PSALMUL 90

Tonul sumbru al psalmului ne îndeamnă să credem că Moise l-a scris după ce, la Cades-Barnea,  poporul lui Dumnezeu, proaspăt scos din robia egipteană, a refuzat să asculte și să intre în Canaan (Numeri 13-14). Ca pedeapsă, Dumnezeu i-a anunțat că toți cei peste douăzeci de ani vor muri în pustie în următorii 40 de ani. Nu-i de mirare că Moise s-a rugat: ,,Învață-ne să ne numărăm bine zilele“ (v. 12).

Ne numărăm vârstele în ani, dar este mai înțelept să ne numărăm zilele, pentru că trăim în porții de câte o zi. Viața este scurtă, ca durata unei straje din noapte, ca un vis sau ca iarba care este cosită (vv. 3–6). În tabăra lui Israel, nici un tânăr de douăzeci de ani n-a  mai apucat să ajungă la șaizeci, iar din cei mai în vârstă foarte puțini aveau să mai apuce 80 de ani (v. 10). Toate rătăcirile acelea prin pustie au fost un uriaș marș funerar. În fiecare zi, oamenii mureau ca muștele. Moise trebuie să fi compus cântarea aceasta de jale să fie cântată la toate înmormântările. Vă dați seama cam câte au fost în fiecare zi, dacă în 40 de ani au trebuit să moară aproape un milion de oameni?

Oricum, în perspectiva eternității, oricât ai trăi, viața este foarte scurtă (vv. 1–4). Ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca s-o trăiești cu înțelepciune (v. 12) și să te bucuri de ea (vv. 14–15).

Pribegii aceia prin pustie n-au putut realiza nimic. Evreii n-au construit case, n-au întemeiat orașe, n-au ridicat nici măcar o colibă sau un gard … Pustia este săracă. … Au existat însă chiar și în acele condiții lucruri care i-au putut împlini: să facă voia lui Dumnezeu (v. 14; 1 Ioan 2:17), să vadă gloria lui Dumnezeu (v. 16) și să crească în bunăvoința divină (v. 17).

Oricum ai da-o, viața asta rămâne o călătorie printr-un pustiu de unde plecăm cu mâinile goale. Totuși, viața merită trăită dacă avem privilegiul să umblăm împreună cu Dumnezeu.

Psalmul se încheie cu o rugăciune pentru semnificație. Omul are nevoie să înfăptuiască ceva durabil, să lase ceva în urmă, să fie măsurat cu câteva realizări. Numai Dumnezeu ne poate da această împlinire, iar asta numai dacă acceptăm să umblăm în faptele bune pregătite de El mai înainte, ca să umblăm în ele, nu ca să le refuzăm, cu au făcut ei la Cades-Barnea. Țara promisă ne așteaptă!

Tărâmul celor vii

Charles Spurgeon spune despre un om care i-a spus altuia aflat pe moarte: ,,Rămas bun, frate! Nu te voi mai vedea pe tărâmul celor vii!“ Celălalt i-a răsouns: ,,Ba ne vom vedea pe tărâmul celor vii unde merg eu. Aici este țara celor ce mor!“

(Prelucrare după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary, Thomas Nelson.)

Fandosiți sau fântânari ?

Num. 21:16-18

Există o cântare lăsată ca mărturie despre hărnicia căpeteniilor lui Israel. A fost ziua în care el, cu toiegele lor de cârmuire transformate în cazmale, și-au suflecat mânecile și au săpat o fântână pentru popor. Să le urmăm pilda!

De acolo s-au dus la Beer (Fântână). La această fântână, Domnul a zis lui Moise: „Strânge poporul şi le voi da apă.”

Atunci a cântat Israel cântarea aceasta:

„Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!
18 Fântâna pe care au săpat-o căpeteniile,
Pe care au săpat-o mai-marii poporului,
Cu toiagul de cârmuire, cu toiegele lor!”

 

Când ai nevoie de mijlocitor?

