O oferta irezistibila!
Puteti descarca predicile (mp3) mult apreciatului John MacArthur de la aceasta adresa:
Duhul Sfant In Faptele Aposolilor
Numite impropriu “Faptele Apostolilor”, aceste fapte sunt mai degraba “Faptele Domnului Isus continuate dupa inviere prin Duhul Sfant in viata celor credinciosi” (Fapte 1:1-2).
Iata enumerate cateva din activitatile Duhului Sfant:
Domnul Isus i-a invatat “prin Duhul Sfant” (1:2).
Duhul a nascut Biserica la Rusalii (1:5, 8; 2:1-4; 11:15-16).
I-a umplut pe apostoli cand au marturisit (1:8; 2:4; 4:8, 31; 11:24; 13:9, 52).
I-a inspirat pe profetii din Israel (1:16; 4:25; 28:25).
Deocamdata o avanpremiera a venirii depline (2:17-18, 33; 10:45).
Convinge inainte de botez (10:44-48).
Altoieste in trupul lui Christos credinciosii (2:38; 15:8; 19:5-6).
Disciplineaza pe cei ce “mint” sau se impotrivesc lui (5:1-11; 7:51).
Imputerniceste lucratorii pentru slujire (6:1-6), si profetie (6:10; 7:55-59; 11:28; 21:4).
Ii calauzeste pe lucratori in decizii si directii (8:29; 10:19; 11:12; 13:1-4; 21:11;15:28; 16:6-7; 19:21; 20:22-23).
De ce se intampla lucruri rele oamenilor buni?
Perspectiva biblica asupra problemei pacatului in lumea noastra
De Robert G. Spinney
Romani 8:28
O fata de treisprezece ani moare de leucemie. O tornada ucide un barbat si sotia acestuia in propria lor casa. Un pastor tanar este omorat de sotia lui. Un tsunami curma vietile a mii de turisti aflati in concediu. Copiii sunt rapiti si abuzati fizic. Lucruri rele se intampla tot timpul. Niciunul dintre noi nu este imun fata de lucrurile rele. Multi intreaba: ‘De ce se intampla lucruri rele oamenilor buni?’ Probabil ca ar fi mai lesne de inteles de ce se intampla lucruri rele oamenilor rai. Dumnezeu a pus in noi un simt al dreptatii si nu ne revoltam foarte mult atunci cand un violent traficant de droguri moare intr-un schimb de focuri cu politia. Dar cum ramane cu tragediile care lovesc oamenii buni? Sau pe cei care, aparent, sunt oameni nevinovati? Sau pe oamenii care par sa nu merite suferinta? Biblia are raspunsuri satisfacatoare la aceste intrebari. Dar nu sunt raspunsuri simple, pentru ca nici aceste intrebari nu sunt simple. Intr-adevar, aceste intrebari au la baza cateva dintre cele mai profunde probleme din univers: De ce exista raul? Sunt fiintele umane in mod intrinsec bune, inocente si demne de o viata confortabila? De ce ingaduie Dumnezeu suferinta? Care este raspunsul lui Dumnezeu la rau? Articolul de fata se foloseste de intrebarea ‘De ce se intampla lucruri rele oamenilor buni?’ pentru a da nastere unei expuneri scurte a acestor subiecte critice.
Ce spune Biblia despre oamenii buni?
Raspunsul la intrebarea ‘De ce se intampla lucruri rele oamenilor buni?’ incepe cu intelegerea faptului ca intrebarea are la origini o presupunere falsa. Sunt oamenii cu adevarat buni? Chiar exista oameni buni? Raspunsul pe care il da Biblia la aceste doua intrebari este Nu: nu exista oameni buni. Romani 3:9-19 ne da de inteles ca toti oamenii sunt profund afectati de pacat. Efectul pacatului este atat de raspandit incat versetele 10-11 afirma: “Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar. Nu este niciunul care sa aiba pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” Versetul 12 adauga: “Nu este niciunul care sa faca binele, niciunul macar.” Aceste doua versete dezvaluie doua lucruri cu privire la evaluarea pe care o face Dumnezeu in privinta faptului daca suntem sau nu suntem buni.
