Hristos, Istorie sau Persoana

Hristos, Istorie sau Persoana

Saturday, 18 April 2009

Matei 28:1-16 Atunci când citim Sfintele Scripturi, când reflectăm la relatările Evangheliilor cu privire la învierea Domnul Isus, nu o facem doar pentru că dorim să avem informaţie pe care să o stocăm în mintea noastră, să o sistematizăm, să o prezentăm frumos şi să-i convingem şi pe alţii de adevărul ei. Citim pentru a fi transformaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar şi cu privire la învierea Domnului este important să verificăm modul în care ne raportăm acestui eveniment. Ne raportăm doar unui eveniment istoric sau ne raportăm unei persoane care este vie şi prezentă în viaţa noastră? Cei interesaţi de istorie se distanţează de Hristosul cel înviat. V-aţi gândit la faptul că primii care sunt martori ai învierii şi cei care au acces la cele mai convingătoare mărturii ale învierii Domnului sunt soldaţii? Ei au fost cei care au resimţit pe propria piele „puterea” învierii. v.1-4 Au fost acolo, au „simţit” învierea. Ai crede că aceasta ar fi deajuns să facă din ei credincioşi gata să abandoneze totul şi înceapă o viaţă nouă. Ei care erau obişnuiţi cu moartea, aveau acum ocazia să vadă învierea. Cu toate acestea nu se schimbă nimic în viaţa lor. Ei continuă să se teamă pentru viaţa de acum şi de aici şi nu îşi doresc nimic pentru viaţa de după moarte. Ce semnificaţii şi ce sensuri. Ei se raportează unei istorii şi nu unei persoane. Pe ei nu-i interesează Domnul Isus ci sunt preocupaţi în continuare de viaţa lor. În aceeaşi manieră, cei ce se raportează doar istoriei învierii, mâine se vor depărta de Hristosul cel înviat. Mi se pare interesant faptul că sunt atâţia care, cu ocazia acestei zile umplu bisericile. Apoi se mai gândesc la o altă istorie legată de Domnul Isus, naşterea Lui. Nici într-un caz, nici în altul, nu se apropie de persoană. Cei intresaţi de istorie sunt deranjaţi de Domnul cel înviat. Celelalte personaje implicate în istorie învierii dar nu şi în relaţia cu cel înviat, sunt preoţii şi cărturarii. Ei îl sacrificaseră pe Domnul Isus pentru că nu se înscria în planurile lor. Atunci când l-au văzut depus într-un mormânt au crezut că s-a terminat cu problemele lor. Nu mai aveau decât să se asigure că ucenicii nu-l vor lua de acolo şi vor face din el un erou prin fraudă. Nici măcar nu le trecea prin cap că Domnul Isus, cel care făcuse minuni sub ochii lor, care îl înviase pe Lazăr, ar putea să învie. De aceea au şi cerut garda care să păzească mormântul. Se întâmplă însă ceea ce Domnul spusese: a treia zi a înviat. Soldaţii le aduc această veste rea pentru ei. Au văzut probabil spaima de pe faţa soldaţilor care fuseseră martori la ceva neobişnuit. Dar nu au stat să analizeze prea mult ce se întâmpla cu soldaţii. Ei aveau altele pe cap acum. Isus devenea o problemă şi pentru că ei nu cunoaşteau alte rezolvări ale problemelor decât pe cale umană, aşa caută să o soluţioneze şi pe aceasta. Imediat apelează la ceea ce ştiau mai bine, mită şi şantaj. L-au mituit pe Iuda pentr a-l vine pe Domnul Isus, l-au şantajat pe Pilat pentru a-L răstigni, acum i-au mituit şi i-au şantajat pe soldaţi să nu spună nimic despre înviere. Vedeţi, în acelaşi mod, cei care se raportează unei istorii a învierii sunt deranjaţi de Domnul Isus cel înviat. Ei nu pot să-i facă loc în experienţa lor de viaţă. Ei vor continua să recurgă la mijloace umane pentru a soluţiona problemele lor. Nu vor să aibă de-a face cu o persoană vie, gata să asculte rugăciuni, gata să intervină. Ei vor să deţină ei controlul asupra situaţiei. Cei interesaţi de istorie păstrează tăcerea asupra învierii Domnului. Soldaţii, preoţii, cărturarii nu au avut nici un interes să vorbească despre înviere şi despre Domnul cel viu. Fiecare avea motivele lui să nu pomenească despre acest eveniment. Nu voiau să se întâlnească cu cel înviat, nu voiau să vorbească despre el şi ar fi dorit ca şi alţii să facă la fel. Nu vi se pare că şi astăzi există oameni care procedează la fel? Ei consideră că problema credinţei este personală şi nu trebuie făcut prea mare caz de ea. Ah, ei cred în înviere, dar este ceva personal. Nu trebuie să vorbească altora despre aceasta şi nu este cazul ca alţii să se intereseze prea mult despre aceasta. Dar, să vedem ce se întâmplă în cealaltă tabără, a celor ce s-au întâlnit cu Domnul cel înviat. Pentru ei nu era o istorie, era o persoană. Cei interesaţi de Domnul îi caută părtăşia. Femeile erau interesate să împlinească tot ceea ce trebuia împlinit privitor la moartea Lui şi aceasta pentru că el era important pentru ele. În momentul în care Domnul învie, părtăşia cu El devine atât de dragă şi sunt gata să meargă oriude pentru a-l vedea. V.7 Cei interesaţi în Domnul se bucură de El. Pentru ucenicii Domnului, învierea nu era un motiv de teamă ci unul de bucurie. De acum nimic nu-i mai putea despărţi. Moartea fusese o posibilă ameninţare dar şi aceasta a fost biruită. Cei interesaţi de Domnul propovăduiesc învierea. Dragi fraţi şi surori, nădăjduiesc că suntem cu toţii printre cei care sunt interesaţi de o persoană şi nu de o istorie. Domnul Isus este viu, el nu este doar un personaj istoric, cu învăţături frumoase, cu o viaţă ce inspiră sentimente nobile, El este viu. El doreşte să aibă o relaţie vie cu noi, să aibă părtăşie, să ne bucurăm de El să vorbim despre El. Hristos a înviat! Nu este un salut tradiţional ci o realitate din inima noastră. Sorin Covaci