Text: Numeri 11:1-3

A) Când relaţia ta cu Dumnezeu este ruptă

• Datorită cârtirii (Numeri 11:1; 14:1-2) – o exprimare indignată a nemulţumirii, prin murmure, plîns, bocet, strigăt.
• Datorită desconsiderării lui Dumnezeu (Numeri 14:11)
• Datorită necredinţei (Numeri 14:11)
• Datorită trăirii în plăcerile naturii corupte (Iuda 16)
• Datorită unei inimi mândre (ce se exprima prin cuvinte trufaşe) (Iuda 16)
• Datorită unui caracter făţarnic (linguşeală pentru beneficii) (Iuda 16)

B) Când ai parte de judecata Sa (foc mistuitor)

• Când păcătuieşti cu voia, în deplină cunoştinţă de cauză (Evrei 10:26-27)
• Când beneficiezi de influenţa Mântuitorului, dar trăieşti în păcat (Evrei 6:4-8; 2Petru 2:20-21)
• Când desconsideri Împărăţia lui Dumnezeu (principiile, legile) (Evrei 12:28-29)

C) Concluzia:

• Domnul Isus este modelul Mijlocitorului desăvârşit (2 Timotei 2:1-5)
• Situaţiile de urgenţă solicită măsuri de urgenţă (Mijlocirea) (Iacov 5:13-16)

Petru Ciucur

Christosul profetului Balaam

Numeri 24:15-18

Este perioada “adventului” dinainte de Christmas. Dati-mi voie sa o iau si eu de departe si sa va pregatesc pentru marele praznic cu o meditatie despre un am care l-a vestit pe Mesia cu foarte multa vreme inainte ca El să apară pe scena istoriei, în Israel.

„Îl văd, dar nu acum,

Îl privesc, dar nu de aproepe.

O stea răsare din Iacov,

Un toiag de cărmuire se ridică din Israel.

El străpunge laturile Moabului

Și prăpădește pe toți copiiii lui Set.

Se face stăpân peste Edom

Se afce stăpân pe Seir, vrăjmașii lui.

Israel face fapte mari“

(Numeri 24:15-18)

Balaam este un proret problematic, cu o origine neclară și cu un sfărșit nenorocit.

El ilustrează „revelația reziduală” pe care a lăsat-o Dumnezeu în popoarele dinafara „poporului ales“, o sursă de comunicare cu Dumnezeu pentru oamenii din afara descendenților lui Avraam. Din acest punct de vedere, Balaam este un exponent al grijii prin care Dumnezeu “nu s-a lăsat fără mărturie“ niciodată și nicăieri pe fața pământului. El trebuie așezat în galeria martorilor alături de Iov și cei patru prieteni ai lui, de Ietro, de Melhisedec și robabil încă mulți alții.

Balaam ne spune care este metoda de accesare a revelației divine. Terminologia mărturiei lui este ciudată pentru cititorul contemporan, dar suficient de clară pentru cei cu bunăvoințăȘ

„Așa zice Balaam, fiul lui Beor,

Așa zice cel care are ochii deschiși,

Așa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu

Cel ce cunoaște planurile Celui Prea Înalt,

cel ce vede vedenia celu Atotputernic,

Cel ce cade cu faîa la pământ

Și ai cărui ochi sunt deschiși“

(Numeri 24:15-16).

Accesarea revelației nu este posibilă cu ochii biologici și nici aceluia care stă se,eț cu fruntea sfidătoare înaintea lui Dumnezeu. Ea se descoperă doar acelui care „cade cu fața la pământ“, smerindu-se înintea Creatorului Prea Înalt. Printr-o exprimare paradoxală, Balaam ne spune că cel care privețte cu ochii deschiși smerit din poziția unui prăbuțit cu fața la pământ vede mult mai mult și mai departe decât cel care privește doar curios spre cer sau spre

Moise – un portret în contraste

Cum să prinzi în câteva cuvinte statice viața unui om? Iată o încercare, zic eu reușită, făcută de I.M. Haldeman. , când a scris despre MoiseȘ

„Viața lui Moise prezintă o serie de atniteze șocante: A fost copilul unei sclave (dar) și fiul unei prințese. S-a născut într-o colibă (dar) și a atrăit într-un palat. A moștenit sărăcie (dar) și a a avut la dispoziție bogății nelimitate. A condus armate (dar) și a condus turme de oi. A fost războinic de temut (dar) și cel mai blând om de pe fața pământului. A fost educat la curtea împărătească și a trăit în pustie. A avut înțelepciunea Egiptului și credința unui copil. A fost crescut pentru viața de la palat (dar) și a rătăcit ani de zile prin deșert. A fost ispitit cu plăcerile de o clipă ale păcatului și a răbdat înfrânările virtuții. A fost un om cu vorbirea greoaie (bâlbâit), și a  stat de vorbă cu Dumnezeu. N-a avut ca armă decât un toiag și a pus în mișcare puterea Infinitului. A fost fugar de la faraon și ambasador al cerului. Prin el ni s-a dat Legea și a prevestit venirea harului. A murit parcă pedepsit de Dumnezeu pe muntele Nebo din Moab și a avut cinstea să apară împreună cu Christos pe muntele Iudeii.  Nimeni n-a fost la înmormântarea lui, deși Dumnezeu însuși l-a îngropat. (citat în „Gleanings in Exodus“, de A.W Pink, p.16).

