Category Archives: Tineri

Sila – un om cu dublă cetățenie

Text: Fapte 15, 16

I. Un om privilegiat

După neînțelegerea survenită între el și Barnaba, apostolul Pavel s-a despărțit de el și l-a luat  ca partener de lucrare pe Sila, unul din membrii de cinste ai comunității de credincioși din Ierusalim (Fapte 15:22). Ca și Pavel, Sila avea cetățenia romană.

Nu toți cei ce locuiau pe atunci în Imperiul Roman era în mod automat ,,cetățeni romani“. Dreptul era rezervat locuitorilor Romei. În Noul Testament, cuvântul grec folosit pentru ,,cetățenie“ este ,,polites“, un derivat de la ,,polis“ (cetate). Tot de acolo se trag și termenii ,,politică“ (reguli de conviețuire socilă) și ,,politețe“ (civilitatea celor de la oraș contrastată cu bădărănia celor de la țară).

,,Cetățenia romană“ era acordată în mod excepționat și Citește în continuare

Reclame

Sfinți vremelnici

Texte diferite:

 

Introducere – La granița dintre Missouri și Arkansas se află o construcție a unei biserici rămase neterminate. Credincioșii din zonă au făcut-o la jumătatea drumului dintre două localități aflate de o parte și de cealalta a graniței. Numele pe care i l-au dat inițial a fost: „The Mid[a] Church” (Biserica de la jumătatea drumului. După o vreme, cineva le-a spus sau și-au dat singuri seama că numele acesta poate fi interpretat și altfel, ceva de genul: „Biserica celor care n-au fost gata să meargă până la capăt” cu credința lor. Nu-i de mirare că au hotărât să-i schimbe numele.

Există însă o biserică „a celor care n-au făcut decât jumătate de cale” și care s-au lăsat apoi de credință. Numărul lor este mare și s-ar putea pe unii să-i cunoașteți și voi. Eu am căutat în Biblie și m-am îngrozit de cât de mulți au fost cei care nu și-au dus credința „până la capăt”!

  1. Nevasta lui Lot – Luca 17:32

Știți că doamna Lot a fost și ea la aceiași biserică cu domnul Lot? Știți că a făcut și ea o „profesiune de credință”? Totuși, ea n-a reușit să meargă până la capăt. A fost mult mai ușor să o scoți pe doamna Lot sin Sodoma, decât să scoți Sodoma din doamna Lot! Ea a privit înapoi și privirea aceasta în urmă a nenorocit-o: s-a prefăcut într-un stâlp de sare. N-o mai căutați! Sarea este topită repede de ploi și din doamna Lot n-a mai rămas nici măcar urma. Domnul Isus ne averitizează: „Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot!”

  1. Esau, fratele lui Iacov.

Știți că toții copiii lui Israel ar fi trebuit să se numească copiii lui Esau? Ar fi putut și chiar ar fi fost normal să fie astfel, dar … n-a fost să fie. Esau a făcut pentru o vreme parte din familia care a primit binecuvântarea. Ca întâi născut a avut dreptul să moștenească această binecuvântare, dar în loc s-o facă, Esau a disprețuit-o; a vândut-o pe un … blid de linte. Nici el n-a mers până la capăt. I-a fost foame! Mai târziu, când a plâns cu amar și când a regretat a fost „prea târziu”. Lacrimile lui n-au fost lacrimi de pocăință sinceră. Ela  regretat doar că a pierdut anumiteb lucruri din viața aceasta. Știți ce scrie în epistola către Evrei despre Esau:

„Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. ȘȘtiți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe” (Evrei 12:16-17).

  1. Împăratul Agripa.

Apostolul Pavel știa că împăratul Agripa apucase pe drumul credinței. Lucrurile acestea nu pot fi ținute ascunse și oamenii din jur vorbeau cu simpatie de interesul pe care-l purta Agripa profețiilor din Biblie. Știind aceasta, Pavel i-a vorbit cu îndrăzneală:

„Iată de ce au pus Iudeii mâna pe mine în Templu, și au căutat să mă omoare. Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viață până în ziua aceasta; și am mărturisit înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii și Moise că are să se întâmple: și anume, că Hristosul trebuie să pătimească, și că, după ce va fi cel dintâi din învierea morților, va vesti lumină norodului și Neamurilor” (Fapte 26:21-23).

„Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: ÎPavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”

„Nu sunt nebun, prea alesule FestusÎ, a răspuns Pavel, Îdimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate și chibzuite. Împăratul știe aceste lucruri, și de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt încredințat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colț! Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa? Știu că crezi.”

