Urări de Anul Nou

Ce ne dorim pentru anul viitor?

I. Un an de domnie a lui Christos  – 2 Cor. 10:5

II. Un an de har  – Isaiah 61:2

III. Un an de rodire  – Ioan 15:1-11

2018 – Un an de creștere

Mesajele de început de an nu sunt ușoare. Riscăm să cădem în fantezia celor rupți de realitate. În creștinism, urările trebuie să fie aliniate cu dorințele lui Dumnezeu și cu lucrarea pe care urmărește El s-o facă în noi și prin noi. Pentru anul acsta am găsit un verset care enumeră câteva dintre ele:

,,După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere“ – 2 Cor. 8:7

Le putem identifica împreună:

1. Creșterea în credință
2. Creșterea în Cuvânt
3. Creșterea în cunoștință
4. Creșterea în râvnă
5. Creșterea în dragoste
6. Creșterea în dărnicie

Important și instructiv este că apostolul Pavel așează creșterea în dărnicie DUPĂ toate celelalte, mai ales după creterea în dragoste. Dărnicia ceștină este un semn de maturitate creștină, de angajament alături de Christos, de integrare în circuitul valorilor mișcate de Dumnezeu în lucrarea împărăției Lui.

Așa cum spunea cineva: ,,Poți să dai fără să iubești, dar nu poți să iubești fără să dai“.

Sau, în cuvintele apostolului Pavel:

Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. – 2 Cor. 8:5

 

Ce jug porți tu?

 M. Furrer

Dumnezeu vorbeşte adesea în Cuvântul Său prin imagini, care pot fi înţelese de oamenii oricărui timp. Mai ales pentru aceia, care nu ştiu să citească sau să scrie, asemenea ilustrări sunt impresionante, pentru că le cunosc din viaţa de zi cu zi.

Jugul este o astfel de imagine. Prin jug se înţelege un obiect din lemn, care se punea pe grumazul animalelor cornute care trăgeau la car sau la plug. De cele mai multe ori se înjugă două animale într-un jug. Şi oamenii folosesc juguri, pentru a purta cu ele poveri.

Jugul ilustrează pe de o parte smerenie/umilinţă şi serviabilitate, pe de altă parte supunere şi subjugare. Fiecare om poartă – de bunăvoie sau nu – unul sau chiar mai multe juguri. Întrebarea este doar ce fel de jug/juguri poartă.

1) Jugul oamenilor

De la căderea în păcat, oamenii se subjugă unii pe alţii. Astfel citim despre Esau şi Iacov: „Cel mai mare va sluji celui mai mic.“ Esau a trebuit să-i slujească lui Iacov. Mai târziu, el a scuturat jugul de pe gâtul lui (Geneza 25.23; 27.40).

După ce Roboam, fiul lui Solomon, a fost făcut împărat, s-a sfătuit mai întâi cu bătrânii, apoi cu tinerii. Bătrânii l-au sfătuit să slujească poporului ca un rob şi să-i spună cuvinte binevoitoare. Tinerii dimpotrivă i-au recomandat: spune poporului: „Dacă tatăl meu a pus asupra voastră un jug greu, eu voi adăuga la jugul vostru“ (1 Împăraţi 12.6-11). Sfatul tinerilor a fost sfatul oamenilor. Aşa spune şi David pe drept: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui şi să nu cad în mâna omului“ (2 Samuel 24.14). Bănuim ce înseamnă cuvintele poetului în Psalm 66.12: „Ai lăsat oamenii să treacă peste capul nostru“? Sau ce a însemnat pentru Domnul ceea ce spune evanghelistul în cuvintele: „Pe Isus L- a lăsat în voia lor“ (Luca 23.25)? – Şi totuşi există un jug mai aspru:

2) Jugul lui satan şi al păcatului

Sclavia lui Israel în Egipt sub faraon este o imagine izbitoare a sclaviei unui păcătos sub domnia lui satan, care este de la început un ucigaş (Ioan 8.44). La început i-a mers bine lui Israel în ţara Gosen, apoi faraon l-a subjugat (Levitic 26.13). Israeliţii au fost obligaţi să facă multe cărămizi. Un timp au primit paie, apoi au trebuit să le adune şi pe acestea.

