Category Archives: rastignire

… Omul acesta n-a făcut niciun rău.

Luca 23.41

Omul acesta

Tâlharul de pe cruce a recunoscut în lumina lui Dumnezeu nu numai starea sa, ci și pe Acela, care era răstignit în mijloc. Crezând, a devenit conștient de distanța morală mare dintre el și Domnul. Chiar dacă Domnul era răstignit ca un răufăcător, tâlharul n-a văzut nicio vină în El. Dar nu numai atât! “Omul acesta n-a făcut niciun rău.” Aceste cuvinte le regăsim în mărturia lui Iuda, a lui Pilat și a altora. Iuda Iscarioteanul a mărturisit că a vândut sânge nevinovat. Pilat a mărturisit de asemenea: “Eu nu găsesc nicio vină în El”. Dar cuvintele tâlharului la cruce vorbesc despre desăvârșirea morală a Domnului Isus (Ioan 19.6; Luca 23.41).

Harul i-a dăruit acestui tâlhar credință și lumină:

1. Deși gloria Celui răstignit la mijloc era ascunsă sub smerirea Sa adâncă, totuși tâlharul L-a recunoscut ca Domn;

2. Deși Isus purta numai o cunună de spini, tâlharul i s-a adresat ca împăratul de drept al împărăției;

3. Deși pentru tâlharul de pe cruce nu mai exista nicio scăpare de la moarte, totuși pentru el devenise o realitate faptul că Domnul “va veni în Împărăția Sa”.

Duhul Sfânt a lucrat toate acestea în foarte scurt timp în sufletul tâlharului. El vorbea de parcă L-ar fi cunoscut pe Domnul de mulți ani. În timp ce mulți din jurul Domnului își exprimau batjocura lor, acest om a mărturisit caracterul desăvârșit al Persoanei Domnului Isus: “Omul acesta n-a făcut niciun rău”.

Reclame

Unde a fost lupta mai grea?

Vreau să vă pun înainte o meditație. Hai să punem una lângă alta două imagini: Domnul Isus în Ghețimanii și Domnul Isus pe cruce. Unde a fost lupta mai grea?

Ce-ar fi fost dacă cuvintele ar fi fost inversate și vorbele spuse în Ghețimanii ar fi fost spuse pe Cruce ?

Este evident că Fiul lui Dumnezeu s-a clătinat în Ghețimanii, dar a fost stabil ca o stâncă la Golgota. În Ghețimanii abiruit. Pe Cruce s-a dus doar ca să-și ducă până la capăt lucrarea.

,,El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit“   (Evrei 5:7-8).

Mat 26.39-44Marc 14.36-39Ioan 17.1Ps 22.1Mat 27.46-50Marc 15.34-37Mat 26.53; Marc 14.36Mat 26.37Marc 14.33Luc 22.43Ioan 12.27;

Iosif din Arimatea – omul din Sinedriu care a ratat Paștele

În vara anului 2014, am ținut la Bethel un studiu pentru tineri. Le-am promis tinerilor că, dacă ei țin programele de închinare, am să fac ceva în limba engleză pentru ei. Ca să ne fie mai ușor și mai practic, am ales portrete de ucenici sub titlul ,,Eroi neașteptați“. Planșele de pe ecran au fost într-adevăr în limba engleză. Restul …  Am vorbit despre Petru, Ioan, Iacov, Andrei, etc., dar am încheiat cu portretul unui ucenic mai ciudat al Domnului Isus, unul ,,din umbră“, Iosif din Arimatea.

Ideea principală a studiului este că fiecare dintre noi trecem printr-o perioadă de oscilări între lume și Domnul Isus, între ceea ce suntem noi fără El și ceea ce vrea să ne facă El; între ceea ce avem și ceea ce ne oferă El. Dar … să nu anticipăm.

Deși trece adeseori neobservat, Iosif din Arimatea a fost suficient de important ca să fie pomenit în toate cele patru Evanghelii! Este prima surpriză când vrem să aflăm ceva despre acest om. Puse cap la cap, pasajele din Evanghelii completează cu câte o ,,tușă“ portretul lui. Le vom lua pe rând:

1. Matei

Matei ne spune că Iosif a fost un ,,om bogat“ și că ,,era și el ucenic al lui Isus“. El s pus trupul într-un mormânt care era al său, după ce l-a înfășat într-o pânză de in.

