Tag Archives: 2 Corinteni

Urări de Anul Nou

Ce ne dorim pentru anul viitor?

I. Un an de domnie a lui Christos  – 2 Cor. 10:5

II. Un an de har  – Isaiah 61:2

III. Un an de rodire  – Ioan 15:1-11

Reclame

2018 – Un an de creștere

Mesajele de început de an nu sunt ușoare. Riscăm să cădem în fantezia celor rupți de realitate. În creștinism, urările trebuie să fie aliniate cu dorințele lui Dumnezeu și cu lucrarea pe care urmărește El s-o facă în noi și prin noi. Pentru anul acsta am găsit un verset care enumeră câteva dintre ele:

,,După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere“ – 2 Cor. 8:7

Le putem identifica împreună:

  1. Creșterea în credință
  2. Creșterea în Cuvânt
  3. Creșterea în cunoștință
  4. Creșterea în râvnă
  5. Creșterea în dragoste
  6. Creșterea în dărnicie

Important și instructiv este că apostolul Pavel așează creșterea în dărnicie DUPĂ toate celelalte, mai ales după creterea în dragoste. Dărnicia ceștină este un semn de maturitate creștină, de angajament alături de Christos, de integrare în circuitul valorilor mișcate de Dumnezeu în lucrarea împărăției Lui.

Așa cum spunea cineva: ,,Poți să dai fără să iubești, dar nu poți să iubești fără să dai“.

Sau, în cuvintele apostolului Pavel:

Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. – 2 Cor. 8:5

 

 Ce jug porți tu?

Dumnezeu vorbeşte adesea în Cuvântul Său prin imagini, care pot fi înţelese de oamenii oricărui timp. Mai ales pentru aceia, care nu ştiu să citească sau să scrie, asemenea ilustrări sunt impresionante, pentru că le cunosc din viaţa de zi cu zi.

Jugul este o astfel de imagine. Prin jug se înţelege un obiect din lemn, care se punea pe grumazul animalelor cornute care trăgeau la car sau la plug. De cele mai multe ori se înjugă două animale într-un jug. Şi oamenii folosesc juguri, pentru a purta cu ele poveri.

Jugul ilustrează pe de o parte smerenie/umilinţă şi serviabilitate, pe de altă parte supunere şi subjugare. Fiecare om poartă – de bunăvoie sau nu – unul sau chiar mai multe juguri. Întrebarea este doar ce fel de jug/juguri poartă.

1) Jugul oamenilor

De la căderea în păcat, oamenii se subjugă unii pe alţii. Astfel citim despre Esau şi Iacov: „Cel mai mare va sluji celui mai mic.“ Esau a trebuit să-i slujească lui Iacov. Mai târziu, el a scuturat jugul de pe gâtul lui (Geneza 25.23; 27.40).

După ce Roboam, fiul lui Solomon, a fost făcut împărat, s-a sfătuit mai întâi cu bătrânii, apoi cu tinerii. Bătrânii l-au sfătuit să slujească poporului ca un rob şi să-i spună cuvinte binevoitoare. Tinerii dimpotrivă i-au recomandat: spune poporului: „Dacă tatăl meu a pus asupra voastră un jug greu, eu voi adăuga la jugul vostru“ (1 Împăraţi 12.6-11). Sfatul tinerilor a fost sfatul oamenilor. Aşa spune şi David pe drept: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui şi să nu cad în mâna omului“ (2 Samuel 24.14). Bănuim ce înseamnă cuvintele poetului în Psalm 66.12: „Ai lăsat oamenii să treacă peste capul nostru“? Sau ce a însemnat pentru Domnul ceea ce spune evanghelistul în cuvintele: „Pe Isus L- a lăsat în voia lor“ (Luca 23.25)? – Şi totuşi există un jug mai aspru:

2) Jugul lui satan şi al păcatului

Sclavia lui Israel în Egipt sub faraon este o imagine izbitoare a sclaviei unui păcătos sub domnia lui satan, care este de la început un ucigaş (Ioan 8.44). La început i-a mers bine lui Israel în ţara Gosen, apoi faraon l-a subjugat (Levitic 26.13). Israeliţii au fost obligaţi să facă multe cărămizi. Un timp au primit paie, apoi au trebuit să le adune şi pe acestea.

