Acreditările împăratului divin

Introducere:

Plonjați fățarnic într-o amnezie voluntară, cei ce L-au judecat pe Isus l-au întrebat despre învățătura Lui. Răspunsul a fost necruțător! „Știți ți voi prea bine pentru că Eu n-am vorbit în ascunsl, ci am proclamat pe față. Mă judecați nu prentru ceea ce nu știți. ci pentru ceea ce știți prea bine.“

Ioan 18:20 Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă și în Templu, unde se adună toţi iudeii, și n-am spus nimic în ascuns.

Într-adevăr activitatea Sa a fost publică și limpede. El a venit ca Împărat, a făcut lucrările unui Împăîrat divin și S-a oferit ca Împărat pentru împărăția pe care ei, ipocriți, pretindeau că o așteaptă. Acum, paradoxal, ei se grăbeau să-L elimine pe El ca să nu le strice sărbătoarea pe care El venise tocmai ca să o împlinească.

Care au fost acreditările Lui ca Împărat divin?

I. Născut să fie împărat – Mat. 2:2

II. Uns să fie împărat Mat. 3:13

III. Și-a prezentat platforma împărătească – Mat. 5-7

IV. Autoritatea asupra naturii – Mat. 8:23-2

V. Autoritate asupra bolilor – Mat. 8-9

VI. Autoritate asupra demonilor 

VII. Și-a vestit venirea – Mat. 10:1-7

VIII. Autoritate asupra morții –  Iair – Marcu 5:35-43, Fiul văduvei (Luca &.11-17), Lazăr (Ioan 11:38-44).

UNGEREA DOMNULUI CU MIR

(Nelu Gug)

                                               Ioan 12:1-11

Împrejurarea si  locul  unde se petrece acțiunea:

    –  în   BETANIA,  după  învierea  lui  LAZĂR,

    –   cu  SASE  zile  înainte  de  Răstignire  

La  o  Cină în familia  iubită de Domnul,

Erau  zile tulburi în Țara Sfîntă . . mari tensiuni între Bine si Rău, între cei Credinciosi Domnului si  agenții celui rău ..

                 . . . la fel ca  astăzi ….

Conducătoriii religiosi, protejați de liderii politici se adunau să  comploteze împotriva lui Isus;

Prietenii lui Isus erau adunați în Betania, să-si arate  dragostea față de El,

    . . . acțiunea petrecută în casa lui Simon Leprosul,       Marcu 14:3    

ACOLO erau vre-o  17 persoane adunate împreună la o cină,

  . . . Simon Leprosul,   Lazăr, Marta,  Maria,   Hristos si  12 Ucenici …

Aici, cu această ocazie, are loc  UNGEREA  CU  MIR  a Domnului Isus, inițiată nu de un bărbat, ci de o femeie.

&   Interesant  că,  legat de ultimele evenimente din viața Domnului Isus, FEMEILE  joacă un rol  important . . ele îl urmează pe Domnul peste tot si îl slujesc,, ele  sunt sub Crucea Domnului (si doar un singur bărbat din cei apropiați de Domnul – Ioan),

ele pleacă ultimele de la mormînt iar în dimineața Învierii sunt primele la mprmînt . . văd îngeri, sunt primii mesageri ai Învierii…. Domnul se arată întîii unei femei – Maria Magdalena.

v. 3   de remarcat cu privire la acest MIR, 3  lucruri :  CANTITATEA . . . „un litru”    CALITATEA . . .  „mir de nard curat”,

si  VALOAREA  LUI:  . . .”de mare preț”

APOI,  TREI  persoane cheie, implicate în această acțiune:   MARIA cea care inițiază,  IUDA  cel care critică  si  ISUS persoana centrală a evenimentelor.