Inaltarea

(de Dumitru Cornilescu – traducere din limba germana: Serban Constantinescu)

Luca 24:50-53

“El S-a dus afara pana spre Betania., Si-a ridicat mainile si i-a binecuvantat; pe cand ii bincuvanta, S-a despartit de ei si a fost inaltat la cer. Dupa ce I s-au inchinat, ei s-au intors la Ierusalim, cu mare bucurie. Si erau tot timpul in templu si-L laudau de Dumnezeu.”.

Iata, in putine cuvinte, descris felul cum S-a inaltat Domnul Isus de pe acest pamant, in cer: I-a dus pe ucenici afara, pana spre Betania si i-a binecuvantat. Apoi El a plecat in cer. Ucenicii s-au intors in Ierusalim cu mare bucurie.

Inaltarea Domnului, un prilej de bucurie
Ucenicii Il vazusear cu ochii lor pe Mantuitorul pentru ultima data, si totusi, ii cuprinsese o mare bucurie; iar bucuria lor este acum si bucuria noastra, caci Acela care S-a inaltat la cer va veni in curand la ai Sai, iar acolo Il vom lauda pentru lucrarea  Lui cea mare.  Ne bucuram de mantuirea Lui deplina si de legatura dintre Dumnezeu si om pe care a innodat-o Mântuitorul pentru totdeauna,  Domnul Isus a spus pe cruce: “S-a sfarsit!”  Aceste cuvinte sunt o puternica temelie pentru noi. Acum, nu mai suntem vrajmasi ai lui Dumnezeu, ci copii ai Lui, impacati cu Dumnezeu: intre El si noi nu mai este nicio separare. Pretul mantuirii noastre este scumpul sange al Mantuitorului nostru. Iar prin Inaltatrea lui Isus la cer, Dumnezeu ne spune ca mantuirea prin Isus a fost deplin primita si de aceea, ne putem odihni pe aceasta temelie de neclintit. Stim bine ca la Cruce biruinta a fost castigata, ca prin Invierea si Inaltarea la cer a Domnului Isus, Dumnezeu a pus pecetia primirii Jertfei Lui, a incuviintarii ei. Pe acest temei, eficacitaea Jertfei de la Golgota ramane  nu pentru un timp limitat ci pentru vesnicie