Nu cunoaştem aceasta din viaţa noastră? „Mostra“ este gratuită, pentru „livrare“ primim însă factură. Orice patimă se desfăşoară după acest principiu. Sfârşitul acestei sclavii este

Ceea ce rămâne !

Text: 2 Cor. 2:2-3

Singura constantă din lucrarea lui Dumnezeu este Dumnezeu Însuși!

Slujitorii lui Dumnezeu vin și se duc. Numai Dumnezeu rămâne pururi important în univers. Niciun altul dintre noi nu este buricul pământului.

,,Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea“ – Faptele Apostolilor 13:36

Nu ne-a rămas nici un ,,monument“ de la David! Dumnezeu nu i-a dat voie nici măcar să zidească el Templul! David ,,a slujit celor din vremea lui“. Cu atâta s-a ales și atâta a rămas în urma lui.

Mai ales spre pensie (cazul meu), orice om al lui Dumnezeu are tendința să se măsoare cu ceea ce rămâne în urma lui. Am vizitat celebra biserică Moody din Chicago. Era în vară și, probabil de aceea, marele edificiu era ca o scoică goală; foarte puțini oameni, și doar parțial, ocupau  locurile de la ,,parter“. Balcoanele erau goale cu desăvârșire. Oare atâta să fi rămas din lucrarea lui Moody? Cine au fost cei care au construit marile catedrale ale lumi? Ce s-a ales din Metropolitanul lui C. H. Spurgeon ?

,,Sic transit gloria mundi“ (Așa trece slava lumii).

Pe vremea apostolului Pavel, din David rămasese doar amintirea. Fusese și el îngropat și văzuse putrezirea … Ne-a rămas însă lucrarea pe care a făcut-o el în ,,slujirea celor din vremea lui“.

Aceasta a fost și nădejdea apostolului Pavel: să fie de folos celor din vremea lui:

,,Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.“ – 2 Cor. 2:2-3

Singurul lucru care rămâne după tine este ceea ce ai scris în inimile oamenilor din vremea ta. Asta este! Și asta se va vedea la marea cernere de la sfârșit! Restul este deșertăciune și goană după vânt, nisip risipit de vânt în cernerea vremii.

Dacă-mi deschid inima și citesc în ea, văd slove de-ale părinților mei, slove de-ale lui Aurel Popescu, slove de-ale lui nenea Cure, slove de-ale lui Petru Popovici, slove de-ale lui Richard Wurmbrand, slove de-ale lui Nelu Gug, slove de-ale lui Liviu Țiplea, cu care-mi împărtășesc slujirea în Los Angeles, slove de-ale păstorilor de pe coasta de vest … slove de-ale soției mele credincioase, slove de-ale celor cu care trăiesc de peste 33 de ani la Bethel …  Oare eu ce-am reușit să scriu în inimile ,,celor din vremea mea“ ?

Și încă ceva:

Tu cum stai în ultima vreme cu ,,scrisul“ ?

Ce lăsăm în urmă?

Fratele Iorga Ion (1933-2012) a trecut la Domnul în iunie 2012 în Los Angeles. A lăsat în urma lui 13 copii și 30 de nepoți. Nu numărăm și strănepoții … Urma lăsată de el se măsoară în:

I. Tolba cu săgeți – ps. 127:5

II. Mireasmă amintirilor – 2 Cor. 2:15

II. O direcție spre ceva – 2 Tim. 4:7

O problema de viata si de moarte

(W.W. Wirsbe)

Death—Life (2 Cor. 3:4-6 )

Paul was quick to give the glory to God and not to himself. His confidence (“trust”) was in God, and his sufficiency came from God. Paul was a brilliant and well-educated man; yet he did not depend on his own adequacy. He depended on the Lord.