Spre seară, a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus.  El s’a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i -l dea.  Iosif a luat trupul, l -a înfăşurat într’o pînză curată de in,  şi l -a pus într’un mormînt nou al lui însuş, pe care -l săpase în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormîntului, şi a plecat.  Maria Magdalina şi cealaltă Marie erau acolo, şi şedeau în faţa mormîntului. – Mat. 27:57-61

2. Marcu

De la Marcu aflăm că Iosif din Arimatea a fost ,,un sfetnic cu vază al soborului (Sinedriului)“ care ,,aștepta Împărăția lui Dumnezeu“. Marcu volosește două verbe sugestive pentru a sublinia relația dintre Iosif și Pilat: Iosif ,,a îndrăznit“ să se ducă la Pilat, iar Pilat ,,i-a dăruit“ lui Iosif trupul.

Cînd s’a înserat-fiindcă era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Sabatului. –   a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.   Pilat s’a mirat că murise aşa de curînd; a chemat pe sutaş, şi l-a întrebat dacă a murit de mult.   După ce s’a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul.   Şi Iosif a cumpărat o pînză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pînza de in, şi L -a pus într-un mormînt săpat în stîncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului.   Maria Magdalina şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau. – Marcu 15:42-47

3. Luca

Luca adaugă câteva caracteristici ale lui Iosif din Arimatea. Era ,,un om bun și evlavios, care nu luase parte la sfatul celorlalți“ (În semn de protest!?),  ,,Aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu“. A pus trupul într-un ,,mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni“

Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios,   care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.   Omul acesta s’a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus.   L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in, şi L -a pus într’un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.  Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului.   Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s’au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s’au odihnit, după Lege. – Luca 23:50-56

4. Ioan

Ioan ne spune că Iosif din Arimatea era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor“. Tot de la el aflăm și că împreună cu Iosif a participat la înmormântarea trupului lui Isus și ,,Nicodim, care la început se dusese la Isus noaptea“. Acest Nicodim ,,a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, după cum au obicei Iudeii să îngroape.“

După aceea, Iosif din Arimatea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica Iudeilor, a rugat pe Pilat să -i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i -a dat voie. El a venit deci, şi a luat trupul lui Isus.  Nicodim, care la început se dusese la Isus, noaptea, a venit şi el, şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe.  Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în făşii de pînză de in, cu miresme, dupăcum au obicei Iudeii să îngroape.  În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormînt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.  
Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, pentrucă mormîntul era aproape, au pus acolo pe Isus. – Ioan 19:38-42

Punând cap la cap informațiile date de cei patru evangheliști, putem trage câteva concluzii și putem analiza poziția lui Iosif din Arimatea și extraordinarul gest pe care l-a făcut față de un ,,proscris executat“ atât de puterea evreilor, cât și de puterea Romei.

I. Iosif din Arimatea – un om între două lumi

Oricât ar fi de superficială citirea textelor din cele patru evanghelii, ceva iese imediat la iveală: Iosif din Arimatea a încercat din răsputeri să meargă o vreme cu picioarele în două bărci. Ca ,,om al sistemului“, Iosif a fost bogat, influent și cu trecere la autoritatea romană. Ca ,,ucenic al Domnului Isus“, Iosif a fost un om fascinat de predicile, minunile și speranța pe care o propovăduia Nazarineanul. Iosif a întrevăzut în El zorii Împărăției pe care o aștepta. Problema s-a născut atunci când ,,sistemul“ din care făcea parte Iosif l-a condamnat pe Isus din Nazaret. Atunci el a trebuit să aleagă. Paradoxal, Iosif a ales să se auto-demaște ca ,,simpatizant“ al Învățătorului tocmai atunci când totul părea pierdut. A făcut-o însă pentru că trebuia s-o facă! Conștiința lui nu i-a lăsat nici o altă alternativă.

