DUHUL SFÂNT sau ÎNŞEPTITUL DUH AL LUI DUMNEZEU

(de la Constantin Moisa)

(Apoc. 1.4-6; Is. 11.2)

Introducere. Sintagma ,,cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu“ care exprimă de o manieră magistrală plinătatea Duhului Sfânt, mai apare de 3 ori în cartea Apocalipsa: 3.1; 4.5; 5.6.

Iar în profeţia mesianică citată la început sunt menţionate cele şapte atribute ale Duhului Sfânt: Duhul Domnului, duh de înţelepciune şi pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.

De asemenea, pentru a ne deveni şi mai accesibil, El ni Se prezintă cu ajutorul a şapte simboluri:

1. Porumbel (Ioan 1.29-34) = simbolul curăţiei şi al blândeţei

A fost semnul menit să-i dovedească lui Ioan Botezătorul că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, de o puritate şi sfinţenie desăvârşită.

Din mijlocul întristării şi descurajării, David cânta: ,,O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă!“ (Ps. 55.6).

Eu şi tu am fost luaţi pe aripile Porumbelului divin şi duşi la Calvar, unde Mântuitorul ne-a chemat să ne ia povara şi să ne dea odihnă (Mt. 11.28-29).

2. Pecete (Ef. 1.13; 4.30) = simbolul proprietăţii şi al păstrării

O pecete pusă pe piatra de la gura gropii cu lei era garanţia că nimic nu se va putea schimba cu privire la Daniel (Dan. 6.16-17) (vezi şi Mt. 27.66, cu pecetluirea mormântului lui Isus din Nazaret).

Ceea ce dă valoare şi valabilitate oricărui act oficial este pecetea.

Eu şi tu purtăm sigiliul Duhului Sfânt ca un semn al autenticităţii, al apartenenţei şi al asigurării noastre.

3. Untdelemn (1 Ioan 2.27; F.A. 10.38) =simbolul consacrării şi al călăuzirii

În V.T., ungerea cu untdelemn a Cortului întâlnirii cu tot ce cuprindea el (Exod 40.9) era semnul consacrării (sfinţirii); ungerea lui Aaron şi a fiilor lui marca intrarea în slujba Domnului (Exod 30.30). Unul dintre numele Domnului Isus este Unsul, El fiind uns ca preot, prooroc şi Împărat (Ps. 2.7).

Ungerea creştinului cu untdelemnul Duhului marchează atât consacrarea în slujba Domnului (1 Pet. 4.10), cât şi călăuzirea (1 Ioan 2.27; Gal. 5.16-25).

4. Apă (Ioan 7.38-39) = simbolul vieţii şi al vitalităţii

,,Cine are pe Fiul, are viaţa“ (1 Ioan 5.12). Tot astfel, cine are Duhul lui Dumnezeu are viaţa: râuri de apă vie ţâşnesc din inima lui. Creştinul dă la vremea potrivită roada Duhului, fiind nu numai ca un pom sădit lângă un izvor de apă (Ps. 1.3), dar din inima lui locuită şi umplută de prezenţa şi puterea Duhului Sfânt ies ,,izvoarele vieţii“ (Pv. 4.23), ţâşnesc ,,râuri de apă vie“ (Ioan 7.38).

5. Vânt (F.A. 2.2; Ioan 3.8) = simbolul purificării şi al puterii

Vântul purifică aerul otrăvit, iar puterea lui merge de la adiere până la uragan. Forţa vântului este uriaşă. De asemeni, pe cât de independent este vântul care suflă încotro vrea, şi nici un om nu-i poate schimba direcţia, la fel şi Duhul Domnului lucrează independent de poziţia, puterea şi părerile noastre.

În sfârşit, dacă furtunile încercării ar reuşi să împingă într-o direcţie nedorită barca vieţii noastre, Duhul Sfânt, marele Uragan divin, o va readuce în direcţia cea bună. Numai să ascultăm de ,,şoaptele“ Lui!

6. Foc (F.A. 2.3-4; 1 Tes. 5.19) = simbolul mistuirii şi al misiunii

În esenţa Sa, Dumnezeirea este ,,un foc mistuitor“ (Evr. 12.29), care arde paiele şi pleava, păstrat fiind grâul; care topeşte zgura şi o desprinde de aur, purificându-l. Focul lui Nebucadneţar nu i-a ars pe cei trei tineri curajoşi şi credincioşi, ci numai legăturile lor!

Când te arde Duhul Sfânt, nu miroşi a fum şi nu te prefaci în scrum.

Flacăra de la Rusalii a mistuit în inima apostolilor orice necurăţie, orice teamă, orice neputinţă şi i-a aprins pentru marea misiune a evanghelizării lumii pe care au incendiat-o prin cuvintele, prin caracterul şi prin conduita lor.

Focul mântuirii pe care Domnul Isus dorise aşa de mult să-l vadă aprins cât mai curând (Lc. 12.49) a izbucnit cu putere la Cincizecime, şi oricât au suflat hoardele Iadului să-l stingă, şi oricât s-au năpustit pompierii Infernului să-l stăvilească şi să-l localizeze, zadarnice le-au fost iniţiativa şi iscusinţa!

Un creştin mistuit de flacăra de la Rusalii arde pentru fraţii lui căzuţi în păcat (2 Cor. 11.29), nu aduce foc străin pe altarul slujirii (de trei ori este pomenit gestul lui Nadab şi Abihu: Lev. 10.1; Num. 3.4; 26.61). Apoi, el îngrămădeşte cărbunii aprinşi ai dragostei, milei şi bunătăţii pe capul vrăjmaşilor săi (Rom. 12.20)!

7. Arvună (Ef. 1.13-14) = simbolul moştenirii şi al măreţiei

Oh, binecuvântat acont acordat de bunul nostru Părinte ceresc! Dacă numai arvuna ne-a produs atâta bucurie, ne-a adus atâta mângâiere şi ne-a dat atâta speranţă, ce va fi plinătatea moştenirii noastre! Şi ce va însemna măreţia binecuvântărilor care ne aşteaptă în ceruri (1 Cor. 2.9-10).

Încheiere: Tatăl ni le-a dăruit, Duhul Sfânt ni le-a descoperit, iar noi să fim cei ce le-au dorit! Amin.