MIRUL DE  NARD –  Nardul =  nume dat mai multor specii de plante ierbacee provenite din India, regiunea Himalaia,

„Mirul de Nard”  =  parfum  extras din rădăcina acestor plante, folosit foarte mult în acele vremuri …

#  probable că ideea cu „Uleiuri Esențiale de azi, acolo isi au rădăcina istorică …

Cîteva Sublinieri în legătură cu această  faptă inspirată a Mariei:

I.   ÎNSEMNĂTATEA  UNGERII . . . 

– faptul că Isus apreciază  gestul Mariei, asta demonstrează că asta a însemnat mult pentru cei implicați ..

a.  Întîi  o  Mulțumire  Sinceră –  asa a înțeles Maria să-si exprime practic mulțumirea ei față de    Domnul,

Nu doar cu vorbe, cu rugăciuni, ci ceva mai mult, ceva care să coste … să impresioneze…

@   Vom sărbători iar Moartea si Încierea Domnului Isus, prețul mare al Jertfirii Sale pentru noi . . . cum vom mulțumi ? 

       cu gura, cu buzele . . rugăciuni, cîntări ? fain, frumos !  DAR numai atît ? ceva mai practic …..????

b.  Apoi,  o UMILINȚĂ  Adîncă . . .

Interesant . . acolo, la acea cină, Marta slujea – frumos, de apreciat, Lazăr si alții stăteau cu Domnul la masă, discutau, aveau părtăsie . . fain,   

DAR, Maria ia mirul de nard, se apleacă, se umileste la picioarele Domnului,  le unge cu mir si . . . culmea:  „le-a stars cu părul capului ei” .. greu de imaginat în cultura de azi … 

#  Probabil că, si de Sărbătorile astea, multe surori vor merge pe la coafor, si vor cheltui sume importante să-si aranjeze părul – podoaba capilară . . . V-as ruga însă, să vă gîndiți puțin la gestul acestei femei – Maria – apreciată mult pe paginile N T.

        . . . cîtă umilință, ce atitudine impresionantă,   ce soc puternic pentru cei prezenți … nimic firesc, nimic carnal, sau lumesc în acest gest, ci doar o inspirație a Duhului Sfînt …

c. Dar si o DRAGOSTE  demonstrată, observăm în acest gest ..

Cînd e verb de Domnul Isus –  ea nu face  economii,  nu se uită la ceva cheap, ieftin . . ceva „în sale”, NU !

    – pentru Domnul dai ce ai mai scump în casă !   

*  DAVID:  „nu doresc  să aduc  Domnului o jertfă care să nu mă coste”,

Ce face ea pentru Domnul ei, nu consideră „risipă”, doar cei firesti, fără minte, judecă asa . . pentru ea asta e un CÎSTIG  curat !

d.  Ungerea  cu mir însemnează si o DURERE  Sfîntă, 

Ea stia  că  El va muri si că va fi îngropat,      v. 7  Ea face lucruri în avans . . . cînd încă Domnul e în viață.

Interesant, si celelalte femei pregătesc miresme si uleiuri, să ungă trupul mort al Domnului . . dar ce importanță mai avea asta ? era doar un obicei al vremii…

Dar ce face Maria, e un act deosebit,  semnificativ, însemnat … apreciat !!!!

Prin asta exprimă o durere sfîntă pentru Iubitul inimii ei, Domnul care se jertfeste să ne  salveze ….

e.  Gestul de ungere exprimă si o  ÎNCREDERE Puternică . . 

. . nu e un gest asa la întîmplare, ca pentru fiecine . . . ci e ceva inspirat, a prins momentul să exprime public, la acea Cină, față de toți, încrederea ei, în cel venit de Sus, ca să ne salveze pe noi, prin jertfirea Sa,.

„Mă-ncred în El orice s-ar întîmpla . . ” asta e cîntarea ei ….

DECI, iată ce înseamnă UNGEREA:  mulțumire, umilire,  exprimarea  dragostei, a dureri pentru Domnul, si a încrederii depline în triumful final !

II.  VALOAREA  UNGERII  CU  MIR . 

Iuda  valorifică  mirul   la 300 de dinari,  – plata unui   lucrător cu ziua pe un an de zile !

  +  un dinar = era plata untie  file de lucru.

ASA  Îl  valorifică  Maria pe  Isus !!!!

    CINE ar fi gata, de  aceste  Sărbători să facă un asemenea gest  față de Domnul, care să-l coste cîstigul pe un an de zile ??

#  De observat  aici, modul de  gîndire a lui Iuda:      v. 4 – 5 – 6 . a omului   firesc, carnal,  lumesc …  

       „Ce  risipă, ce prostie !  for  what ????”   „Eu nu sunt friare, eu am muncit din greu pentru banii mei, eu stiu ce să fac cu ei,

#  FRAȚILOR, nimic nu e  pra mult,  prea scump să dăruim pentru Hristos  si cauza Lui !

El e  singurul care merită să-I oferim  lucrurile cele mai de preț !   –  să-I dăm si să ne dăm Lui !