The legalists, of course, told people that any person could obey the Law and become spiritual. A legalistic ministry has a way of inflating the egos of people. When you emphasize the grace of God, you must tell people that they are lost sinners who cannot save themselves. Paul’s testimony was, “But by the grace of God I am what I am” (1 Cor. 15:10 ). No one is sufficient of himself to minister to the hearts of people. That sufficiency can only come from God.

As you read this chapter, note the different names that Paul used for the Old Covenant and the New Covenant as he contrasted them. In 2 Corinthians 3:6 , “the letter” refers to the Old Covenant Law, while “the spirit” refers to the New Covenant message of grace. Paul was not contrasting two approaches to the Bible, a “literal interpretation” and a “spiritual interpretation.” He was reminding his readers that the Old Covenant Law could not give life; it was a ministry of death (see Gal. 3:21 ). The Gospel gives life to those who believe because of the work of Jesus Christ on the cross.

Paul was not suggesting that the Law was a mistake or that its ministry was unimportant. Far from it! Paul knew that the lost sinner must be slain by the Law and left helplessly condemned before he can be saved by God’s grace. John the Baptist came with a message of judgment, preparing the way for Jesus and His message of saving grace.

A legalistic ministry brings death. Preachers who major on rules and regulations keep their congregations under a dark cloud of guilt, and

Promisiunile raiului

Valentin Popovici – 13 Decembrie 2008

Mi se pare interesant ca termenul „rai” este amintit in Noul Testament doar de trei ori! De fiecare data, mesajul transmis de text este diferit, dar este vorba despre o promisiune. Iata-le la rand, pe scurt:

1. Luca 23:42-43 – Este promisiunea facuta de Domnul Isus talharului pocait de pe cruce: „Astazi vei fi cu Mine in RAI”

Ce credinta mare a avut omul acela! Sa vezi in cel rastignit impreuna cu tine, un „Domn”!

„Maiestate!”, Imparate maret”, Doamne, Maria Ta, adu-ti aminte de mine cand vei veni in imparatia ta!”.

„Adevarat iti spun ca azi vei fi CU MINE in rai. De aici invatam ce este raiul. Raiul este locul unde este Isus. Unde este El este raiul. Poti fi acolo numai impreuna cu El. Cuvintele Domnului inseamna: Ce crezi despre Mine vei avea parte si tu.

 2. 2 Corinteni 12:1-4 – Este marturia apostolului Pavel

Nu stim ce  a vazut el acolo, dar stim ca a fost suficient ca sa-l faca sa fie un altfel de om. Minunatii de nedescris, frumuseti nemaivazute, straluciri de neimaginat …

Toate acestea l-au facut apoi sa cutreiere lumea fara sa se teama de legiunile romane, fara sa se mai uimeasca vreodata de altceva. Pe toti si pe toate le-a vazut prin comparatie cu ceea ce vazuse deja in rai. 

Raiul este frumusetea de savarsita. Toate sperantele si nazuintele noastre vor fi saturate si implinite acolo.

Nu cu mult timp in urma, am fost sa vizitez o sora scumpa aflata in mare suferinta inainte de moarte. I-am spus: „Tine-te tare. Mai e putin. Sa nu-ti pierzi credinta!”

Mi-a raspuns linistita: „Eu am mirosit deja florile paradisului, frate Valentin. Sunt pe deplin linistita si increzatoare in ceea ce urmeaza.”

3. Apocalipsa 2:7 Este promisiunea facuta bisericii din Efes

„Celui ce va birui ii voi da sa manance din pomul vietii, care este in raiul lui Dumnezeu”. 

Raiul este locul biruitorilor!

Tot in Apocalipsa, dar la 12:11 ni se spune ca „ei l-au biruit prin sangele Mielului si prin cuvantul marturisirii lor si nu si-au iubit viata chiar pana la moarte.”