Și Agripa a zis lui Pavel: ÎCurând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin!Î

,,Fie curând, fie târziu“, a răspuns Pavel, ,,să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi, să fiți așa cum sunt eu, afară de lanțurile acestea.” Împăratul, dregătorul, Berenice și toți cei ce ședeau împreună cu ei, s-au sculat. – Fapte 2624-30)

Pavel i-a vestit lui Agripa Evanghelia mântuirii, dar Agripa n-a vrut să meargă chiar așa de departe. El a preferat doar puțin amuzament, puțină curiozitate, a cochetat doar pentru o vreme cu creștinismul.

  1. Iuda, unul din cei doisprezece

Iuda este omul care a trădat nădejdea unor părinți care i-au dat un nume bun. În traducere, Iuda înseamnă „laudă”. De la Iuda încoace însă, nimeni nu se mai gândește la „laudă” când rostește numele lui Iuda. Numele lui a ajuns sinomin cu „trădarea” și cu „vânzarea”. Iuda a fost printre cei dintâi care au crezut în Christos și a ajuns chiar să intre în numărul celor doisprezece ucenici ai Domnului.

Iuda n-a mers însă până la capăt. El s-a întors din drum ca să vorbească cu dușmanii lui Isus și să vadă ce poate câștiga de pe urma Nazarineanului.

Mai târziu, atunci când și-a dat seama de greșeala monumentală pe care tocmai o făcuse, când a venit să dea banii înapoi marilor preoți, nici lacrimile lui n-au fost lacrimi de pocăință. Undeva pe acolo, prins și batjocorit, mai era în viață Cel pe care-L vânduse. Dar Iuda nu s-a dus să-l caute, nu și-a cerut iertare de la Cel care ar fi putu să-l ierte. S-a oprit la jumătatea drumlui și aceasta a fost pierzarea lui …

  1. Dima, ucenicul lui Pavel.

Fratele Ioanid, într-una din poeziile lui, îl numește pe Dima „un sfânt vremelnic”. De acolo am luat și eu titlul acestei predici. Dima a mers și el cu apostolul Pavel și a semănat veșnicia în inimile oamenilor. Dar sămânța dată altora n-a prins rădăcini și în inima lui. Dima a mers cu Pavel și cu Domnul doar până într-o bună zi, când a hotărât să se întoarcă din drum. „Dragostea pentru lumea de acum” l-a biruit:

„Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit, și a plecat la Tesalonic” (2 Timotei 4:10).

Greșeala lui Dima a fost că a încercat zadarnic o vreme să le împace pe amândouă: dragostea de Dumnezeu cu dragostea pentru l;umea de acum. Nu se poate să-L ai pe Dumnezeu dacă nun te lepezi de Satan. Nu poți să mergi către cer, decât dacă vrei din toată inima să te îndepărtezi în fiecare zi de viața de pe pământul acesta. Dima era cu trupul în Biserică, dar cu inima și cu mintea era pe afară, în lume, la bucuriile de o clipă ale păcatului”.

Încheiere: Biserica celor de la jumătatea căii este foarte încăpătoare! Mulți oameni din toate timpurile și-au făcut obicei să meargă la ea. Nu cumva ești și tu unul din ei?

IMPORTANȚA NAȘTERII DIN NOU

1 Samuel 10:1-12

Introducere: Sigur că Saul nu poate fi un exemplu care să ilustreze nașterea din nou. Orice lucrarea a Duhului din Vechiul Testament pălește în comparație cu ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi la Rusalii. Totuși, ceea ce a făcut Dumnezeu cu Saul este o ilustrație despre importanță lucrării Duhului lui Dumnezeu în viețile noastre. Vom căuta să vedem: Viața lui Saul dinainte de primirea Duhului Sfânt, alegerea lui Saul și viața lui de după primirea ungerii Duhului Sfânt.

(I.) Viața dinainte de primirea Duhului Sfânt. (9:1-13)

Este surprinzător să vedem ce frumos a fost caracterul lui Saul în tinerețea lui. Să citim împreună capitolul 9.

  • Un tânăr frumos la înfățișare – 9:1-2
  • Un copil ascultător – 9:3 – Saul nu s-a împotrivit tatălui său. El nu a spus: „Să se ducă o slugă, că de aceea avem slugi!”.
  • Un fiu iubitor – 9:4-5 – Un tânăr care se gândește la inima tatălui său!
  • Un tânăr evlavios 9:610
  • Un tânăr care nu pierde vremea cu fetele – 9:11
  • Un tânăr plin de modestie- 9:21

(II.) Alegerea lui Saul 9:14-27; 10:1-8

Dumnezeu l-a ales pe Saul pentru Sine.

(III.) Saul de după primirea ungerii 10:1, 6,10

Ungerea cu untdelemn a fost doar un semn exterior simbolic pentru ungerea cu Duhul Sfânt. Prin această lucrare, Dumnezeu l-a schimbat lăuntric pe Saul.

