Tag Archives: Ioan

De ce a fost unică învierea Domnului Isus?

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața” (loan 11:25)

„Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)

De ce este unică învierea lui Isus Hristos?

Nu faptul că a înviat din morți II face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia ne vorbește despre alte șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui lair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr si învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi). Din două puncte de vedere, uimitoare, învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea:

1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalmul 16:10). Și Isaia a prezis învierea Sa după răstignire: „după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat,… va trăi multe zile” (Isaia 53:10). Domnul Isus a prezis și El învierea Sa din morți. „Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, … că are să fie omorât, și că a treia zi are să învieze.” (Matei 16:21).

2) Numai Domnul Isus S-a ridicat singur din mormânt! Dușmanii Lui L-au socotit o victimă neajutorată a eforturilor lor susținute de a-L eradica pe El și misiunea Sa. Dar ei au greșit pe toate planurile! El a afirmat: „Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, și am putere s-o iau iarăși” (loan 10:18). Toată puterea Romei si ura persecutorilor iudei nu L-au putut elimina pe Domnul Isus si nu l-au putut anula cauza. El nu a avut nevoie de ajutor. In moartea și în învierea Sa, El a fost mereu la cârmă. „Stricați Templul acesta (trupul Meu), și în trei zile îl voi ridica.” (loan 2:19). Și așa a făcut! El este viu în vecii vecilor! Hristos a înviat!

3) Pentru că El este singurul care nu a murit din nou. În Scriptură, toți ceilalți care au înviat din morți au murit din nou. Isus a fost excepția glorioasă. Prin urmare, El a fost făcut Preot „pus nu prin legea unei porunci pământești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare.” (Evrei 7:16). Mărturia Lui rămâne: „Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18).

4) Numai El S-a ridicat la cer pentru a mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Ceilalți preoți au murit si au încetat să mai slujească. Dar despre Domnul Isus citim: „Tu ești preot în veac” (Evrei 7:17). Si El nu stă degeaba, așteptându-și a doua venire; El mijlocește pentru noi înaintea lui Dumnezeu. „Hristos … a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 8:34).

5) El are puterea de a te învia atunci când mori. Domnul Isus Și-a mângâiat ucenicii cu această promisiune extraordinară: „Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.” (loan 14:19). Și această promisiune ti se aplică și ție!

„Căci Însuși Domnul… Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16-17).

Ce glorioasă va fi ziua aceea! Dar până atunci bucură-te că Isus e viu!

Semnele Domnului Isus

I. Semnul nașterii – Luca 2:8.

Iată semnul intruparii au fost scutecele. S-a făcut la fel ca noi. Toți copiii de la cei din palat pana la cei din coliba au acest lucru comun, au purtat scutece.

II. Semnul răstignirii – Ioan 20:24.

El ne vorbește despre Toma care a cerut sa vada semnele rastignirii.

III. Semnul ingroparii   Mar. 22:38

Iosif din Arimatea l-a pus in mormantul lui. Semnul lui Iona care a stat in chit gimp de trei zile.

IV. Semnul invierii stricati Templar Acesta si in trei zile si il voi ziti la loc.  Dat cu ocazia curatirii Templului.

V. Semnul   Sfârșitului – Mat. 24:1-3.

Semnul revenirii Tale și al sfârșitului veacului. Este vestirea Evangheliei pana la marginile pământului. (Mat. 24:14)

VI. Semnul generațiilor de urmașii – Luca 2: 25-35. Semn care perpetuează și autentifica apartenența la Christos este împotrivirea față de El.

VII.    Semnele suferințelor. – Gal. 6:14-17 – Semnul

Roșca, Florian Damian, Liviu Puraci, Iosif  ,

Dovezile Hristosului Înviat

by Godja Daniel

Învierea lui Isus Hristos cel răstignit este momentul decisiv al relatărilor Noului Testament și miezul credinței creștine. Întregul Nou Testament a fost scris în cadrul și din perspectiva învierii lui Isus din morți. Fără credința că Isus cel răstignit este viu, Biserica creștină nu ar fi ajuns niciodată să existe și nici nu am fi avut scrierile Noului Testament. Apariția mișcării creștine poate fi explicată corect numai într-un singur mod, anume că urmașii lui Isus L-au văzut personal pe Domnul cel înviat și au considerat învierea Lui din mormânt drept dovadă convingătoare că El este într-adevăr Mesia cel promis în Vechiul Testament.

