Binecuvântații din Matei 5

Binecuvântarea oferită celor blânzi

Matei 7:1-6 (Matei 5:5)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei ce au parte de a treia binecuvântare rostită de Domnul Isus în Predica de pe Munte şi să înţelegem care este esenţa acestei binecuvântări.

Contextul lecţiei:  În primele fericiri anunţate de Domnul Isus în Predica de pe Munte, este evidenţiată atitudinea pe care trebuie să o aibă cetăţenii Împărăţiei faţă de ei înşişi („ferice de cei săraci în duh”) şi faţă de păcat („ferice de cei ce plâng”). Cea de-a treia fericire enumerată de Domnul Isus („ferice de cei blânzi”) descoperă atitudinea pe care trebuie să o aibă cetăţenii Împărăţiei atunci când sunt înzestraţi cu autoritate şi putere. Deşi cetăţenilor Împărăţiei li se cere să fie tari şi puternici, manifestarea acestora trebuie să exprime blândeţe.

Conţinutul lecţiei: Păstrând în atenţie cea de-a treia fericire anunţată de Domnul Isus, în contrast cu pasajul lecţiei biblice de astăzi, descoperim:

1.    Ce înseamnă a fi blând

Termenul grecesc „praus”, folosit pentru a-i identifica pe cei blânzi, este greu de tradus. Acesta poate să însemne absenţa pretenţiilor (1 Petru 3:4, 14-15), sau a fi gentil (blând – Matei 11:29; Iacov 3:13) şi paşnic (Matei 21:5) . Deoarece pentru greci bărbaţii adevăraţi erau războinici, blândeţea era considerată un viciu, nu o virtute.

Din perspectivă divină, blândeţea este însă o virtute spirituală care a înnobilat pe cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu: Moise (Fapte 7:24; Numeri 12:3), Domnul Isus (Matei 11:29, 21:5) şi apostolul Pavel (1 Corinteni  4:21, 2 Corinteni 10:1), este roada Duhului Sfânt (Galateni 5:23), cerută tuturor celor credincioşi (Efeseni 4:1-2; Iacov 3:13; 1 Petru 3:4) şi mai ales celor implicaţi în slujire (1 Timotei 3:3; 6:11; Tit 3:2), o virtute spirituală care trebuie să fie văzută de toţi oamenii (Filipeni 4:5; 2 Timotei 2:24-25).

Aplicaţii practice: faceţi portretul unui om blând şi arătaţi de ce este această virtute spirituală tot mai rară în zilele noastre.

2.    Un opus al blândeţii

Prin Predica de pe Munte, Domnul Isus a condamnat atitudinea de judecată care este în contrast cu cea a unui duh blând şi liniştit (Matei 5:5; 1 Petru 3:3-4). Termenul „krinete”, care este tradus prin „a judeca”, îi identifică pe cei ce au o atitudine negativistă, un duh de critică, cei care acuză şi condamnă cu scop de a distruge. Domnul Isus condamnă această atitudine de critică, arătând că: cel ce judecă va fi judecat (Matei 7:1/b), cel ce judecă va fi tratat în acelaşi fel (Matei 7:2), cel ce judecă nu este mai bun decât cel judecat (Matei 7:4-5), judecata nu este dreaptă (Matei 7:5;1 Corinteni 11:28; 2 Corinteni 13:5; Galateni 6:3-4), iar atitudinea de judecată este condamnată de Dumnezeu (Matei 7:1; Filipeni 2:3-4; Galateni 6:2; Romani 12:3).

 Aplicaţii practice: faceţi portretul unei persoane stăpânite de duhul de critică şi arătaţi de ce este această atitudine tot mai frecventă. Subliniaţi felul în care poate fi confruntat duhul de critică şi arătaţi ce paşi ar trebui să facă o persoană stăpânită de această atitudine pentru a dobândi un duh blând şi liniştit.

3.    Ce binecuvântare este promisă celor blânzi

Dacă pentru cei stăpâniţi de duhul de critică Domnul Isus a rostit o condamnare, pentru toţi cei blînzi Domnul Isus a promis o binecuvântare. Prin această promisiune Domnul Isus a arătat că cei blânzi vor moşteni pământul (Matei 5:5/b). Această promisiune a fost  interpretată însă în mod diferit, făcându-se referire la: ţara promisă de Dumnezeu lui Israel (Isaia 57:13, 60:21; Psalmul 37:9, 11, 29), pământul , locul în care Dumnezeu ne-a aşezat să locuim (2 Petru 3:10; Psalmul 102:25-26; Isaia 51:6), sau cerul nou şi pământul nou pe care  Dumnezeu îl va crea (Isaia 66:22; Apocalipsa 21:1).Sensul corect al interpretării acestei promisiuni arată că cetăţenii Împărăţiei pe care a venit s-o întemeieze Domnul Isus vor moşteni ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi prin Hristos (2 Corinteni 6:10; Matei 19:28; Galateni 4:7; Romani 8:16-17).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cum definiţi blândeţea ?
2.    Blândeţea este un viciu sau o virtute ?
3.    Ce persoane menţionate de Sfânta Scriptură au strălucit prin blândeţe ?
4.    De ce trebuie ca blândeţea să înnobileze pe fiecare credincios ?
5.    Ce atitudine aflată în contrast cu blândeţea a fost condamnată de Domnul Isus ?
6.    De ce i-a condamnat Domnul Isus pe cei stăpâniţi de duhul de judecată ?
7.    Ce înseamnă promisiunea făcută de Domnul Isus celor blânzi ?