Care dintre fetele din adunare nu și-ar dori un astfel de soț? Care dintre părinții din adunare nu și-ar dori un asemenea ginere? Și totuși … Frumusețea aceasta a lui Saul era doar o coajă subțire. Sub ea se ascundea firea pământească cu toată urâțenia ei.

Succesiunea de evenimente din viața lui Saul ne arată:

  1. Că omul are în firea pământească și lucruri frumoase. Sântem făcuți după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu” și păstrăm încă lucruri frumoase în caracterul nostru. Chiar și oamenii fără Dumnezeu pot fi oameni „de caracter”. Nu ți auzit spunându-se: „Este mai bun ca zece pocăiți” ? Multe fete naive și mulți părinți ușuratici s-au luat după această frummusețe de suprafață și au plătit amarnic mai târziu.
  2. Dumnezeu nu se încrede în frumusețea naturală. Firea pământească nu poate fi îmbunătățită, ci doar răstignită. Când a înflorit în toată urâciunea ei în Saul, firea pământească la făcut un om mândru, un om obraznic, nerespectuos față de Dumnezeu, neascultător față de voia Domnulu, un om ucigaș, un om idolatru chinuit de un duh rău și, în final, un sinucigaș.
  3. Dumnezeu vrea să ne dăruiască o nătură dumnezeiască prin lucrarea Duhului Sfânt. „Vei fi prefăcut într-un alt om” (10:6); „Dumnezeu i-a dat o altă inimă” (10:9). Pentru ce i-a dat Dumnezeu o inimă nouă? Mai priviți încă o dată la lista de calități ale lui Saul. De ce-i trebuia o altfel de inimă?
  4. Dumnezeu nu se încrede în firea pământească. Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

Încheiere: Nu-mi spune cât de bun ești. Nu contează părereă ta sau a mea. Dumnezeu știe mai bine de ce sântem în stare. În condiții prielnice, fiecare dintre noi poate face toate relele din lume. Dă-i dreptate lui Dumnezeu. Vino la Golgota să primești iertare și să-ți dea Dumnezeu o inimă nouă.

Ziua în care albul a fost negru și negrul a fost alb

Ieremia 38:1-13

Introducere: Moise a fost luat la rost de Aaron și Maria pentru că-și luase o nevastă etiopiană. Rasismul a fost dintotdeauna o problemă și continuă să fie și azi. Deosebirile dintre oameni sunt însă doar de suprafață. Toți sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Iată un exemplu binevenit:

I. Ebed-Melec, etiopianul doar ,,a auzit“ de necazul profetului ieremia și imediat a luat la inimă (Ier. 38:7-10). Putea foarte bine să spună că nu este treaba lui, dar reacția lui dă pe față o inimă săritoare și gata să ajute.

II. Ebed-Melec a înfruntat ,,opinia publică“ care l-a încovoiat pe împăratul Zedechia (Ier. 38:1-6).  De unde a avut omul acesta atâta curaj? Pe ce s-a sprijinit el? Un negru, plecat din start cu un handicat extraordinar riscă furia mai marilor împărăției!

III. Ebed-Melec s-a implicat personal în scoaterea lui Ieremia din groapă (Ier. 38:10-12). Urmăriți0l cum verifică trăinicia frânghiilor și cum se preocupă de confortul profetului. Ce inimă bună a avut omul acesta!

IV. Ebed-Melec dispare înapoi în anonimat după întâmplarea aceasta cu Ieremia. Să-i fi venit de hac complotiștii de la palat? Nu știm. Biblia ni-l dă exemplu și … atât.

Încheiere: Oameni albi cu o inimă neagră și un negru cu o inimă albă. Dumnezeu nu se uită la culoarea pielii pentru că a venit să mântuiască inimi, nu piei! Înaintea Lui, toate inimile sunt la fel, negre de păcat. Dorința Lui este să le facă albe, ca inima acestui Ebed-Melec.

În traducere, Ebed-Melec înseamnă ,,slujitorul împăratului“. Fii și tu unul din ei. Dumnezeu te așteaptă!

Iosua – studiu pe caz

Israel a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua.

Iosua 24.31

Iosua, ca și Iosif, este o imagine a Domnului Isus. Numele său, care înseamnă Iah-Mântuitorul, este echivalentul ebraic al numelui Isus. Moise a fost cel care l-a scos pe Israel din Egipt, iar Iosua l-a adus în țara Canaan. Ce l-a calificat însă pentru acest rol măreț?

I. Dumnezeu Însuși ne spune că Iosua, ca și Caleb, “L-a urmat în totul pe Domnul” (Numeri 32.12). Acesta este secretul succesului în slujba lui Dumnezeu.

II. Iosua însă a dat dovadă și de o mare disponibilitate de a învăța. El nu a știut care era motivul zgomotului din tabără, atunci când israeliții făcuseră vițelul de aur, însă Moise, care fusese mai aproape de Dumnezeu pe vârful muntelui, a știut ce se petrecea (Exod 32.17,18).