In primul rand, toate fiintele umane sunt in intregime si in mod fatal afectate de pacat. Pacatul ne-a stricat mintile si ne-a pervertit dorintele in asa masura ca nu intelegem adevarul lui Dumnezeu. Nici nu cautam cu sinceritate sa fim reconciliati cu Dumnezeu. Cand citim pentru prima data aceste cuvinte, ni se par extrem de dure! Ne place sa credem ca Il intelegem pe Dumnezeu (cel putin intr-o mica masura) si ca facem eforturi (macar putine) sa cautam sa avem o legatura stransa cu El. Cu toate acestea, Cuvantul lui Dumnezeu este intotdeauna corect. Biblia nu exagereaza: ea consemneaza adevarul lui Dumnezeu si cere ca noi sa ne adaptam gandirea la declaratiile ei. In aceste versete, Biblia ne spune ca pacatul a afectat atat de drastic fiintele umane incat nicio persoana nemantuita nu are o intelegere corecta a lui Dumnezeu si nicio persoana necrestina nu doreste cu sinceritate o relatie apropiata cu Dumnezeu.
In al doilea rand, aceste versete declara ca pacatul face ca, inaintea lui Dumnezeu, toate fiintele umane sa fie vinovate. Cati oameni nemantuiti sunt drepti, neprihaniti inaintea lui Dumnezeu (sau cu alte cuvinte, sunt destul de buni incat sa fie primiti de Dumnezeu)? Niciunul — niciunul macar. Cati necrestini fac binele (daca definim binele asa cum o face Biblia)? Niciunul — niciunul macar. Din acest motiv, pasajul de fata se incheie (in versetul 19) cu urmatoarele cuvinte “pentru ca orice gura sa fie astupata si toata lumea sa fie gasita vinovata inaintea lui Dumnezeu.” Aceasta inseamna ca, atunci cand intelegem problema pacatului si problema noastra cu pacatul, nu mai vociferam inaintea lui Dumnezeu spunand ca suntem buni si ca meritam sa mergem in cer. Ci gurile ne sunt inchise. Ne dam seama ca suntem pacatosi, vinovati inaintea lui Dumnezeu; si incetam sa ne mai sustinem nevinovatia.
Si alte pasaje din Scriptura spun acelasi lucru. “Intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui,” spune Dumnezeu (Genesa 8:21). “Toti au pacatuit.” (Romani 3:23) “Daca zicem ca n-avem pacat, ne inselam singuri si adevarul nu este in noi.”(1Ioan 1:8) Biblia spune, in repetate randuri, ca in ochii lui Dumnezeu niciun om nu este drept (Psalm 143:2). Oameni buni? Dupa criteriul lui Dumnezeu, nu exista oameni buni.
Desigur, multi oameni sunt amabili si prietenosi. Multi sunt cetateni care nu incalca legea, au bune maniere, sunt politicosi si iti vor intinde o Citeşte mai departe »
Cununi pentru inchinare
The Crown of Glory
May 7, 2009
“She shall give to thine head an ornament of grace: a crown of glory shall she deliver to thee.” (Proverbs 4:9)
There are five specific “crowns” mentioned in the New Testament as rewards for faithful service, presumably to be rewarded by Christ at His judgment seat (1 Corinthians 3:14). These are the “incorruptible” crown (1 Corinthians 9:25; 2 Corinthians 5:10); the “crown of righteousness” (2 Timothy 4:8); the “crown of rejoicing” (1 Thessalonians 2:19); “the crown of life” (James 1:12; Revelation 2:10); and lastly the “crown of glory” (1 Peter 5:4).
Although the crown of glory is mentioned only once in the New Testament, the phrase occurs four times in the Old Testament, each providing special insight into its character and scope. The first is Proverbs 4:9: “|Wisdom| shall give to thine head an ornament of grace: a crown of glory shall she deliver to thee.”
The other three are, in order, as follows:
“The hoary head is a crown of glory, if it be found in the way of righteousness”
(Proverbs 16:31).
“In that day shall the Lord of hosts be for a crown of glory, and for a diadem of beauty, unto the residue of his people” (Isaiah 28:5).
“Thou probably a reference to the new Jerusalem| shalt also be a crown of glory in the land of the Lord, and a royal diadem in the hand of thy God” (Isaiah 62:3).
The one New Testament reference, in 1 Peter 5:4, is a wonderful promise to the faithful shepherds of each “little flock” (Luke 12:32) of believers: “And when the chief Shepherd shall appear, ye shall receive a crown of glory that fadeth not away.”