Seven lessons from Paul on how to last in ministry

by Rick Warren

Admit it pastors. Sometimes we get tired, burnt out, and all we want to do is quit. But God has called us to keep going. Ministry isn’t a 100-yard dash. It’s a marathon. If you’re going to fulfill your calling, you’ve got to keep going. But how?

The Apostle Paul understood the demands of ministry. He understood what it was like to sacrifice everything to fulfill God’s calling. He understood what it was like to be misunderstood, underappreciated, and physically exhausted. In 2 Corinthians 4 he shares seven principles for lasting in ministry.

1. Learn to enjoy the grace of God. “Therefore, since God in his mercy has given us this new way, we never give up” (2 Corinthians 4:1 NLT). Paul knew the only reason he had a ministry was because of God’s grace. So often we hear Satan whispering in our ears that we’re not good enough, not smart enough, and not „spiritual” enough to be a pastor. We need to remember that God does everything to us, through us, and for us by grace through faith. It’s all a gift. God knows every stupid thing I will ever do in ministry and he still chose me.

Give up the pretense that there’s anything you’ve done to earn your place in ministry. If you don’t get it, you’ll be in the performance trap all your life. You’ll never be good enough. And you’ll burn out in no time.

2. Be authentic. “Instead, we have renounced shameful secret things, not walking in deceit or distorting God’s message, but in God’s sight we commend ourselves to every person’s conscience by an open display of the truth” (2 Corinthians 4:2 NLT). Paul tells his readers, “What you see is what you get.” He wasn’t hiding anything. If you’re going to last in ministry, you’ve got to be what God has called you to be. You’ve got to take off the mask. If you try to live your life on someone else’s script, you’ll always be afraid of being exposed, and you’ll always be under stress. You don’t have to be perfect for God to use you, but you do have to be honest.

3. Remember it’s not about you. If you don’t, you’ll either get bitter or prideful. When you don’t remember it’s not about you, you take everything personally. Someone looks at you cross-eyed, and you’re ready to quit. The average pastor quits because of seven critics. In 29 years as pastor of Saddleback, I’ve discovered that the critics leave. On the other hand, if the critics stay, the pastor goes. You’ve got to decide, who is going to stay – you or your critics? If it’s not about you, then the criticism isn’t about you either.

To last in ministry, you’ve got to check your motivation. The why always determines the what and the how long. If you’re doing ministry for yourself or the approval of others, you’re not going to last. If you want the approval of others, there are far easier ways to do it than being a pastor. So you’ve got to be constantly asking the question, “Why am I doing what I’m doing?”

Twice in this passage (in verses 5 and 11), Paul tells his readers why he does what he does – for Jesus’ sake. Why does he deal with the whippings, imprisonments, and criticism (2 Corinthians 11)? For Jesus’ sake. His motivation isn’t his own well-being, but the global glory of God. And he’d do whatever it takes to see that expand.

You’ve got to live for an audience of one. If you don’t get over the fear of criticism, you’ll never last in ministry.

4. Accept your own limitations. “Now we have this treasure in clay jars, so that this extraordinary power may be from God and not from us” (2 Corinthians 4:7 NLT). Paul says we’re all fragile and breakable. And that’s a good thing. It’s through our weakness that others can see God’s power.

Unfortunately, we don’t like being clay pots. Instead we try to be invincible. The quickest way to burn out in ministry is to try to be Superman. You can’t solve everyone’s problem. The pastor who is available to people all the time isn’t worth much when he’s there. Even Jesus couldn’t be everywhere at one time when he was on this earth. Why would you think you can be in four meetings at the       same time?

I remember the end of my first year at Saddleback. We had about 150 people. About 80 of those were new believers. I felt like the caretaker of an orphanage. And I was burnt out. I was working 18 hours a day and doing everything. The last Sunday of 1980, my exhaustion led to me fainting during a sermon. I couldn’t do everything. Neither can you.