Nu cunoaştem aceasta din viaţa noastră? „Mostra“ este gratuită, pentru „livrare“ primim însă factură. Orice patimă se desfăşoară după acest principiu. Sfârşitul acestei sclavii este Citește în continuare

Ceea ce rămâne !

Text: 2 Cor. 2:2-3

Singura constantă din lucrarea lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși!

Slujitorii lui Dumnezeu vin și se duc. Numai Dumnezeu rămâne pururi important în univers. Niciun altul dintre noi nu este buricul pământului.

,,Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea“ – Faptele Apostolilor 13:36

Nu ne-a rămas nici un ,,monument“ de la David! Dumnezeu nu i-a dat voie nici măcar să zidească el Templul! David ,,a slujit celor din vremea lui“. Cu atâta s-a ales și atâta a rămas în urma lui.

Mai ales spre pensie (cazul meu), orice om al lui Dumnezeu are tendința să se măsoare cu ceea ce rămâne în urma lui. Am vizitat celebra biserică Moody din Chicago. Era în vară și, probabil de aceea, marele edificiu era ca o scoică goală; foarte puțini oameni, și doar parțial, ocupau  locurile de la ,,parter“. Balcoanele erau goale cu desăvârșire. Oare atâta să fi rămas din lucrarea lui Moody? Cine au fost cei care au construit marile catedrale ale lumi? Ce s-a ales din Metropolitanul lui C. H. Spurgeon ?

,,Sic transit gloria mundi“ (Așa trece slava lumii).

Pe vremea apostolului Pavel, din David rămasese doar amintirea. Fusese și el îngropat și văzuse putrezirea … Ne-a rămas însă lucrarea pe care a făcut-o el în ,,slujirea celor din vremea lui“.

Aceasta a fost și nădejdea apostolului Pavel: să fie de folos celor din vremea lui:

,,Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.“ – 2 Cor. 2:2-3

Singurul lucru care rămâne după tine este ceea ce ai scris în inimile oamenilor din vremea ta. Asta este! Și asta se va vedea la marea cernere de la sfârșit! Restul este deșertăciune și goană după vânt, nisip risipit de vânt în cernerea vremii.

Dacă-mi deschid inima și citesc în ea, văd slove de-ale părinților mei, slove de-ale lui Aurel Popescu, slove de-ale lui nenea Cure, slove de-ale lui Petru Popovici, slove de-ale lui Richard Wurmbrand, slove de-ale lui Nelu Gug, slove de-ale lui Liviu Țiplea, cu care-mi împărtășesc slujirea în Los Angeles, slove de-ale păstorilor de pe coasta de vest … slove de-ale soției mele credincioase, slove de-ale celor cu care trăiesc de peste 33 de ani la Bethel …  Oare eu ce-am reușit să scriu în inimile ,,celor din vremea mea“ ?

Și încă ceva:

Tu cum stai în ultima vreme cu ,,scrisul“ ?

Ce lăsăm în urmă?

Fratele Iorga Ion (1933-2012) a trecut la Domnul în iunie 2012 în Los Angeles. A lăsat în urma lui 13 copii și 30 de nepoți. Nu numărăm și strănepoții … Urma lăsată de el se măsoară în:

I. Tolba cu săgeți – ps. 127:5

II. Mireasmă amintirilor – 2 Cor. 2:15

II. O direcție spre ceva – 2 Tim. 4:7

O problema de viata si de moarte

(W.W. Wirsbe)

Death—Life (2 Cor. 3:4-6 )

Paul was quick to give the glory to God and not to himself. His confidence (“trust”) was in God, and his sufficiency came from God. Paul was a brilliant and well-educated man; yet he did not depend on his own adequacy. He depended on the Lord.