Există 6 dovezi clare cu privire la Învierea Domnului Isus din morți:

1. Mormântul gol:

Această dovadă este incontestabilă. Atât ucenicii cât și Consiliul evreiesc au recunoscut faptul că mormântul este gol. Dacă nu ar fi fost așa, opoziția ar fi putut fără probleme să arate tuturor că Isus se află în mormânt și ar fi închis gura Bisericii primare pentru totdeauna. Însă chiar ei recunosc că mormântul a fost gol.

Problema apare în justificarea de opinie a celor 2 tabere cu privire la mormântul gol. Ucenicii au susținut că Isus a înviat din morți, iar pe de cealaltă parte, preoții cei mai de seamă au dat vina pe ucenici că ar fi intrat ilegal în mormânt și i-au acuzat de îndepărtarea trupului neînsuflețit.

Urmărind motivația, scopul și consecințele ambelor tabere reiese clar faptul că doar o tabără ar fi avut de câștigat dacă trupul ar fi fost cu adevărat furat și aceștia nu sunt ucenicii. Deși practic ar fi fost imposibil să se apropie de mormânt și să fure trupul din cauza gărzii militare romane care păzea mormântul sigilat cu o pecete romană, să punem totuși în ipoteză că s-ar fi întâmplat acest lucru și ucenicii ar fi furat trupul Domnului Isus. L-au furat și au început să mintă toți cu privire la învierea Lui, ca mai apoi să fie decapitați unul câte unul pentru această minciună grosolană? Pentru că viața ucenicilor s-a sfârșit prin decapitare pentru credința și mărturisirea lor cu privire la această „minciună.” Dacă nici argumentul pierderii vieții lor din cauza unei minciuni de care ar fi putut să se dezică și să fie iertați și lăsați să trăiască nu este un argument suficient, atunci nu știu ce altceva ar fi suficient să deschidă o minte în privința aceasta.

Un alt amănunt care ar trebui luat în considerare, este că dacă apostolii și urmașii lor ar fi inventat istoria mormântului gol pentru scopuri apologetice, cu greu ar mai fi afirmat ei, așa cum o fac în cele patru Evanghelii, că descoperirea a fost făcută de femei, fiindcă mărturia femeilor nu era acceptată într-un tribunal evreiesc. Pe de cealaltă parte, este clar că opoziția a avut de câștigat temporar, dar și în vederea viitorului dacă această teorie ar fi avut succes. Menținerea legii și poziției în care se aflau negând că El este Mesia, pentru că ei cunoșteau faptul că Mesia trebuie să moară și să învie a treia zi după Scriptură. Nu și-ar fi pierdut enoriașii care s-au îndreptat spre creștinism plecând din iudaism.

În orice caz, dovada mormântului gol este fascinantă pentru că de la reprezentanții pregătiți tehnic ai Sanhedrinului evreiesc, de la garda militară care înconjura și păzea în mod oficial mormântul lui Isus cel răstignit și îngropat – de la ei, Dumnezeul istoriei, în providența Lui divină, a obținut mărturisirea candidă, fără rezerve și recunoașterea deschisă a faptului că mormântul era gol.

2. Forma învelitorilor din pânză:

Când Ioan a intrat în mormânt „a văzut și a crezut” (Ioan 20:8). Ioan a văzut învelitorile din pânză care păstrau încă forma trupului, iar ștergarul cu care fusese învelit capul era „făcut sul și pus într-un alt loc sigur” (Ioan 20:7). Ioan a știut că nimeni nu putea să fi scos trupul din fâșiile de pânză și să fii pus la loc fâșiile pentru a păstra forma inițială a trupului.

Există o singură explicație: Isus a trecut prin învelitoarele de pânză. Isus a trecut prin ele iar fâșiile de pânză au rămas intacte.

Concluzia este că avem artiști care sunt niște teologi slabi și adesea tablouri frumos pictate descriu greșit scenele biblice. Un tablou cunoscut al învierii prezintă fâșiile de pânză frumos așezate la marginea lespedei. Acea ilustrație nu spune nimic despre înviere și cu siguranță nu reflectă emoția de la mormânt pe care au simțit-o atât Petru, cât și Ioan când au văzut și dintr-o dată au crezut.

3. Aparițiile de după înviere:

Domnul înviat a fost văzut de mulți oameni în timpul celor patruzeci de zile care au urmat. Printre ei erau femeile credincioase de la mormânt, cei doi de pe drumul Emausului, Petru, cei doisprezece, cinci sute de credincioși deodată, Iacov și Pavel (Matei 28:1-10; Luca 24: 13-35; 1 Corinteni 15:5-8). Acei martori au fost o mărturie importantă pentru veridicitatea învierii. Arătările de după înviere ale Domnului Isus lui Pavel și Ioan sunt consemnate în Fapte și Apocalipsa.