Omul, in trecut apasat de povara pacatelor si nemantuit, era trist si nelinistit. Acum, cand a capatat mantuirea. El se bucura. El stie ca are un Mantuitor Viu si Inaltat la cer, care a facut totul pentru El

Mantuitorul S-a inaltat la cer ca Biruitor
El a trait ca om pe pamant: a venit la noi ca sa ne mantuiasca. Ce a insemnat aceasta pentru El, prea putin putem intelege noi, doat avem o foarte palida idée.  A trebuit sa infranga tot ce statea in calea lucrarii de mantuire.  A trait printre oameni, aflati sub stapanirea Vrajmasului, robiti de pacate si protivnici fata de tot ce era dumnezeiesc. Ei L-au batjocorit, au rostit hule impotriva Lui si a lui Dumnezeu si n-au incetat sa manifeste ura fata de El. Si, totusi, Isus a fost Cel mai Bun Prieten al pacatosilor. Ei L-au respins, au dispretuit iubirea Lui si n-au avut liniste, pana nu L-au pironit pe cruce.  Murind insa pe cruce, Isus S-a incarcat cu poverile noastre de neomenie, cu pacatele noastre de oameni cazuti si vrednici de pedeapsa lui Dumnezeu.  El S-a incarcat cu toate pacatele noastre. Pe temeiul Jerfei Lui, Dumnezeu poate oferi iertarea in dar fiecaruia. Da. El poate mantui pe orice pacatos, El poate spala orice pata de pe inima, pentru sangele Mantuitorului caci “sangele Lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, curateste orice pacat” (1 Ioan 1:7).  Iata, dar, Domnul Isus Christos s-a inaltat la cer biruitor asupra pacatului, Dumnezeu poate, El vrea sa izbaveasca pe orice om de robia, tirania si vina pacatului. Pacatul nu mai este o piedeca inaintea lui Dumnezeu: pacatul  a fost inlaturat.  Si va veni o vreme pe pamant cand nu va mai fi pe pamant niciun pacat.  Nu este aceasts o biruinta stralucita? Putem oare multumi indeajuns pentru aceasta biruinta mare? Da, ne bucuram mult ca Mantuitorul nostru S-a  inaltat la cer ca biruitor asupra pacatului

El este, de asemenea, biruitor asupra mortii.   Scriptura spune ca moartea este “Imparatul spaimelor”.  Nici chiar pentru credinciosi moartea nu este placuta. Totusi, credinciosii nu se tem de moarte, caci moartea este pentru ei un  drum de biruinta, din lume aceasta  “acasa la, Domnul”.  “Unde iti este boldul, moarte? Unde iti este biriunta, moarte?” (1 Cor. 15). Ce maret triumf.  Biruinta lui Christos asupra mortii  este pricina de glorioasa bucurie!

Domnul Isus S-a dus in cer si ca biruitor asupra lui Satan.
Acest crunt Vrajmas, care a rapit oamenilor bucuria, a fost invins la Cruce: El nu-i mai  poate chinui pe crestnii adevarati, caci Domnul Isus l-a infrant iar omul credincios si-a gasit refugiul la Cruce, unde si-a  lasat povara de pacate, gasind linistea. Ce eliberare!  Cel  ce imi statea impotriva si ma ameninta este acum invins: ultimul cuvant il are Mantuitorul, care a castigat  biruinta pe Cruce.

Totodata, Isus a castigat biruinta asupra lumii.