We do not know exactly what these crowns will be composed of, but when we see the Lord, we shall lay each of them before His throne (Revelation 4:10). HMM
De ce a fost Vinerea “mare” ?
(Aurel Mateescu)
Ce a fost “Mare” in aceasta zi, de i-a ramas numele astfel?
mare a fost pacatul omului
mare a fost nerecunostiinta creaturii
mare a fost si indiferenta multimii
mare si ipocrizia preotilor
mare si cruzimea crucificarii,
dar,
mai mare decat toate
a fost dragostea lui Dumnezeu
De aia este vinerea aceasta “Mare”
Odihna de dupa sfarsit…
O problema de viata si de moarte
(W.W. Wirsbe)
Death—Life (2 Cor. 3:4-6 )
Paul was quick to give the glory to God and not to himself. His confidence (“trust”) was in God, and his sufficiency came from God. Paul was a brilliant and well-educated man; yet he did not depend on his own adequacy. He depended on the Lord.
The legalists, of course, told people that any person could obey the Law and become spiritual. A legalistic ministry has a way of inflating the egos of people. When you emphasize the grace of God, you must tell people that they are lost sinners who cannot save themselves. Paul’s testimony was, “But by the grace of God I am what I am” (1 Cor. 15:10 ). No one is sufficient of himself to minister to the hearts of people. That sufficiency can only come from God.
As you read this chapter, note the different names that Paul used for the Old Covenant and the New Covenant as he contrasted them. In 2 Corinthians 3:6 , “the letter” refers to the Old Covenant Law, while “the spirit” refers to the New Covenant message of grace. Paul was not contrasting two approaches to the Bible, a “literal interpretation” and a “spiritual interpretation.” He was reminding his readers that the Old Covenant Law could not give life; it was a ministry of death (see Gal. 3:21 ). The Gospel gives life to those who believe because of the work of Jesus Christ on the cross.
Paul was not suggesting that the Law was a mistake or that its ministry was unimportant. Far from it! Paul knew that the lost sinner must be slain by the Law and left helplessly condemned before he can be saved by God’s grace. John the Baptist came with a message of judgment, preparing the way for Jesus and His message of saving grace.
A legalistic ministry brings death. Preachers who major on rules and regulations keep their congregations under a dark cloud of guilt, and Citeşte mai departe »
LA – ACELEA TARMURI
LA – ACELEA TARMURI … ( Cant Evangh. nr 468 )
Ioan 21 . 1 – 14
A 3 a Aratare a Domnului Isus arunca o imagine asupra situatiei in care ne aflam noi astazi si in care vom fi ,,la-acelea tarmuri ” . Ca odinioara ucenicii , si noi suntem azi pe marea vietii cu zbaterile , necazurile si falimentele noastre in timp ce ,, La – acelea tarmuri ” se afla Mantuitorul Inviat , Domnul Isus Christos .Iata cateva aspecte ale acestei realitati .
1 . Chiar daca Domnul Isus e acolo si noi aici e posibil un dialog v. 5-6
El ne vorbeste prin Biblie , predici , Duhul Sfant si noi prin rugaciune .
2. Daca ascultam de poruncile Domnului noi suntem binecuvantati aici v.6
3. Unii pleaca dintre noi mai repede la Domnul v. 7
Ca si Petru care i-a lasat pe mare pe ceilalti asa unii pleaca mai repede in vesnicii , la acelea tarmuri , unii sunt copii, altii tineri , altii in mijlocul varstei .
4. Vine timpul cand ne vom reuni cu totii ,,La-acelea Tarmuri ” v. 8 – 9a 1Tes 4. 13-17
5. ,, La-acelea Tarmuri ” ne vom intalni cu ceea ce a pregatit Domnul pt noi v. 9b Ioan 14.2-3
6. Acolo Domnul ne va cere rodul ascultarii noastre de pe vremea cand eram pe marea vietii v.10 ,11, 2 Cor .5.10 , Apoc 22.12
7. Acolo cu totii vom fi intr-o partasie minunata cu Domnul cel Inviat v. 11-12 Luca 22. !5 – 18 , Apoc 3.20 ; Apoc 19. 7-9
,, In patria-mi acasa doresc ,
Acolo unde toti ma iubesc;
Mantuitorul loc mi-a gatit ,
Vin-dar cu mine, fii fericit . ” vers 4 din Cant 468
Unii au ajuns ,, La – acelea Tarmuri ” , unii mai zabovim pe marea vietii dar ne bucuram ca Acolo e Domnul Isus cel Inviat , Mantuitorul nostru . E viu cu-adevarat si sade la dreapta lui Dumnezeu . F Ap. 7. 56 . Slavit sa fie El !