Oare cât poți merge în duplicitate fără să te frângi? Cât poți fi ,,ucenic pe ascuns“? Cât te poți feri de diagnosticul etern pus de ,,Învățătorul“ venit ,,de sus“:

,,Deaceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;  dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.  – Mat. 10:32-33).

Nu ni se spune, dar putem intui că în inima și în conștiința lui Iosif din Arimatea a fost un conflict neîncetat. Era un om care se gândea la moarte. Își făcuse chiar și un mormânt săpat în stâncă pentru odihna trupului său. Sufletul însă i-a fost pentru multă vreme chinuit și sfâșiat pe dinăuntru. Astea toate până într-o bună zi, când … atrebuit să aleagă!

II. Iosif din Arimatea – un om care și-a rata Paștele

Un om neprihănit în religia iudeilor știa că atingerea de trupul unui mort însemna ,,necurăție“ și se pedepsea cu izolarea temporară de ceilalți:

,,Moise a vorbit copiilor lui Israel, să prăznuiască Paştele.  Şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi, seara1, în pustia Sinai; copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe cari le dăduse lui Moise Domnul.  S’a întîmplat că nişte oameni, fiind necuraţi din pricină că se atinseseră de un mort, nu puteau prăznui Paştele în ziua aceea. Ei s’au înfăţişat în aceeaş zi înaintea lui Moise şi înaintea lui Aaron.

Şi oamenii aceia au zis lui Moise: ,,Noi sîntem necuraţi din pricina unui mort; de ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărîtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel?“

Moise le-a răspuns: ,,Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul.“  Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,,Dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort, sau este într’o călătorie lungă, totuş să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului.  Şi, să le prăznuiască în luna a doua, în ziua a patrusprezecea, seara1; să le mănînce cu azimi şi ierburi amare“ – Num. 9:4-11).

Cei ce se întinau prin atingerea de trupul unui mort, nu puteau să serbeze Paștele împreună cu ceilalți, ci trebuiau să aștepte trecerea unei luni de zile. Prin hotărârea de a cere de la Pilat trupul lui Isus și prin așezarea lui în propriul mormânt, Iosif din Arimatea și-a forfetat dreptul de a lua Paștele din sabatul acela.

Să analiză puțin gestul lui Iosif din Arimatea. El s-a produs în contextul în care și autoritățile iudaice și autoritățile romane îl declaraseră pe Isus din Nazaret ,,vrednic de moarte“. Împotriva ucenicilor Lui se pornise deja o prigoană. Asta i-a făcut să se adune doar în spatele ușilor încuiate.

Gestul lui Iosif din Arimatea a însemnat o declarație publică de simpatie și prețuire pentru cel răstignit. Prin aceasta, Iosif a ales, în sfârșit, a ales! Mai bine cu un Isus mort, decât cu un sobor viu! Pentru prima dată în viața lui, Iosif s-a așezat alături de Ioan, de Maria și de celelalte femei care-l urmaseră pe Domnul Isus la cruce. El a fost gata să piardă totul. Ce l-a determinat s-o facă?

Eu cred că Iosif s-a frânt sub cruce, acolo unde totă mulțimea, până și sutașul roman, martor împietrit la atâtea și atâtea răstigniri, și-au dat seama de tragedia erorii pe care o făcuseră exclamat:

,,Sutaşul, care sta în faţa lui Isus, cînd a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: ,,Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! “ – Marcu 15:39

,,Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, cînd a văzut cele întîmplate, s-a întors, bătîndu-se în piept“ – Luca 23:48

Conștiința lui Iosif a triumfat atunci când, în mintea lui de cunoscător al profețiilor legate de venirea Împărăției lui Dumnezeu, a răsunat ecoul multor versete din vechiul Testament. Voluntar sau involuntar, știind sau neștiind, Iosif din Arimatea a împlinit profeția din Isaia 53:

,,Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui“ – Is. 53:9

Ce nevoie mai avea el de ,,mielul pascal“, când îl avea în brațe pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii“ (Ioan 1:36). Iosif i-a lăsat pe alți să meargă înainte cu Paștele cel vechi, el s-a hotărât să-l sărbătorească Paștele cel nou. Gestul lui este ilustrativ pentru poziția nouă pe care o vor îmbrățișa apoi toți ucenicii adevărați ai lui Christos:

,,Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. – 1 Cor. 5:7

Ce a câștigat Iosif din Arimatea ?