Pastor Dan Boingeanu

********************

Binecuvântarea oferită celor milostivi

Matei 6:1-6 (Matei 5:7)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei menţionaţi de Domnul Isus în cea de-a cincea fericire, modul în care trebuie să ne exprimăm mila şi compasiunea faţă de semeni şi să cunoaştem binecuvântările pe care le primesc cei milostivi.

Conţinutul lecţiei:
  Dacă în primele patru fericiri enunţate în Predica de pe Munte, Domnul Isus a făcut referire la trăsături de caracter (virtuţi spirituale) care ne-au descoperit atitudinile pe care trebuie să le aibă cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu faţă de ei înşişi şi faţă de preceptele Împărăţiei, prin cea de-a cincea fericire El face referire la binecuvântarea  pe care o primesc cei ce sunt pregătiţi să acţioneze, exprimând milă şi compasiune faţă de semeni. Studiind această fericire, descoperim:

1.    Cine sunt cei milostivi

Mila defineşte o atitudine de iertare a celui ce a greşit şi de compasiune faţă de cel aflat în nevoie, iar cei milostivi sunt oamenii care prin acţiuni concrete împlinesc nevoile celor aflaţi în suferinţă. Înţelegem aceste adevăruri prin exemplul „samariteanului milostiv” (Luca 10:30-37), „pilda robului nemilostiv” (Matei 18:21-35) şi cea a „bogatului nemilostiv” (Luca 19-31). Mila nu este însă numai o manifestare de ocazie, ci o acţiune continuă a celor credincioşi, având baze biblice atât în Vechiul Testament (Psalmul  37:21, 112:5; Proverbe 14:31), cât şi în învăţătura Domnului Isus (Matei 6:1-3, 9:13, 12:7, 18:21-34) şi a Noului Testament (Iacov 2:13; 1 Petru 3:8; Iuda 1:23). Cei miloşi se aseamănă cu Dumnezeu, fiindcă mila este unul dintre atributele lui Dumnezeu (Iona 4:2; Osea 11:8; Matei 9:36; Evrei 2:17; Iacov 5:11).


2.    Modul în care oamenii fac milostenie

După ce i-a fericit pe cei milostivi (Matei 5:7),  Domnul Isus a condamnat modul greşit în care fac oamenii milostenie (Matei 6:1-4). În această secţiune a Predicii de pe Munte, Domnul Isus a arătat că Dumnezeu aşteaptă ca oamenii să fie buni unii cu alţii şi să se ajute, dăruind cu generozitate ori de câteori cineva a ajuns în nevoie. În acelaşi timp, Domnul Isus a arătat că, pe lângă actul şi măsura milosteniei, la fel de importantă este şi motivaţia cu care este împlinită această jertfă. De aceea El îi condamnă pe cei ce fac milostenie cu o motivaţie greşită (pentru a câştiga merite – neprihănire personală – Matei 6:1, pentru a dobândi popularitate – Matei 6:1 sau a primi aprecierea oamenilor – Matei 6:3) şi prezintă motivaţiile corecte, arătând că milostenia trebuie să fie făcută fără a se ţine evidenţa (Matei 6:1), în ascuns (Matei 6:3), cu nădejdea răsplătirii oferite de Dumnezeu (Matei 6:4) şi ca un act al închinării (Matei 6:5-6).

Aplicaţie practică: arătaţi formele greşite prin care este practicată milostenia în zilele noastre, menţionând motivele pentru care oamenii aleg aceste alternative.

3.    Binecuvântarea primită de cei milostivi

Pentru cei milostivi, Domnul Isus a promis ca binecuvântare faptul că şi ei vor avea parte de milă (Matei 5:7/b). Această promisiune nu înseamnă că cei ce dovedesc milă faţă de cei aflaţi în nevoie vor câştiga mila lui Dumnezeu, ci, fiindcă au avut parte de mila lui Dumnezeu aceştia trebuie să dovedescă milă faţă de semeni (Matei 18:21-35).