In aceasta lume se manifesta o impotrivire fatisa contra lui Dumnezeu si contra fiecarui om care Ii apartine Lui. Omul, cu propria lui putere nu i se poate impotrivi lumii. Dar, cand stim ca Dpmnul nostru este Biruitor, stam in picioare cu curaj inaintea intregii lumi, Pot sa ne batjocoreasca, sa ne amemenite, sa ne prigomeasca – noi ramanem credinciosi, caci suntem ai Lui, sastigati de El cu scumpul Lui sange. Noi nu renuntam cu niciun chip la legatura nostra cu El.  Domnul Isus a spus: “In lume, veti avea necazuri, dar indrazniti! Eu am biruit lumea,”.  Iata, dar o pricina de bucurie a credinciosilor: Isus este biruitor asupra lumii.

Hristosul Inaltat la cer a devenit Mijlocitorul si Chezasul nostru
Domnul Isus a biruit in lupta Sa,  pentru ca a fost nu numai Fiul lui Dumnezeu ci si Om. Asa a putut El sa fie Substitutul pacatosilor pe cruce. Dar inseamna mai mult: avem acum un chezas in cer, unde ne asteapta ca sa fim acolo unde este El.  Ce bucurie!  Locul meu este in cer, impreuna cu Domnul Isus. Si chiar acum, fiind pe pamant, prin Duhul, eu traiesc acolo. Dorintele, planurile si interesele Lui sunt si ale mele.  Daca ne inteaba cineva:
–         Unde mergi  cand ti se va consuma ultima suflare aici, pe pamant?
–         Merg la Mantuitorul, caci sunt in intregime al sau a Lui!
Ai si tu aceasta nadejde? Este aceasta si bucuria ta?

Minunea locuirii Duhului Sfant in credinciosi a fost inaugurata la Cinzecime, la scurt timp dupa inaltarea Mantuitorului la cer.  In acest fel Il avem pe Isus, Mijlocitorul nostru in cer si avem cu noi, in viata de fieacre zi pe pamant pe Duhul Sfant, care lupta cu noi, ne imbarbateaza in incercari si ne intareste. Duhul Sfant este Mangaietorul nostru, El ne invata, ne indeamna, ne corecteaza prin Cuvantul Scripturii.  Nu este oare acesta un temei ca sa ne bucuram?

Isus este avocatul nostru in cer
El ne apara de acuzatia vinelor noastre, a inimilor si mintilor noastre  si respinge pârile lui Satan spunand: “Eu M-am jertfit pentru acesti oameni, pacatele lor au fost asupra Mea. Eu am drept asupra acestor oameni, Eu i-am  declarat liberi!”  Cat de sigura si de temeinica este mantuirea! Nimeni n-o poate clatina, caci soarta noastra este in intregime in mana Mijlocitorului nostru din cer.

Hristosul Inaltat are toata puterea in cer si pe pamant.
Noi intelegem putin din ce insemneaza acest lucru, El are putere asupra ingerilor din cer, asupra oamenilor pe pamant. Da, asupra oamenilor cat de pacatosi ar fi ei.  Cat de hotarit poate pasi credinciosul care poate spune: Mantuitorul meu are toata puterea. Pot interveni greutati, piedeci, dar voi merge cu bucurie prin toate si viata mea va fi dreapta, caci El are toata puterea. Eu nu inteleg ce mi-a harazit si nu pricep ce face, dar stiu cu siguranta ca tot ce face El este bine pentru mine.
Cel ce are toata puterea pregateste un loc in casa Tatalui pentru fiecare credincios al Lui,  Vom merge acolo nu ca niste straini ci ca unii care suntem “impreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu”.  Cel ce ne-a mantuit si are toata puterea ne asteapta. Ce pricina de bucurie!
Cand Stefan era improscat cu pietre, el a spus: “Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu.”  Isus era pregatit sa-i primeasca duhul.
Asa se intampla cu orice credincios care are mantuirea prin Isus: duhul lui va fi primit de Mantuitorul. Daca esti credincios cu adevarat, asa va fi si cu sufletul tau cand vei fi stramutat in Imparatia Lui.