De două mii de ani se vorbește pe pământ despre el! Nici un alt membru al sinedriului nu este pomenit astăzi pe nume. Doar cei care au fost de partea Domnului Isus au rămas scriși în cartea istoriei. Mai mult, numele lor este deja scris și în cartea vieții din cer!

Sigur, Iosif din Arimatea a pierdut vremelnic un mormânt … în schimb al a căpătat certitudinea învierii! Ca proprietar, Iosif a fost printre puțini care s-au dua la mormânt. Sfatul pe care ni-l dă Iosif din Arimatea este acesta: ,,Pune-l pe Domnul Isus în mormântul tău și vei avea parte de o înviere glorioasă!

III. Iosif din Arimatea – un ,,tată“ de împrumut pentru ,,fiul lui Iosif și al Mariei“

Învinuiți-mă, dacă vreți, că văd frumosul și acolo unde nu e, dar eu tot am să vă spun ceva: printr-o simetrie frumoasă a numelor, Iosif din Arimatea i-a ținut atunci locul lui Iosif din Nazaret, tâmplarul care L-a văzut crescând în casa lui. Pentru un mort de vârsta Domnului Isus, ar fi fost normal ca mama și tata să fie la la mormânt. Mama, Maria, a fost. Mai era nevoie de un Iosif … și Iosif a fost. Ca și cel dintâi, și Iosif din Arimatea a fost tot un ,tată de împrumut“. Cel adevărat era în ceruri, era împreună cu Fiu Său, era direct implicat în lucrarea de ispășire care tocmai se înfăptuise:

,,Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine“ – 2 Cor. 5:19

Ce cocluzii putem trage din ceea ce s-a întâmplat cu Iosif din Arimatea la moartea Domnului Isus?

Prima ar fi că, același Dumnezeu care a avut nevoie atunci de Iosif din Arimatea are astăzi nevoie de noi. Versetul din 2 Corinteni 5:19 n-a fost citat în întregime. Iată-l cum sună: ,,Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele lor, şi ne -a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări“.

A doua ar fi că nimeni nu trebuie să rămână un ,,ucenic pe ascuns“ al Domnului Isus. Fiecare dintre cei care s-au întâlnit cu El trebuie să aleagă, chiar dacă alegerea va fi grea, dificilă și păgubitoare (într-un fel).

A treia ar fi o concluzie din această împrejurare, dar nu este izvorâtă din gestul lui Iosif, ci din ceea ce a făcut femeile. Ni se spune că Domnul Isus a avut parte, providențial, de o ,,înmormântare de nota 10“, așa cum nici un ucenic, nici chiar toți la un loc, n-ar fi putut să-i ofere. Iosif din Arimatea, împreună cu Nicodim, au făcut tot ce trebuia făcut: mormânt nou, fâșii noi de pânză și o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe pentru îmbălsămare. Cum explicăm atunci că …

,,În ziua întîi a săptămînii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormînt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe cari le pregătiseră“ – Luca 24:1

Oare de ce au mai adus femeile ceva ,,în plus“ față de cei o sută de litrii (!!!) de smirnă și aloe? Din răspunsul la această nedumerire se naște cea de a treia concluzie pe care vi-o propun: ,,Când iubești cu adevărat pe cineva, mult nu înseamnă niciodată destul.“ Dragostea este extravagantă. Dragostea risipește (Aduceți-vă aminte de gestul femei păcătoase!) și se risipește.

Dacă ți se pare că ai făcut ,,destul“ sau ,,mult“ pentru Domnul, probabil că încă nu-L iubești așa cum se cuvine …

Citește în continuare

Imparatia lui Dumnezeu

Text: O predică de Cină – Luca 22:1516

Pe vremea Domnului Isus, mulți oameni ,,așteptau Împărăția lui Dumnezeu“. Oare cei de azi o mai așteaptă?