Aplicaţie practică: arătaţi de ce nu mai jertfesc oamenii din zilele noastre cu generozitate, menţionând care sunt cauzele şi consecinţele acestui fapt.

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cine sunt cei la care a făcut referire Domnul Isus în a cincea fericire ?
2.    Mila este o atitudine sau o acţiune ?
3.    Care sunt bazele biblice ale milosteniei ?
4.    De ce a condamnat Domnul Isus milostenia fariseilor ?
5.    Ce motivaţii greşite pot avea oamenii atunci când fac milostenie ?
6.    Ce motivaţii (corecte) trebuie să determine actul milosteniei ?
7.    Ce binecuvântare a promis Domnul Isus celor milostivi ?

Pastor Dan Boingeanu
***********************

Binecuvântarea oferită celor cu inima curată

Mat.5:27-37 (Mat.5:8)


Scopul lecţiei:
Să descoperim ce înseamnă a avea o inimă curată, de ce a ajuns omul să aibă inima murdară, cum putem dobândi o inimă curată şi ce binecuvântare  primesc cei ce trăiesc împlinind această condiţie spirituală.

Conţinutul lecţiei: Cea de-a şasea fericire rostită de Domnul Isus în Preica de pe Munte, este cea mai semnificativă fericire rostită de Domnul Isus, fiindcă împlinirea ei dă sens şi face posibilă împlinirea tuturor celorlalte fericiri. Înţelegem esenţa acestei fericiri descoperind:

1.    Ce înseamnă a avea o inimă curată

Inima curată „ kataros te kardia”, defineşte starea interioară şi valorile morale ale unei persoane exprimate prin gândire, motivaţii, decizii şi sentimente. Pentru a defini starea de curăţie, în NoulTestament sunt folosiţi doi termeni: „hagnos” care înseamnă a fi cast (castitate), pur, sincer, curat (Tit 2:5,Fil.4:8;2 Cor.11:2;1 Pet.3:2;1 Tim.5:22;2 Cor.7:11) şi „kataros”, folosit de 27 de ori în Noul Testament cu sensul de a fi curat în interiorul fiinţei tale (spălat), pur (în sensul unui metal curăţit prin foc), fără vină, dar şi de a fi pus deoparte pentru o lucrare sfântă (Mat.5:8;23:26;Ioan.13:10;Ioan15:3,1 Tim.1:5;3:9,2 im.2:22). Inima curată, este un subiect primordial al Sintelor Scripturi (Deut.10:16;30:6;1 Sam.15:22,  Is.1 10-17;Ier.4:4), iar curăţia inimii despre care a vorbit Domnul Isus în cea de-a şasea fericire poate fi o referire la condiţia apropierii de Dumnezeu menţionată in psalmi (Ps.24:3-4,6).

2.    De ce a ajuns omul să aibă inima murdară

Inima omului a ajuns murdară din pricina întinăciunii păcatului ( Rom.1:19-32:Gen.6:5;Mat.15:8-9;19-20; Ps.139:23-24). Păcatul care aduce cea mai mare întinîciune este „preacurvia” (Mat.5:27-32). Acesta întinează ochii (prin privire), inima (prin poftă) şi trupul (prin comiterea faptei) (Mat.5:27-29;2 Pet.2:14;Mat.12:39;Iac.4:4;1 Cor.6:18). Deşi comiterea păcatului precurviei este condamnată de Dumnezeu prin Legea Mozaică (Mat.5:27;Ex.20:14;Deut.5.18), Domnul Isus arată garavitatea acestui păcat nu numai datorită măsurii în care acesta întinează, ci şi a pedepsei de care este urmat (Mat. 5:28-32;1 Cor.6:9-10;Gal.5:19-21;Rom.6:13).

3.    Cum se poate dobândi curăţia inimii

Curăţia inimii  este iniţiativa lui Dumnezeu (Ier.31:33;32:39;33:29) şi este împlinită prin puterea jertfei Donnului Isus, pentru toţi cei ce cred, îşi recunosc păcatul şi se pocăiesc (1 Ioan 1:7-9;2 Cor.5:17;1 Cor.6:9-11;Ef.1:7;Evrei 9:141 Pet.1:18-19;1 Ioan.2:2). Dacă o inimă curată poate fi dobândită prin credinţă, pentru a păstra inima curată trebuie să strângem cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră  (Ps.11:9;11) şi să trăim împlinind voia lui Dumnezeu, fugind de poftele ochilor, poftele firii şi poftele lumii  (Iov. 31:1; 2 Tim.2:22;1 Pet.4:1-5).