The legalists, of course, told people that any person could obey the Law and become spiritual. A legalistic ministry has a way of inflating the egos of people. When you emphasize the grace of God, you must tell people that they are lost sinners who cannot save themselves. Paul’s testimony was, “But by the grace of God I am what I am” (1 Cor. 15:10 ). No one is sufficient of himself to minister to the hearts of people. That sufficiency can only come from God.

As you read this chapter, note the different names that Paul used for the Old Covenant and the New Covenant as he contrasted them. In 2 Corinthians 3:6 , “the letter” refers to the Old Covenant Law, while “the spirit” refers to the New Covenant message of grace. Paul was not contrasting two approaches to the Bible, a “literal interpretation” and a “spiritual interpretation.” He was reminding his readers that the Old Covenant Law could not give life; it was a ministry of death (see Gal. 3:21 ). The Gospel gives life to those who believe because of the work of Jesus Christ on the cross.

Paul was not suggesting that the Law was a mistake or that its ministry was unimportant. Far from it! Paul knew that the lost sinner must be slain by the Law and left helplessly condemned before he can be saved by God’s grace. John the Baptist came with a message of judgment, preparing the way for Jesus and His message of saving grace.

A legalistic ministry brings death. Preachers who major on rules and regulations keep their congregations under a dark cloud of guilt, and Citește în continuare

Promisiunile raiului

Valentin Popovici – 13 Decembrie 2008

Mi se pare interesant ca termenul „rai” este amintit in Noul Testament doar de trei ori! De fiecare data, mesajul transmis de text este diferit, dar este vorba despre o promisiune. Iata-le la rand, pe scurt:

1. Luca 23:42-43 – Este promisiunea facuta de Domnul Isus talharului pocait de pe cruce: „Astazi vei fi cu Mine in RAI”

Ce credinta mare a avut omul acela! Sa vezi in cel rastignit impreuna cu tine, un „Domn”!

„Maiestate!”, Imparate maret”, Doamne, Maria Ta, adu-ti aminte de mine cand vei veni in imparatia ta!”.

„Adevarat iti spun ca azi vei fi CU MINE in rai. De aici invatam ce este raiul. Raiul este locul unde este Isus. Unde este El este raiul. Poti fi acolo numai impreuna cu El. Cuvintele Domnului inseamna: Ce crezi despre Mine vei avea parte si tu.

 2. 2 Corinteni 12:1-4 – Este marturia apostolului Pavel

Nu stim ce  a vazut el acolo, dar stim ca a fost suficient ca sa-l faca sa fie un altfel de om. Minunatii de nedescris, frumuseti nemaivazute, straluciri de neimaginat …

Toate acestea l-au facut apoi sa cutreiere lumea fara sa se teama de legiunile romane, fara sa se mai uimeasca vreodata de altceva. Pe toti si pe toate le-a vazut prin comparatie cu ceea ce vazuse deja in rai. 

Raiul este frumusetea de savarsita. Toate sperantele si nazuintele noastre vor fi saturate si implinite acolo.

Nu cu mult timp in urma, am fost sa vizitez o sora scumpa aflata in mare suferinta inainte de moarte. I-am spus: „Tine-te tare. Mai e putin. Sa nu-ti pierzi credinta!”

Mi-a raspuns linistita: „Eu am mirosit deja florile paradisului, frate Valentin. Sunt pe deplin linistita si increzatoare in ceea ce urmeaza.”

3. Apocalipsa 2:7 Este promisiunea facuta bisericii din Efes

„Celui ce va birui ii voi da sa manance din pomul vietii, care este in raiul lui Dumnezeu”. 

Raiul este locul biruitorilor!

Tot in Apocalipsa, dar la 12:11 ni se spune ca „ei l-au biruit prin sangele Mielului si prin cuvantul marturisirii lor si nu si-au iubit viata chiar pana la moarte.”