4. Transformarea ucenicilor:

Ucenicii știau că Hristos murise și erau sceptici la început cu privire la învierea Sa, dar când L-au văzut, au fost complet schimbați. Petru din Fapte 2 este destul de diferit de Petru din Ioan 19. Cunoașterea învierii l-a schimbat pe Petru. Pavel care din cel mai mare prigonitor al bisericii ajunge cel mai mare misionar datorită faptului că Isus după înviere i s-a arătat și l-a transformat într-un mod complet.

5. Respectarea primei zile din săptămână:

Duminica este prima zi a săptămânii pe care ucenicii au sărbătorit-0 în cinstea Domnului întâlnindu-se imediat în amintirea învierii lui Isus (Ioan 20:26; Fapte 20:7; 1 Corinteni 16:2, Apocalipsa 1:10). Fără să fiu răutăcios dar acest punct are în vedere dovada învierii, nu discuții inutile despre „sabat și ziua de odihnă, sâmbătă sau duminică”.

6. Existența bisericii:

Existența bisericii depinde de faptul învierii. Biserica primară creștea tocmai prin această doctrină (Fapte: 2:24-32; 3:15; 4:2).  Faptul că de atunci și până acum biserica lui Hristos are continuitate, arată clar faptul că există un popor ales de Dumnezeu care nu ar fi existat astăzi fără învierea lui Isus Hristos.

În concluzie, învierea lui Hristos este dovedită de aceste realități incontestabile și pot spune în urma transformării de care și eu am avut parte, Hristos a Înviat!

Vă recomand tuturor credincioșilor să vă salutați prietenii cu acest articol.

Autor: Godja Daniel

Citește în continuare

Suferințele lui Hristos 

F. von Kietzell

După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi. – Ioan 18.1


Suferințele lui Hristos (1)

Cu o mie de ani în urmă, împăratul David trecuse pârâul Chedron și urcase pe muntele Măslinilor (2 Samuel 15.23,30), lepădat de poporul său și plângând cu amar. David se afla pe acest drum din cauza păcatelor comise. Domnul Isus însă călca pe acest drum fiindcă mergea să ispășească vina și păcatele altora. În întunericul nopții, în locul numit Ghetsimani, a primit din mâna Tatălui acel pahar amar al mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru a bea acest pahar venise El pe pământ.

Înaintea ochilor noștri este Omul Isus Hristos, cu simțămintele Sale divine și perfecte de dependență și de ascultare. Drumul către cruce stătea înaintea Lui, acel drum pe care trebuia să meargă pentru a împlini planurile lui Dumnezeu. A simțit perfect de bine ceea ce avea să vină asupra Lui. A tânjit după simpatie și mângâiere din partea ucenicilor Săi, însă unica sursă a tăriei Sale a fost de sus, de la Tatăl Său.

Isus pătrunde mai adânc în grădină, însoțit de Petru, de Iacov și de Ioan, iar apoi Se desparte și de aceștia, merge puțin mai înainte și cade la pământ, rugându-Se: „Ava, Tată!” (Marcu 14.36). Aceasta este singura dată în care auzim această exprimare intimă de pe buzele Domnului către Tatăl. Rugăciunea Lui continuă: „La Tine toate sunt posibile; depărtează paharul acesta de la Mine; dar nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”. Nimeni nu știa la fel de bine ca El că acest lucru nu era posibil dacă voia să deschidă calea către mântuirea păcătoșilor și să împlinească planurile eterne ale Tatălui. Astfel, El Se ridică de la rugăciune și pornește cu o pace perfectă către acel moment solemn în care avea să bea în întregime acel pahar pe care îl primise din mâna Tatălui Său.

A spus: „S-a sfârșit!”; și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Ioan 19.30

Suferințele lui Hristos (2)

Totul era împlinit. El încheiase lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă, iar acum vestea tuturor că lucrarea era împlinită. Voia lui Dumnezeu, planurile Sale eterne de dragoste – toate erau împlinite. Lucrarea măreață de glorificare a lui Dumnezeu și de răscumpărare a păcătoșilor era vestită cu aceste cuvinte: „S-a sfârșit!”.