4.    Ce binecuvântare primesc cei ce au inima curată

Celor cu inima cutrată Domnul Isus le-a promis că „vor vedea pe Dumnezeu” (Mat.5:8). Prin această binecuvântare înţelegem că cei cu inima curată vor experimenta prezenţa lui Dumnezeu (Iov.42:5;Ps.36:7-9;Ps.36:7-9), vor avea parte de binecuvântările lui Dumnezeu (Ps.66:18), îl vor vedea pe Dumnezeu (Iov.19:25;Ap.22:3-4 şi vor fi ca Dumnezeu (1 Ioan 3:2).

Întrebări pentru discuţie:

1.    Ce înseamnă a avea inima curată ?
2.    De ce spălările rituale practicate în Vechiul Legământ nu asigurau
curăţirea inimii ?
3.    La ce pasaj din V.T. a facut referire Domnul Isus prin această fericire?
4.    Ce factori au cauzat întinarea inimii ?
5.    De ce preacurvia este păcatul care aduce cea mai mare întinăciune ?
6.    Cum se poate dobândi curăţia inimii ?
7.    Ce binecuvântare primesc cei ce au inima curată ?

Pastor Dan Boingeanu

********************

Binecuvântarea oferită celor împăciuitori

Mat.5:17-26 (5:9)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei menţionaţi de Domnul Isus în cea de-a şaptea fericire, modul în care trebuie să restabilim relaţiile cu cel care ne-a greşit şi să cunoaştem binecuvântările pe care le primesc cei împăciuitori.

Conţinutul lecţiei:  Prin ce-a de-a şaptea  fericire, Domnul Isus a prezentat o atitudine diferită faţă de cea a zeloţilor, care îi numeau fii ai lui Dumnezeu” pe cei ce promovau violenţa, agresiunea şi revolta faţă de stăpânirea romană, arătând că adevăraţii  „fii ai lui Dumnezeu” sunt cetăţenii Împărăţiei Cerurilor, care promovează pacea, apărând dreptatea şi adevărul.

1.    Identitatea făcătorilor de pace

Făcătorii de pace nu sunt cei ce acceptă şi tolerează fărădelegea, ci acei ce iubesc pacea, depunând orice efort pentru a o restabili şi a o păstra. Deoarece făcătorul de pace este implicat activ în a rezolva conflicte, a potoli tensiuni, şi a confrunta predispoziţia spre violenţă a fiinţei umane, pentru a împlini această slujire el are nevoie de multă putere spirituală, exprimată cu înţelepciune şi bunătate. Cel mai bun exemplu al unui făcător de pace este însuşi Domnul Isus, care a realizat împăcarea omului cu Dumnezeu (Isaia 9:6-7;Is.52:7;Ef.2:14-16;Col.1:19-20). De aceea, toţi cei credincioşi trebuie să trăiască în pace cu semenii şi să împlinească slujba împăcării (2 Cor.5:18-20;Rom.14:19;Evrei 12:14;Iac.3:13-14;16-18;1 Pet.3:8-11).

2.    Modul în care este restaurată pacea

Pentru a înţelege modul în care putem restaura pacea, avem exemplul Domnului Isus care a împlinit Legea (a împlinit preceptele divine – Mat.5:17-20) şi învăţătura Domnului Isus prin care ne este descoperită pedeapsa pentru violenţă (Mat.5:21-22), paşii pe care trebuie sa-i parcurgem pentru împăcare (Mat.5:23-24; Mat.18:15-17;1 Cor.6:5-11) şi cadrul în care trebuie să fie împlinită această slujire (Mat.5:25-26;Prov.25:8-11;Luca 12:58-59;Ps.34:11-14;34:6).

3.    Binecuvântarea oferită făcătorilor de pace 

Aşa cum a arătat Domnul Isus în cea de-a şaptea fericire, cei împăciuitori sunt numiţi „fii ai lui Dumnezeu”.  Această numire este un contrast faţă de identitatea prin care suntem cunoscuţi ca fiinţe umane (suntem „fii ai oamenilor”), o binecuvântare, ce descoperă asemănarea cu Dumnezeu şi statutul spiritual pe care îl căpătăm prin credinţa în Domnul Isus (Mat.5:9;I sam.2:12;Ef.2:1-2,5:6;Col.3:6;Ioan.1:11-12;Ef.2:11-22.

Întrebări pentru discuţii:

1.    Pe cine îi numeau zeloţii „fiii lui Dumnezeu”?
2.    Cine sunt „făcătorii de pace” la care a făcut referire Domnul Isus ?
3.    Ce îl identifică pe Domnul Isus ca exemplu pentru făcătorii de pace ?
4.    Ce paşi trebuie parcurşi pentru realizarea împăcării ?
5.    De ce trebuie să ne împăcăm cu cel ce ne-a greşit ?
6.    În ce cadru se realizează împăcarea ?
7.    Ce binecuvântare este promisă celor împăciuitori ?

Pastor Dan Boingeanu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s