5. Do everything out of love. “For all this is because of you, so that grace, extended through more and more people, may cause thanksgiving to overflow to God’s glory” (2 Corinthians 4:15 NLT). Paul says everything he does is for the benefit of others. He doesn’t do it for himself; he does it for others. He does it for love. Many people throughout the years have criticized Saddleback for using seeker sensitive services. Being seeker sensitive is just about being polite. It’s thinking of people who don’t know Christ before yourself. When you have guests over for dinner, you do some things differently than you might if it were just family. You use the right utensils, you use the nice dishes, and you make every effort to be extra friendly. Why? You recognize that you have guests.

Ministry has to be based on that kind of love. You’ve got to think of others before yourself. If you don’t love those you’re ministering to, ministry will be a long, almost unbearable road. You won’t make it. You must be motivated by love – love for God and love for others.

6. Make time for daily renewal. “Therefore we do not give up; even though our outer person is being destroyed, our inner person is being renewed day by day”      (2 Corinthians 4:16 NLT). We’re all getting older and breaking down physically. We can slow the process, but we can’t reverse it. But we don’t have to break down internally. How do we avoid that? Paul says we get renewed “day by day.” Paul got recharged every day, and we should too.

I once owned a car that lasted 20 years because it was serviced regularly. You’re not going to last 20 years in ministry if you aren’t serviced regularly. You’ve got to divert daily, withdraw weekly, and abandon annually. Do something fun every day. Take a Sabbath day of rest every week. Get away for a vacation every year. You need to rest and recharge. In fact taking a Sabbath is so important that God commands it right along with not lying and not killing people. You need rest if you’re going to last in ministry.

7. Live in light of eternity. “For our momentary light affliction is producing for us an absolutely incomparable eternal weight of glory. So we do not focus on what is seen, but on what is unseen; for what is seen is temporary, but what is unseen is eternal” (2 Corinthians 4:16-17 NLT). Remember Paul experienced all kinds of trials. He was beaten, shipwrecked, and criticized, but he called them just momentary afflictions. Why? He had an eternal perspective.

That was Jesus’ perspective. The author of Hebrews tells us that Jesus endured the cross for the joy set before him. If we’re going to deal with the demands of ministry, we must focus ourselves on eternity. When you have your eyes on eternity, your struggles will seem small. Only he who sees the invisible can do        the impossible!

You’ve been called to be on the front lines of what God is doing in the world. I’m convinced that pastors are the most underappreciated change agents on the planet. God wants to change the world through you. But it won’t happen today. And it won’t happen tomorrow. You’ve got to be committed to ministry for the long haul. These seven principles can help you do just that.

Darul nespus de mare

Text: 2 Cor. 9:15; Isaia 9:6-7

Introducere: Acest verset apare intr-un context care vorbeste despre darnicia crestina. Concluzia lui Pavel este ca „noi dam pentru ca El ne-a dat mai intai”, tot asa cum „noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit mai intai”.Ce ne-a daruit Dumnezeu? Este suficient astazi sa citam doua texte despre Domnul Isus: Ioan 3:16 si Isaia 9:6-7. Dumnezeu ne-a daruit toate lucrurile „in Christos”. Cine este acest „dar nespus de mare”, pe care ni L-a trimis Dumnezeu?

1. Umanitatea Lui. v.7Textul din Isaia spune: „ni s-a nascut”. Noua ni s-a nascut, tot asa cum spui lui Doru i s-a nascut un copil. Tot asa cum ingerii le-au spus pastorilor: „Astazi in cetatea lui David vi s-a naascut un Mantuitor, care este Christos, Domnul”.Dumnezeu Ceator venit in chip de creatura este unul dintre cele mai imense daruri facute omenirii. „Darul Lui nespus de mare”. Cine ar putea sa explivce aceasta intrupare? Dumnezeu adevarat si totusi si