„Căci tu vei trece de-aici lăsînd toate,   Dar ce lui Isus ai făcut va sta !   Asta rămîne, nu vestejeste . . . !”

III.  ACTUL  UNGERII CU  MIR.

+  Privit de Maria . . . prin prisma ei . . . TOT ce poate face pentru Isus – se merită, o face cu plăcere,

+   Privit de Iuda . . . risipă, pierdere de timp si bani …

         –  pentru el Isus a  devenit mic si neînsemnat,

&  Pentru cei lumesti si firesti . . . a souri si a jertfi Domnului, înseamnă o  risipă ..  Ce trist !

+  Actul acesta  privit de Domnul . . prin prisma Lui,    

. . . ca o  faptă bună,  de neuitat . .     MARCU 14:9   un gest unic, inspirativ si pentru noi …

IV.  REZULTATUL  ACESTEI  UNGERI .

+  Întîi,  dorința Mariei  împlinită . . să facă ceva deosebit pentru Domnul, înaintea morții si îngropării Sale,  nu după . .

+  Hristos  mulțumit de  gesture ei . 

El e deasupra săracilor . . a refugiaților din Ucraina,  deasupra „homeless”,lor,  deasupra musafirilor la masa …

El e  UNIC si merită un gest UNIC , care să-l mulțumească, să-l slăvească !. 

+  Iuda –  descoperit pe față, cu această ocazie . . 

    –  gestul  Mariei, il irită pe Iuda si el nu rezistă la lucruri frumoase pentru Domnul, si re-acționează.

Oamenii firesti re-acționează întotdeauna cînd cei duhovnicesti fac ceva, jertfesc ceva deosebit de  dragul Domnului,

  – „De ce trebuia asta ? ce crezi că rezolvi cu asta ? Nu se merită. Se putea face altceva … ! gîndire bolnavă.

Cîte lucruri  interesante se pot petrece la o CINĂ, la un Diner . . .   depinde  cu ce scop o dai …

–  interesant cum te raportezi, cum te manifesti, intr-o   astfel  de ocazie,   poate   unică; 

    –  poți face un gest, o faptă, care să-i imresioneze pe toți cei prezenți, dar mai ales pe Domnul, care e  întodeauna   prezent

la întrunirile noastre de părtăsie, fie în casă, în familie, fie chiar în Biserică.

 #  Cînd faci o faptă bună, un gest frumos, spiritual, asteaptă-te la  reacții adverse, la reprosuri, la critici dure din partea unora …

 dar nu te lăsa influențat de asta !  dacă îndemnul e  de Sus, mergi înainte…

&  Să nu ne intereseze părerile altora, cu privire la slujirea noastră, ci mai mult să ne intereseze părerea Domnului . .

Ce zice Domnul de fapta mea, cum etichetează El  jertfa mea ???   Asta e  important.

„Maria si Marta sunt două surori, Ce-n Rai îsi petrec  Vesnicia,

Par eu pe pămînt parc-as vrea uneori,  Cînd Marta să fiu, cînd  MARIA !!!”   

Doamne ajută-ne să luăm expemple bune de pe paginile s Scripturii, si să le urmăm.      

AMIN

Descoperirea deplină a lui Dumnezeu

Dumnezeu a fost preamărit în El. Ioan 13.31

Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, ca noi să-L putem cunoaște prin El pe Dumnezeu. În timpul vieții Sale, El ne-a arătat, prin cuvintele și prin faptele Sale, cine este Dumnezeu. Dar descoperirea cea mai deplină a lui Dumnezeu a fost la cruce, unde Domnul Isus a suferit și a murit.

• Acolo vedem sfințenia lui Dumnezeu. Când Isus Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre și a purtat vina noastră pentru ele, Dumnezeu a trebuit să-Și întoarcă privirea de la El, pentru că Dumnezeu este prea sfânt ca să vadă păcatul.