I. Cel mai sigur evenimemt al istoriei

Cuvantul profetilor – majoritatea cărților profetice se încheie cu descrierea Împărăției viitoare.
Cuvantul Domnului Isus. @ Mesajul lui Ioan botezătorul, tema primei predici a Citește în continuare

Atitudini față de Isus Christos

Luca 23

Introducere: Luca merge ,,în viteză“ peste evenimente, dar suficient să recunoaștem în mulțime câteva chipuri de oameni cu atitudinile lor caracteristice:

I. Pilat – 23:15
Pilat a vrut să scape cât se poate de repede și de ușor de Cazul acesta. Oricât ar fi dorit-o, vinovăția lui rămâne: s-a aliat cu oameni vinovați ca să dea la moarte un nevinovat. Asta nici Roma nu putea accepta. Pilat rămâne un demnitar care nu și-a făcut datoria.

II. Irod – 23:6-12
Irod vrea să-l vadă pe Isus făcând minuni spectaculoase. Dorea circ religios. Înaintea unei astfel de atitudini, Isus Christos a stat mut, n-a scos nici o vorbă. Irod a redus la tăcere vocea lui Dumnezeu. O va mai auzi doar în marea zi a judecății.

III. Baraba – 23:13-25
Omul care merita să moară a fost eliberat prin condamnarea Omului care nu Citește în continuare

Sapte moduri prin care vorbeste crucea

jesus on the cross

In urma unui sondaj de opinie care anunta care este cel mai iubit imn din toate timpurile, „Pe un deal departat” (n. tr. „The Old Rugged Cross” in engleza ) a fost cel mai popular. Autorul acestui imn, George Bennard , considera crucea ca fiind nu doar un simbol al crestinismului, ci chiar inima lui.
Peste cateva zile, crestinii din tarile cu populatie preponderent catolică din intreaga lume vor sarbatori suferintele lui Hristos, iar peste cinci saptamani și cei din tarile ci populatie preponderent ortodoxa, convinsi fiind că ea, crucea, este cu adevarat centrul rascumpararii lui Dumnezeu. Crucea vorbeste despre multe lucruri pe care trebuie sa le intelegem cu privire la Dumnezeu, la noi, la nevoile noastre, la datoria noastra si la speranta noastra.
In timp ce meditam recent la cruce, mi-am notat 7 moduri prin care crucea vorbeste:

1. Crucea arata spre starea noastra pacatoasa.
Noi ne putem crede buni si valorosi, dar crucea spune ca toti suntem pacatosi si meritam moartea si judecata. Mai mult decat atat, spune ca pacatul nostru este atat de mare incat a fost nevoie de sangele Fiului scump si nevinovat al lui Dumnezeu ca sa-l ispaseasca. Suferinta lui Hristos pe cruce a fost pedeapsa pe care noi o meritam pentru multele noastre incalcari ale legii lui Dumnezeu.

Biblia spune „Fiindca plata pacatului este moartea”(Rom. 6:23).” „Noi rataceam cu toţii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor.”(Isaia 53:6). „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu în El.”(2 Corinteni 5:21)

2. Crucea vorbeste despre dragostea extraordinara a lui Dumnezeu si despre harul Sau minunat.
Trebuie sa va marturisesc ca ar fi posibil sa doresc sa-mi dau viata pentru o persoana buna. Cu toate acestea, ma indoiesc profund ca as vrea sa dau viata fiului sau fiicei mele pentru a salva un dusman. Totusi, aceasta a facut Dumnezeu cand L-a dat pe Hristos ca sa ne salveze si sa ne ofere darul vietii vesnice. Prin respingerea regulilor lui Dumnezeu pentru viata noastra, noi suntem Citește în continuare

Contribuții în contrast

(Wes)

ISAIA  53 . 3-9

Isaia ne prezinta contrastul dintre contributia Domnului Isus la mantuirea noastra si „contributia” pe care

1.  EL in dureri cumplite – noi nepasatori v.3

2.  El ne-a substituit –  noi credeam ca-i pedepsit pe merit  v.4,5

3. El preocupat de nelegiuirile noastre – noi de drumurile ratacitore proprii  v. 6

4. El suferind in tacere –  noi neintelegand de ce o face v. 7-8

5. El curat –  noi L-am rastignit la un loc cu talharii v. 9