Când lucrarea de creație a fost încheiată, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; și, iată, era foarte bine” (Geneza 1.31). După aceasta nu mai citim despre vreo altă lucrare încheiată și perfectă, până la cruce, când Domnul a strigat: „S-a sfârșit!”. Acest strigăt s-a înălțat triumfător în scena celui mai mare conflict pe care cerul și pământul l-au văzut vreodată.

Legea, dată de Dumnezeu, era într-adevăr sfântă, dreaptă și bună, însă „legea n-a făcut nimic desăvârșit” (Evrei 7.19). Orice slujire sub lege era o lucrare fără speranță. Sub lege nimic nu se încheia, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind și aducând deseori aceleași jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele” (Evrei 10.11). Dar ce contrast vedem dacă citim mai departe: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu … Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (versetele 12-14).

Văzând toată imperfecțiunea din jurul nostru, nu tânjim adesea după perfecțiune? Ne pierdem timpul dacă o căutăm în noi înșine sau în această lume. Adevărata perfecțiune poate fi găsită doar la cruce. Aici vedem o lucrare perfectă și care îi face perfecți pe cei care au parte de ea. Este o lucrare făcută o singură dată și care nu are nevoie să fie repetată. Nu este nevoie, și nici n-am putea, să adăugăm ceva la ea. Iată mărturia personală a Domnului Isus cu privire la această lucrare: „S-a sfârșit!”.

Pași în cunoașterea Domnului

Ioan 9: 1- 41

Introducere: Întreaga întâmplare este o ilustrație a declarațieie Domnului Isus din versetul 5: „Cât sânt în lume, sânt Lumina lumii”. De fapt, această afirmație este începută în Ioan 8:12-19.Pe fondul acestei declarații contestate, Domnul Isus întâlnește un orb din naștere și-l vindecă. Asistăm la o situație paradoxală: Domnul Isus vindecă un orb pentru a scoate în evidență orbirea spirituală în care se aflau Fariseii vremii (Unii din Farisei care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-am fi și noi orbi!” „Dacă ați fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-ați avea păcat; dar acum ziceți: „Vedem”. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne”.

Ca și vindecarea, mântuirea orbului nu s-a produs dintr-o dată. Asistăm la un proces al creșterii în cunoștință. Iată treptele lui:

(I.) Omul Isus .

Așa Îl cunoaște la început orbul pe Domnul: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, …” (9:11).

(II.) Proorocul Isus.

În urma cercetării orbului de către Farisei, asistăm la o a doua declarație: „Iarăși au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El, în privința faptului că ți-a deschis ochii?” „Este un prooroc”, le-a răspuns el.” (9:17).

(III.) Isus – trimisul lui Dumnezeu.

De fapt așa se numea și scăldătoarea la care l-a trimis Domnul pe orb ca să se spele de tina de pe ochi. Înfruntarea din sinagogă culminează cu această declarație curajoasă a orbului: „De când este lumea nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic” (9:32-33).

(IV.) Fiul lui Dumnezeu.

Toate declarațiile de mai sus sânt incomplete. Nu este de mirare ca Domnul Isus l-a căutat pe orb și la ajutat să nu se oprească la jumătatea drumului. Numai cine Îl cunoaște pe Isus ca Fiul al lui Dumnezeu poate căpăta mântuirea.

„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” …

„Cred, Doamne”, I-a zis el; și I s-a închinat (9:35, 38).

Încheiere: Ce crezi tu despre Isus? Nu te opri la jumătatea drumului. Chiar dacă vei avea de suferit batjocura celorlalți sau „darea afară din sinagogă”, mergi până la capăt și primește mântuirea oferită de Fiul lui Dumnezeu. „Eu am venit în lume pentru ca cei ce nu văd, să vadă” (9:39).

Cântecul de lebădă

Text: Ioan 17:1-26

Introducere: În schița Evangheliei lui Ioan, rugăciunea aceasta ocupă un loc specific, ea este ultima dinaintea crucificării.  Frumusețea și valoarea acestei rugăciuni sunt unice:

(I.) Un Fiu vorbește cu Tatăl Său.

Este un privilegiu să poți trage cu urechea la ceea ce vorbesc între ei „mai marii lumii acesteia”. De data aceasta însă, avem privilegiul extraordinar să auzim cum vorbesc între ele două persoane ale Sfintei Treimi: Fiul și cu Tatăl. Lucrul acesta este rar chiar și în Evanghelii. Remarcați duioșia situației, dorul Fiului după casa părintească, nerăbdarea de a părăsi lumea păcatului și de a se reîntoarce în atmosfera slavei, etc.

(II.) Un învățător mijlocește pentru ucenicii Săi.