Pagini: 1 2

CEA MAI MAREATA RUGACIUNE FACUTA VREODATA

 Biserica HARUL, FL – Martie 31, 2021  

Rugăciunea lui Isus – IOAN 17  

                    RUGACIUNEA DE MARE PREOT A DOMNULUI ISUS

IOAN  17:1-26

In Ioan 17 avem rugaciunea Domnului Isus Hristos de Mare Preot si putem spune ca este cel mai maret capitol din Biblie. Aceasta rugaciune a influentat multi oameni mari ai lui Dumnezeu. Episcopul J.C. Ryle a spus despre acest capitol: “Capitolul care este deschis in fata noastra astazi, este cel mai remarcabil capitol din Biblie. Nu este altul ca el.” William Kelly a scris: “Ioan 17 este intr-adevar fara egal pentru scopul si adancimea lui in toata Scriptura.”

Lideri puternici de-alungul istoriei, ca: Martin Luther, John Calvin, Jonathan Edwards, Charles Spurgeon si multi altii au avut cea mai inalta apreciere pentru Ioan 17. Lauda lor pentru acest capitol este bine intemeiata.

Nici o alta rugaciune din cele 650 rugaciuni inregistrate in Biblie nu se apropie sa egaleze excelenta celei pe care o gasim in Ioan 17. Evangheliile inregistreaza 19 ocazii in care Domnul Isus S-a rugat, dar aceasta este singura ruga-ciune lunga a Domnului ce o avem si singura care ne spune si ce s-a rugat Domnul. In cele 26 de versete ale acestui capitol, Duhul Sfant a binevoit sa inregistreze intreaga rugaciune a Domnului din camera de sus. In aceasta rugaciune, vedem pe binecuvantatul Fiu al lui Dumnezeu, rugandu-Se Tatalui: nu pentru un oras, nici pentru o natiune, ci pentru toti copiii Lui, din generatie in generatie.

Pagini: 1 2

De ce a fost unică învierea Domnului Isus?

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața” (loan 11:25)

„Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)

De ce este unică învierea lui Isus Hristos?

Nu faptul că a înviat din morți II face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia ne vorbește despre alte șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui lair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr si învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi). Din două puncte de vedere, uimitoare, învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea:

1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei

Semnele Domnului Isus

I. Semnul nașterii – Luca 2:8.

Iată semnul intruparii au fost scutecele. S-a făcut la fel ca noi. Toți copiii de la cei din palat pana la cei din coliba au acest lucru comun, au purtat scutece.

II. Semnul răstignirii – Ioan 20:24.

El ne vorbește despre Toma care a cerut sa vada semnele rastignirii.

III. Semnul ingroparii –   Mar. 22:38

Iosif din Arimatea l-a pus in mormantul lui. Semnul lui Iona care a stat in chit gimp de trei zile.

IV. Semnul invierii – stricati Templar Acesta si in trei zile si il voi ziti la loc.  Dat cu ocazia curatirii Templului.

V. Semnul   Sfârșitului – Mat. 24:1-3.

Semnul revenirii Tale și al sfârșitului veacului. Este vestirea Evangheliei pana la marginile pământului. (Mat. 24:14)

VI. Semnul generațiilor de urmașii – Luca 2: 25-35. Semn care perpetuează și autentifica apartenența la Christos este împotrivirea față de El.

VII.    Semnele suferințelor. – Gal. 6:14-17 – Semnul

Roșca, Florian Damian, Liviu Puraci, Iosif  ,

Dovezile Hristosului Înviat

by Godja Daniel

Învierea lui Isus Hristos cel răstignit este momentul decisiv al relatărilor Noului Testament și miezul credinței creștine. Întregul Nou Testament a fost scris în cadrul și din perspectiva învierii lui Isus din morți. Fără credința că Isus cel răstignit este viu, Biserica creștină nu ar fi ajuns niciodată să existe și nici nu am fi avut scrierile Noului Testament. Apariția mișcării creștine poate fi explicată corect numai într-un singur mod, anume că urmașii lui Isus L-au văzut personal pe Domnul cel înviat și au considerat învierea Lui din mormânt drept dovadă convingătoare că El este într-adevăr Mesia cel promis în Vechiul Testament.

