«Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ,ca să nu vadă moartea.» (Evrei 11:5)
Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu voiau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre sine că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).
In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în:
1 – umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24),
2 – credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 l,5) şi
3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4).
Credinţa lui Enoh în Dumnezeu l-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invizibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dumnezeu şi umblă cu El, Îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să vestească revenirea Lui.