament a fost scris în cadrul și din perspectiva învierii lui Isus din morți. Fără credința că Isus cel răstignit este viu, Biserica creștină nu ar fi ajuns niciodată să existe și nici nu am fi avut scrierile Noului Testament. Apariția mișcării creștine poate fi explicată corect numai într-un singur mod, anume că urmașii lui Isus L-au văzut personal pe Domnul cel înviat și au considerat învierea Lui din mormânt drept dovadă convingătoare că El este într-adevăr Mesia cel promis în Vechiul Testament.

Există 6 dovezi clare cu privire la Învierea Domnului Isus din morți:

1. Mormântul gol:

Această dovadă este incontestabilă. Atât ucenicii cât și Consiliul evreiesc au recunoscut faptul că mormântul este gol. Dacă nu ar fi fost așa, opoziția ar fi putut fără probleme să Citește în continuare

Suferințele lui Hristos 

F. von Kietzell

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. – Ioan 18.1


Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30

Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.

Pași în cunoașterea Domnului

Ioan 9: 1- 41

Introducere: Întreaga întâmplare este o ilustrație a declarațieie Domnului Isus din versetul 5: „Cât sânt în lume, sânt Lumina lumii”. De fapt, această afirmație este începută în Ioan 8:12-19.Pe fondul acestei declarații contestate, Domnul Isus întâlnește un orb din naștere și-l vindecă. Asistăm la o situație paradoxală: Domnul Isus vindecă un orb pentru a scoate în evidență orbirea spirituală în care se aflau Fariseii vremii (Unii din Farisei care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-am fi și noi orbi!” „Dacă ați fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-ați avea păcat; dar acum ziceți: „Vedem”. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne”.

Ca și vindecarea, mântuirea orbului nu s-a produs dintr-o dată. Asistăm la un proces al creșterii în cunoștință. Iată treptele lui:

(I.) Omul Isus .

Așa Îl cunoaște la început orbul pe Domnul: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, …” (9:11).

(II.) Proorocul Isus.

În urma cercetării orbului de către Farisei, asistăm la o a doua declarație: „Iarăși au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El, în privința faptului că ți-a deschis ochii?” „Este un prooroc”, le-a răspuns el.” (9:17).

(III.) Isus – trimisul lui Dumnezeu.

De fapt așa se numea și scăldătoarea la care l-a trimis Domnul pe orb ca să se spele de tina de pe ochi. Înfruntarea din sinagogă culminează cu această declarație curajoasă a orbului: „De când este lumea nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic” (9:32-33).

(IV.) Fiul lui Dumnezeu.

Toate declarațiile de mai sus sânt incomplete. Nu este de mirare ca Domnul Isus l-a căutat pe orb și la ajutat să nu se oprească la jumătatea drumului. Numai cine Îl cunoaște pe Isus ca Fiul al lui Dumnezeu poate căpăta mântuirea.

„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” …

„Cred, Doamne”, I-a zis el; și I s-a închinat (9:35, 38).

Încheiere: Ce crezi tu despre Isus? Nu te opri la jumătatea drumului. Chiar dacă vei avea de suferit batjocura celorlalți sau „darea afară din sinagogă”, mergi până la capăt și primește mântuirea oferită de Fiul lui Dumnezeu. „Eu am venit în lume pentru ca cei ce nu văd, să vadă” (9:39).

Cântecul de lebădă

Text: Ioan 17:1-26

Introducere: În schița Evangheliei lui Ioan, rugăciunea aceasta ocupă un loc specific, ea este ultima dinaintea crucificării.  Frumusețea și valoarea acestei rugăciuni sunt unice:

(I.) Un Fiu vorbește cu Tatăl Său.

Este un privilegiu să poți trage cu urechea la ceea ce vorbesc între ei „mai marii lumii acesteia”. De data aceasta însă, avem privilegiul extraordinar să auzim cum vorbesc între ele două persoane ale Sfintei Treimi: Fiul și cu Tatăl. Lucrul acesta este rar chiar și în Evanghelii. Remarcați duioșia situației, dorul Fiului după casa părintească, nerăbdarea de a părăsi lumea păcatului și de a se reîntoarce în atmosfera slavei, etc.

(II.) Un învățător mijlocește pentru ucenicii Săi.

Grija aceasta a Învățătorului nu a încetat să se manifeste. Aceleași lucruri le vrea El și pentru noi astăzi: pază, sfințire, unitate, etc.

(III.) Fiul cel mare mijlocește pentru frații Lui.

La evrei, fiul cel mare moștenea totul, odată cu dreptul de întîi născut. Priviți-L pe Isus cum vrea să împartă cu noi tot ce are de la Tatăl. Extraordinar!

Încheiere: O analiză a unei rugăciuni înseamnăț o incursiune în interiorul unui suflet. Ce mare este Domnul Isus. Ce extraordinar caracter și ce uriașă personalitate! Un așa Mîntuitor ne trebuie!

Un samaritean mulțumitor și nouă evrei memântuiți

De Thanksgiving, Doru Brezoi, unul din presbiterii de la Bethel, ne-a vorbit iar despre cei zece leproși vindecați de Domnul Isus și de acel unul singur care s-a întors să-I mulțumească (Luca 17:11-19). Este o întâmplare „pe muchie de cuțit“, petrecută pe când Domnul Isus se suia la Ierusalim „printre Samaria și Galilea“.

Domnul le spusese: „Duceți-vă și arătați-vă preoților!“ (v.14)

În mod tradițional, între iudei și samariteni nu existau legături sociale. Aduceți-vă aminte că femeia samariteancă s-a mirat că Domnul Isus, un iudeu, cere să bea apă de la ea (Ioan 41-9). Samaritenii erau un fel de „paria“ ai celor din Israel. Totuși, Luca ne spune că între cei zece leproși era și un samaritean. Mizeria a nivelat deosebirile tradiționale și leproșii au putut sta împreună. Ce s-a întâmplat însă la vindecare?

Nouă leproși s-au dus în calea lor și doar samariteanul s-a întors la Isus, ca să-i mulțumească. M-am întrebat pentru prima dată, când Citește în continuare

Ce înseamnă o căsătorie bună?

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32)

Ideea că o căsnicie poate fi perfectă ne induce în eroare și ne provoacă deziluzii… practic, ne pregătește s-o abandonăm, atunci când fantezia se ciocnește cu realitatea. Lucrul acesta se întâmplă frecvent!

Numai când accepți adevărul că oamenii sunt slabi, nestatornici și dezamăgitori – și că tu faci parte dintre ei – vei putea afla fericirea de lungă durată în căsnicie. Așadar, în câteva ediții la rând, analizăm împreună câteva concepții greșite despre căsnicie. Citește în continuare