Există 6 dovezi clare cu privire la Învierea Domnului Isus din morți:

1. Mormântul gol:

Această dovadă este incontestabilă. Atât ucenicii cât și Consiliul evreiesc au recunoscut faptul că mormântul este gol. Dacă nu ar fi fost așa, opoziția ar fi putut fără probleme să

Suferințele lui Hristos

F. von Kietzell

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. – Ioan 18.1

Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30

Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.

Pași în cunoașterea Domnului

Ioan 9: 1- 41

Introducere: Întreaga întâmplare este o ilustrație a declarațieie Domnului Isus din versetul 5: „Cât sânt în lume, sânt Lumina lumii”. De fapt, această afirmație este începută în Ioan 8:12-19.Pe fondul acestei declarații contestate, Domnul Isus întâlnește un orb din naștere și-l vindecă. Asistăm la o situație paradoxală: Domnul Isus vindecă un orb pentru a scoate în evidență orbirea spirituală în care se aflau Fariseii vremii (Unii din Farisei care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-am fi și noi orbi!” „Dacă ați fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-ați avea păcat; dar acum ziceți: „Vedem”. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne”.

Ca și vindecarea, mântuirea orbului nu s-a produs dintr-o dată. Asistăm la un proces al creșterii în cunoștință. Iată treptele lui:

(I.) Omul Isus .

Așa Îl cunoaște la început orbul pe Domnul: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, …” (9:11).

(II.) Proorocul Isus.

În urma cercetării orbului de către Farisei, asistăm la o a doua declarație: „Iarăși au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El, în privința faptului că ți-a deschis ochii?” „Este un prooroc”, le-a răspuns el.” (9:17).

(III.) Isus – trimisul lui Dumnezeu.

De fapt așa se numea și scăldătoarea la care l-a trimis Domnul pe orb ca să se spele de tina de pe ochi. Înfruntarea din sinagogă culminează cu această declarație curajoasă a orbului: „De când este lumea nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic” (9:32-33).

(IV.) Fiul lui Dumnezeu.

Toate declarațiile de mai sus sânt incomplete. Nu este de mirare ca Domnul Isus l-a căutat pe orb și la ajutat să nu se oprească la jumătatea drumului. Numai cine Îl cunoaște pe Isus ca Fiul al lui Dumnezeu poate căpăta mântuirea.

„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” …

„Cred, Doamne”, I-a zis el; și I s-a închinat (9:35, 38).

Încheiere: Ce crezi tu despre Isus? Nu te opri la jumătatea drumului. Chiar dacă vei avea de suferit batjocura celorlalți sau „darea afară din sinagogă”, mergi până la capăt și primește mântuirea oferită de Fiul lui Dumnezeu. „Eu am venit în lume pentru ca cei ce nu văd, să vadă” (9:39).

Cântecul de lebădă

Text: Ioan 17:1-26

Introducere: În schița Evangheliei lui Ioan, rugăciunea aceasta ocupă un loc specific, ea este ultima dinaintea crucificării.  Frumusețea și valoarea acestei rugăciuni sunt unice:

(I.) Un Fiu vorbește cu Tatăl Său.

Este un privilegiu să poți trage cu urechea la ceea ce vorbesc între ei „mai marii lumii acesteia”. De data aceasta însă, avem privilegiul extraordinar să auzim cum vorbesc între ele două persoane ale Sfintei Treimi: Fiul și cu Tatăl. Lucrul acesta este rar chiar și în Evanghelii. Remarcați duioșia situației, dorul Fiului după casa părintească, nerăbdarea de a părăsi lumea păcatului și de a se reîntoarce în atmosfera slavei, etc.

(II.) Un învățător mijlocește pentru ucenicii Săi.

Grija aceasta a Învățătorului nu a încetat să se manifeste. Aceleași lucruri le vrea El și pentru noi astăzi: pază, sfințire, unitate, etc.

(III.) Fiul cel mare mijlocește pentru frații Lui.

La evrei, fiul cel mare moștenea totul, odată cu dreptul de întîi născut. Priviți-L pe Isus cum vrea să împartă cu noi tot ce are de la Tatăl. Extraordinar!

Încheiere: O analiză a unei rugăciuni înseamnăț o incursiune în interiorul unui suflet. Ce mare este Domnul Isus. Ce extraordinar caracter și ce uriașă personalitate! Un așa Mîntuitor ne trebuie!