Care vi se par mai surprinzătoare dintre aceste antiteze?

Sarpele de arama si inaltarea Fiului Omului

Num.21.4-9
“Si aceste lucruri s-au intamplat ca sa ne slujeasca noua drept pilde, pentru ca sa nu poftim dupa lucruri rele, cum au poftit ei.” 1Cor.10.6

Domnul a dat poporului Israel in pustie mana din cer – cea mi buna hrana din punct de vedere biologic, o hrana adaptata mediului pustiei, ce le intretinea viata pentru a ajunge din robie in mostenirea Canaanului. Aceasta mancare nu satisfacea apetitul placerii de a manca, data de varietatea oalelor cu carne si paine din Egipt.

Domnul urmarea prin disciplina restrictiva a pustiei sa atenueze placerea  consumului visceral, pentru a cultiva in poporul Sau placerea relatiei cu Sine, dependenta de El, a sfintirii in vederea preotiei intre neamuri.

Cea mai mare parte a poporului evreu a uitat strigatele jugului de fier a robiei, si  a tanjit in permanenta dupa lumea egipteana, ce-i oferea placerea de a consuma hrana simturilor carnale a oalelor cu carne, fiind gata de o alta razvratire. Dar si de data aceasta ca si de alte dati, Domnul a intervenit pedepsind razvratirea prin serpi infocati.

Domnul a eliberat poporul evreu de sub puterea sclaviei faraonice, iar in pustie il elibereaza de lumea egipteana din inima lor, folosind impotriva lor muscatura mortala a serpilor otravitori. Dar in acelas timp, dupa ce poporul recunoaste pacatul, Domnul in iubirea Sa le da sansa vindecarii de muscatura mortala a serpilor, prin privirea spre sarpele de arama spanzurat de o prajina.
Dupa pedeapsa pacatului placerii de consum carnal cu moartea data de muscatura serpilor, dupa recunoasterea pacatului si a vindecarii de muscatura mortala a serpilor, Domnul poate continua drumul cu poporul evreu spre Canaan.

Domnul Isus Hristos face apel la spanzurarea sarpelui de arama pe lemn, pentru a arata ca aceasta intamplare a prefigurat inaltarea Sa pe lemnul blestemat, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. In.3.14,15.

Sa observam similitudinea dintre sarpele de arama si Fiul Omului: Sarpele de arama a reprezentat judecata Lui Dumnezeu pentru pacatul faptuit de poporul evreu, dar si izbavirea de moarte prin privirea credintei spre sarpele inaltat. Atat in Numeri21.4-9, cat si-n similitudinea prezentata de Domnul Hristos din In.3.14-21, vedem judecata dreptatii Lui Dumnezeu ca plata cu moarte pentru pacat, dar si iubirea izbavitoare data de inaltarea sarpelui, respectiv a Fiului Omului. Rom.6.23

Desigur ca ne punem intrebarea:”De ce Hristos Domnul ca Fiu al Omului isi identifica Inaltarea Sa cu a sarpelui din pustie?” Sarpele este autorul ispitei aducatoare de moarte, a blestemului, a mortii. Gen.3.1-6;3.14-19;1Cor.15.26

Inca dinainte de vesnicii Dumnezeu a facut un plan in Fiul Sau prin care Hristos Domnul a fost facut pacat, blestem si moarte, pentru a-si arata Dumnezeu frumusetea sfinteniei dreptatii si iubirii Lui in Hristos Domnul. 1Cor.5.21:Gal.3.14;Evr.2.14;2tim1.10

Inaltarea sarpelui de arama ce prefigureaza inaltarea Fiului Lui Dumnezeu ca Fiu al Omului, ne arata frumusete Maretiei Sfinteniei Lui Dumnezeu, ce si-a asumat resposabilitatea devenirii Sale a Ceea ce este, in opera Creatiei Fiinta, (1) (a Firii) emanata din Sine ca suflare de viata, constienta ca persoana, constientizand responsabilitate vietii si binelui, raului si mortii, constientizand dreptatea si iubirea Dumnezeului Sfant, reclamand mantuirea prin Hristos Domnul, si aducerea in Dumnezeu in derularea vesniciilor ca Creatie Fiinta Indumnezeita, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti. Rom.11.36:Ef.1.10; Col.1.16-20;1Cor.15.28

Aceasta este Frumusetea Maretiei Sfinteniei Lui Dumnezeu, frumusete ce nu a putut fi gandita de vre-o fiinta ingereasca sau umana. O dovada infailibila a unicitatii Dumnezeului revelat.