Cel Inaltat va veni iarasi
Domnul Isus va veni in curand pe pamant sa intemeieze Imparatia Sa.  Traiesti tu in asteptarea venirii Lui? Esti gata sa exprimi dorinta: Doamne Isuse, de-ai veni chiar azi?  Il astepti tu pregatit/

Iata sensul Inaltarii!  Este acest sens si experienta ta? Te bucuri tu cu mare bucurie ca ai um Mantuitor si in El o mantuirea asa de mare? Daca nu poti raspunde “Da!”, considera o oportunitate ca usa harului lui Dumnezeu este inca deschis: asta inseamna ca putem inca sa primim harul Lui, sa devenim ai Lui.

(tradusa din buletinul “Unter dem Kreuz” (Sub Cruce), buletin publicat de  Dumitru Cornilescu. Mesajul a fost tinut la sanatoriul  elevetian Le Landli, pentru incurajarea si zidirea sufleteascâ a pacientilot din sanatoriu)

Pe urmele lui Isus

(Sandu Capatana)

Introducere: Sunt patru drumuri pe care trebuie sa le faca toti aceia care-L urmeaza pe Isus Christos.

I. De la Nazaret la Iordan
Din anonimat la botez, spre implinirea voiei lui Dumnezeu

II. De la Iordan in Pustie
„Parasirea lumii” si lepadarea de Satan

III. De la Pustie la Golgota
„Rastignirea Eu-lui” 

IV. De la Golgota la dreapta Tatalui
„Spre proslavirea eterna!” 

De ce le-a vorbit Isus ucenicilor despre Imparatie?

Text: Fapte 1

Introducere: In acest veritabil seminar de dupa inviere, in aceasta sesiune de toamna venita dupa ca toti au cazut la examen cu ocazia invierii, o singura tema este abordata: Imparatia lui Dumnezeu.  Oare de ce tocmai acest subiect?

I. Nu ca sa le spuna CAND va veni.
Curiozitatea lor este potolita repede de El (Fapte 1:7)
Singura zi indicata de Scripturi pentru venirea Domnului si comunicata tuturor celor cer studiaza profetiile este „cand nu va asteptati”!

II. Ca sa-i faca sa se simta valoarea!
Parerea lor buna despre ei insisi fusese spulberata de zilele tradarii si parasirii.
Pe de alta parte, Domnul stia ca vor ajunge pana la marginile pamantului, neinsermnati, nebagati in seama, neimportanti in felul lumii, emigranti prigoniti pentru Imparatie.
Nu-i de mirare ca Isus vrea sa le dea adevarata lor valoare, descoperindu-le rolul lor ca „pietre vii” in mareata lucrare pe care o face insusi Dumnezeu.

Se spune ca un trecator privea la cei ce munceau pe un santier din Evul Meidu. L-a intrebat pe unul: Ce faci?” „Car piatra. i s-a raspuns. L-a intrebat pe altul: „Ce faci aici?” El i-a raspuns: „Car lemne”. L-a intrebat pe un al treilea si acela i-a raspuns: „Construiesc o catedrala!” E mare diferenta sa ai viziunea edificiului final! Este mare diferenta sa te sti integrat intr-un proiect al Imparatiei lui Dumnezeu, singura care are dimensiuni eterne!

III.  Ca sa-i faca sa-si  simta responsabilitatea.
Pavel stia ca este „mester zidar” si le-a atras atentia celor din timpul lui sa bine seama cum zidesc deasupra” (1 Cor. 3:10).
Tot ce faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul ca pentru Domnul.

IV. Ca sa-i le daruiasca certitudine.
Este mare lucru sa sti ca totul se va sfarsi cu bine. De aceea ne-au fost lasate profetiile! Mai ales Apocalipsa.
Pierdem uneori bataliile, dar Dumnezeu a castigat deja razboiul!

Incheiere:  As fi vrut din toata inima sa fiu si eu la „seminarul acela” si sa pun intrebari la care sa primesc raspunsuri la nedumeririle mele. Chiar daca n-am fost, stiind ca asa ceva s-a petrecut imi intareste extraordinar credinta.