III. Poate că această experiență l-a făcut să rămână în cortul întâlnirii, atunci când Moise a mutat acel cort afară din tabără (Exod 33.11) – el a dorit să fie în prezența lui Dumnezeu. O astfel de comuniune tainică l-a făcut capabil să conducă poporul lui Dumnezeu (Deuteronom 31.3,7,14,23). El era “plin de duhul înțelepciunii” atunci când Moise a murit (Deuteronom 34.9).

Moise și Iosua formează una dintre marile perechi din Scriptură, precum Ilie și Elisei, Pavel și Timotei. Dacă ar fi fost o chestiune doar de putere omenească, atunci cuvintele lui Dumnezeu către Iosua ar fi fost copleșitoare: “Moise, slujitorul Meu, a murit; acum ridică-te”. Dumnezeu însă a adăugat: “Cum am fost cu Moise, la fel voi fi cu tine” (Iosua 1.5).

IV. Acest lucru făcea toată diferența și, fiindcă Iosua nu s-a întors “nici la dreapta, nici la stânga”, ci a ascultat de legea lui Dumnezeu cu gândul, cuvântul și fapta, a avut izbândă (Iosua 1.7,8).

Mai târziu, la bătrânețe, Iosua a împărtășit secretul biruinței sale celor din popor, încurajându-i să se alipească de Domnul (Iosua 23.6,8). Viața lui personală și cea de familie au fost o confirmare a îndemnurilor sale: “Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24.15).

Noi suntem foarte mici în comparație cu Iosua, însă, dacă avem încredere în Dumnezeu și dorința de a face voia Lui, “Căpetenia oștirii Domnului” va fi și cu noi (Iosua 5.14).

S Attwood

PSALMUL 91

Trecem cu bucurie de la psalmul 90 la psalmul 91, ca cel care iese din întunerec la lumină, din noapte la zorii zilei! Dacă psalmul 90 a fost psalmul vieții trăite sub pedeapsă, psalmul 91 este al vieții trăite sub protecția divină. Mustrarea din psalmul 90 ne ajută să apreciem și mai mult promisiunile din psalmul 91.

Tema psalmului este siguranța celui păzit de Domnul. Există o pecete de protecție peste toți cei ce Îl ascultă și rămân în El. Promisiunile din psalm nu sunt pentru cei ce se apropie de Dumnezeu numai atunci când intră în necazuri și au nevoie de ajutor, ci pentru cei ce s-au așezat temeinic lângă El (v.1) și-L fac în fiecare zi ,,locul lor de adăpost“ (v. 9).

Care sunt pericolele care-i pasc? Curse și boli (v. 3), săgeți (v. 5), molime și urgii (v. 10), pietre (vv. 11–12), lei și șerpi (v. 13; poate o aluzie la Satan însuși). Puteți găsi foarte ușor corespondentul contemporan pentru aceste pericole care-i pășteau pe călătorii evrei de atunci.

Viața de rămânere în Dumnezeu (vv. 1–4) produce viața de sigurață alături de El (vv. 5–13), viață fără panică, care ne înlesnește viața din belșug  (vv. 14–16), viața de biruință și de pace. Cel mai sigur loc din lume este să fii la umbra Celui Atotputernic.

(Traducere după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary, Thomas Nelson)

Banii, bată-i vina!

Luca 19

Introducere: Deși nu pare la prima vedere, capitolul acesta vorbește despre bani și despre o bună investire a lor. Singura ,,zicere“ a Domnului Isus care există în Faptele Apostolilor, dar nu este consemnată în Evanghelii, este aceasta; ,,Este mai ferice să dai, decât să primești!“ (Fapte 20:35). Ea conține o realitate spirituală, legată intrinsec de natura lui Dumnezeu, atoatedătătorul, dragostea care se jertfește perpetuu pentru creația Sa.

I. O corectare în casa lui Zacheu (19:1-10)
Luca ne arată acest principiu implementat de Christos prin influența Lui asupra lui Zacheu (care era și el un fiu al adevăratei credințe).

II.O corectare printr-o pildă (19:11-28)
Luca adaugă apoi o pildă în contextul oferirii de sine care urma să se întâmple la Ierusalim li face din principiu o responsabilitate a fiecăruia.

III. O ilustrare la intrarea în Ierusalim (19:29-40)
Luca îl ilustrează apoi prin ,,dărnicia spontană“ a martorilor intrării Domnului Isus în Ierusalim. Cei de acolo i-au dat: laudă, închinare, ramuri de finic, haine, o măgăriță și un măgăruș.

IV. O corectare în Templu (19:45-48)
Egoismul și avariția nu sunt demne să stea alături de rugăciune și închinare! Ele sunt nedemne de a sta în Templul lui Dumnezeu.