Tag Archives: Iov

Dumnezeu și bolile noastre

C.H. Spurgeon

Boala aceasta nu este spre moarte. –  Ioan 11:4

În aceste cuvinte ale Domnului învăţăm că există o limită la boală. Există un „până” de care boala nu poate să treacă, şi care este ultima frontieră. Lazăr a trebuit să experimenteze moartea, dar moartea nu era sfârşitul bolii sale. In orice boală, Domnul poate spune valurilor de durere „până aici, nu mai departe” (vezi Iov 38:11). Scopul ei este instruirea, nu distrugerea poporului.

Înţelepciunea ţine un termometru la gura cuptorului durerii şi reglează temperatura cuptorului.

Limitarea bolii este, mai întâi, o înţelegere încurajatoare. Dumnezeul providenţei a limitat timpul, felul, intensitatea, repetarea şi efectele oricărei boli. Fiecare bătaie de inimă este hotărâtă, fiecare oră nedormită predestinată, şi fiecare rezultat de sfinţire prevăzut din veşnicie. Nimic mare sau mic nu poate scăpa din mâna Celui care numără firele de păr de pe cap (Matei 10:30).

In al doilea rând, limitarea bolii este înţelept adaptată puterii noastre, pentru menţinerea scopului bolii şi pentru primirea harului. Nenorocirea nu vine la întâmplare. Intensitatea fiecărei lovituri de nuia este strict măsurată. Cel care nu a făcut nici o greşeală în cântărirea norilor şi în aşezarea temeliilor cerului nu greşeşte nici atunci când măsoară ingredientele care lecuiesc sufletul. Noi nu putem suferi prea mult şi nu putem fi uşuraţi prea repede.

In al treilea rând, această limitare este hotărâtă cu blândeţe. Cuţitul Chirurgului ceresc nu taie niciodată mai adânc decât este absolut necesar. „Căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângeri 3:33). Inima unei mame strigă „cruţă-mi copilul!”, dar nici o mamă nu este mai iubitoare decât bunul nostru Dumnezeu. Când ne gândim cât de încăpăţânaţi suntem, este o minune că nu suntem mai loviţi. Este foarte confortabil să ştii că Cel care a aşezat marginile planetei noastre a hotărât şi marginile necazurilor noastre.

Anunțuri

GÂNDIND LA OAMENII FĂRĂ PRIHANĂ

 (Iov 1.1, 8; 2.3)

Introducere: Citirea acestor texte biblice despre neprihănitul Iov ne provoacă să cugetăm la câteva binecuvântări ale unui om neprihănit, ca unii care ,,suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă“ şi ,,avem pace cu Dumnezeu“ (Rom. 5.1).

1. Condiţia oamenilor fără prihană (Ps. 119.1; 128.1) = o condiţie privilegiată

se bucură de atenţia Domnului (Ps. 34.15) = ochii Lui îi cercetează

se bucură de aprobarea Domnului (Ps. 34.15, 17) = le ascultă rugăciunile

– se bucură de apărarea Domnului (Ps. 34.19) = îi salvează din necazuri

– se bucură de anturajul Domnului (Ps. 140.13; Dt.33.12) = le asigură un loc lângă El

2. Calea oamenilor fără prihană (Ps. 119.1; 128.1) = o cale minunată

Ca urmaşi ai Înţelepciunii, ei umblă pe calea nevinovăţiei şi pe cărările dreptăţii (Pv. 8.20-21). Calea lor este tot mai luminoasă (Pv. 4.18) şi duce la viaţă  şi fericire veşnică(Mt. 7.13-14).

3. Cântarea oamenilor fără prihană (Ps. 33.1) = o cântare înflăcărată

Cântarea se asortează bine cu condiţia celui neprihănit: viaţa lui este transformată, buzele sale sunt sfinţite, inima sa este curăţită, mintea sa este luminată, voinţa sa este eliberată.

Într-un cuvânt, Domnul i-a făcut bine (Ps. 13.6). De aceea el cântă:

a. o cântare de laudă (Ps. 33.1);

b. o cântare nouă (Ps. 40.3; 33.3);

c. o cântare înţeleaptă (Ps. 47.7);

d. o cântare acompaniată (Ps. 81.2).

4. Casa oamenilor fără prihană (Ps. 112.2; 37.37) = o casă binecuvântată

Posteritatea celor neprihăniţi este o familie puternică, un neam aflat sub binecuvântarea Domnului (Exod 34.7). Binecuvântarea părinţilor se revarsă şi asupra copiilor lor atunci când aceştia îi cinstesc şi le urmează poveţele (Ef. 6.1-3; Gen. 18.19; Pv. 6.20-23). Dumnezeul lui Avraam a devenit Dumnezeul lui Isaac şi apoi Dumnezeul lui Iacov (Exod 3.6, 15).

5. Cetatea oamenilor fără prihană (Pv. 11.11) = o cetate protejată

Prezenţa celor neprihăniţi poate asigura protecţia cetăţii lor (Gen. 18.23-26 şcl.) Iată o garanţie solidă (Pv. 11.6) şi un exemplu grăitor (Ecl. 9.13-15). Între fericirea celor neprihăniţi şi fericirea cetăţii lor există o strânsă legătură (Ier. 29.7).

6. Compania oamenilor fără prihană (Ps. 111.1) = o companie selectată

Oameni de teapa lui, sfinţii care duc o viaţă evlavioasă în frică de Domnul şi abătându-se de la rău, constituie anturajul celui neprihănit (Ps. 16.3).

Cu certitudine, omul fără prihană nu participă la sfatul răilor, nu păşeşte pe calea păcătoşilor, nu poposeşte pe scaunul batjocoritorilor (Ps. 1.1).

Cel neprihănit agreează mustrările înţelepte ale dragostei, nu se aliază cu hoţii, nu se asociază cu preacurvarii, ci, punându-şi frâu limbii, nu urzeşte vicleşuguri şi nu urăşte pe fiul mamei sale (Ps. 50.16-20), pe fratele său născut în chinuri la Calvar.

7. Concluzia oamenilor fără prihană (Ps. 49.14; 52.5-6) = o concluzie echilibrată

Constatând sfârşitul năprasnic al păcătoşilor îngâmfaţi şi împietriţi, oamenii fără prihană vor trage o concluzie echilibrată despre răzvrătirea şi răsplătirea celor răi, precum şi despre sfinţenia şi suveranitatea lui Dumnezeu. Iar această constatare întemeiată le va produce o bucurie justificată (Ps. 107.42; cf. Apoc. 12.12; 18.20 etc.)

Încheiere:

Iată, cugetând la oamenii fără prihană, comunicând cu ei, colaborând cu ei, călătorind cu ei, ne vom trezi convieţuind cu ei în cerurile noi şi pe pământul cel nou ,,în care va locui neprihănirea (2 Petru 3.13).

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.