Grija aceasta a Învățătorului nu a încetat să se manifeste. Aceleași lucruri le vrea El și pentru noi astăzi: pază, sfințire, unitate, etc.

(III.) Fiul cel mare mijlocește pentru frații Lui.

La evrei, fiul cel mare moștenea totul, odată cu dreptul de întîi născut. Priviți-L pe Isus cum vrea să împartă cu noi tot ce are de la Tatăl. Extraordinar!

Încheiere: O analiză a unei rugăciuni înseamnăț o incursiune în interiorul unui suflet. Ce mare este Domnul Isus. Ce extraordinar caracter și ce uriașă personalitate! Un așa Mîntuitor ne trebuie!

Un samaritean mulțumitor și nouă evrei memântuiți

De Thanksgiving, Doru Brezoi, unul din presbiterii de la Bethel, ne-a vorbit iar despre cei zece leproși vindecați de Domnul Isus și de acel unul singur care s-a întors să-I mulțumească (Luca 17:11-19). Este o întâmplare „pe muchie de cuțit“, petrecută pe când Domnul Isus se suia la Ierusalim „printre Samaria și Galilea“.

Domnul le spusese: „Duceți-vă și arătați-vă preoților!“ (v.14)

În mod tradițional, între iudei și samariteni nu existau legături sociale. Aduceți-vă aminte că femeia samariteancă s-a mirat că Domnul Isus, un iudeu, cere să bea apă de la ea (Ioan 41-9). Samaritenii erau un fel de „paria“ ai celor din Israel. Totuși, Luca ne spune că între cei zece leproși era și un samaritean. Mizeria a nivelat deosebirile tradiționale și leproșii au putut sta împreună. Ce s-a întâmplat însă la vindecare?

Nouă leproși s-au dus în calea lor și doar samariteanul s-a întors la Isus, ca să-i mulțumească. M-am întrebat pentru prima dată, când Citește în continuare

Ce înseamnă o căsătorie bună?

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32)

Ideea că o căsnicie poate fi perfectă ne induce în eroare și ne provoacă deziluzii… practic, ne pregătește s-o abandonăm, atunci când fantezia se ciocnește cu realitatea. Lucrul acesta se întâmplă frecvent!

Numai când accepți adevărul că oamenii sunt slabi, nestatornici și dezamăgitori – și că tu faci parte dintre ei – vei putea afla fericirea de lungă durată în căsnicie. Așadar, în câteva ediții la rând, analizăm împreună câteva concepții greșite despre căsnicie. Citește în continuare

Urări de Anul Nou

Ce ne dorim pentru anul viitor?

I. Un an de domnie a lui Christos  – 2 Cor. 10:5

II. Un an de har  – Isaiah 61:2

III. Un an de rodire  – Ioan 15:1-11

Ce-ați venit să vedeți la Betleem?

Text: Ioan 18:37
Putem privi Betleemul prin câteva prisme diferite:
  1. Locul de naștere al unui om important.
    Acesta este obiceiul caselor memoriale. Inscripțiile de pe tăblițe menționează: ,Aici s-a născut cutare …“
  2. Prin Crucea de la Golgota
    Acest punct de vedere accentuează tragedia unei vieți chinuite. O naștere nefericită, o moarte în chinuri inimaginabile
  3. Prin Tronul din Cer.
    Este singurul punct de vedere care dă adevărata valoare nașterii din betleem. Paradoxul unei nașteri care nu se potrivește cu Regele slavei.

Întâmplări cu Regele:

Regele Mihai: „Mi-am recăpătat liniştea, înţelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor”

Regele Mihai: “Ce carte preţuiesc mai mult de oricare? – Biblia, fără doar şi poate.”

Regele Mihai: gazda smerită a lui Richard Wurmbrand. I-am spis fratelui Richard că pe mine nu mă impresionează în nici un fel regele Mihai, pe care tocmai îl văzusem la Los Angeles, în persoană și de aproape. Mi-a răspuns printr-o povestire în care Mihai devenise  ,,Regele meu“. Când l-a vizitat la Versoix, regele Mihai l-a ajutat să se descalțe și i-a pus picioarele pe un taburet, zicând: ,,Lasă că așa se cade ca regele țării să îngrijească rănile pe care ți le-au făcut comuniștii la tortură“.

Dacî doar pentru atâta îl acceptase ca rege, cu cât mai mult ar trebui sî-l acceptăm noi pe Cel ce a fost torturat și răstignit pentru noi?

Advertisements