Christos a Inviat !
Amin
50 de motive pentru care a murit Domnul nostru
PATIMILE lui ISUS CRISTOS
de JOHN PIPER
50 de motive de ce a murit Domnul nostru
1 Cristos a suferit şi a murit …
Pentru a absorbi mînia Lui Dumnezeu
„Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii,făcându-se blestem pentru noi (căci este scris :Blestemat este oricine care atârnă pe lemn)”(Galateni 3:13)
„pe care Dumnezeu L-a rânduit să fie jertfa de împăcare , prin credinţa în sângele Lui , ca să-Şi arate dreptatea Lui , căci Dumnezeu în îndelunga Sa răbdare trecuse cu vederea peste păcatele făcute mai înainte ”
(Romani 3:25)
„Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu , ci că El ne-a iubit şi a trimis pe Fiul Său ca o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1Ioan 4:10)
Dacă Dumnezeu n-ar fi fost drept , nu ar fi fost nevoie ca Fiul Său să sufere şi să moară .Şi dacă Dumnezeu n-ar fi fost iubitor , nu ar fi fost doritor ca Fiul Său să sufere şi să moară , de aceea dragostea Lui este gata să împlinească cererile dreptăţii Sale .
Legea Lui Dumnezeu cerea : „iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta , cu tot sufletul tău şi cu toată voinţa ta” ( Deuteronom 6:5) , dar cu toţii am iubit alte lucruri mai mult .Iar acesta este păcatul: a-L dezonora pe Dumnezeu preferând alte lucruri în defavoarea Lui şi trăind conform lor .De aceea Biblia spune „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava Lui Dumnezeu ”(Romani 3 : 23 ) .Noi glorificăm ceea ce ne face plăcere , iar acestea nu sunt Dumnezeu, prin urmare păcatul nu este mic pentru că nu păcătuim împotriva unui Suveran mic .Seriozitatea unei insulte creşte odată cu demnitatea celui insultat.Creatorul universului este infinit de vrednic de respect , admiraţie şi loialitate.De aceea eşecul în a-L iubi pe El nu este trivial – este trădare.Îl defăimează pe Dumnezeu şi distruge fericirea umană
De vreme ce Dumnezeu e drept , El nu ascunde aceste “crime “ ale noastre sub presul universului ci mai degraba simte o manie sfinta impotriva lor . Ele merita sa fie pedepsite si a facut acest lucru clar “Fiindca plata păcatului este moartea “ (Romani 6:23 ) “Sufletul care păcătuieşte , acela va muri “ ( Ezechiel 18 :4)
Exista un blestem sfânt atîrnînd asupra tuturor păcatelor, iar nu le pedepsi ar fi nedrept şi natura lui Dumnezeu ar fi ştirbită , o minciună ar domni la temelia realităţii . De aceea Dumnezeu zice :”Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii , ca să le facă “(Galateni 3:10 , Deuteronom 27:26). Dar dragostea Lui Dumnezeu nu poate sta alături de blestemul care atîrna asupra întregii omeniri păcătoase .Dumnezeu nu se bucură sa afişeze mânie,oricât de sfânta ar fi aceasta .
Prin urmare Dumnezeu şi-a trimis singurul Său Fiu pentru a absorbi /anula mânia Sa , şi pentru a purta blestemul în locul celor ce se incred în El . „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii,făcându-se blestem pentru noi (căci este scris :Blestemat este oricine care atârnă pe lemn)”(Galateni 3:13)
Aceasta este definiţia cuvîntului “ispăşire “ în textul citat mai sus ( Romani 3:25 ) Se referă la indepărtarea mîniei Lui Dumnezeu , prin oferirea unui substitut. Substitutul este oferit de insăşi Dumnezeu , adică Isus Hristos, care nu doar anulează mânia , El o absoarbe şi o direcţionează dinspre noi spre El . Mania Lui Dumnezeu este dreaptă şi ea a fost consumată nu retrasă sau amînată
Haideţi să nu luăm ca un fleac sau să trivializăm dragostea Lui Dumnezeu.Niciodată nu vom sta uimiţi în faţa dragostei Lui Dumnezeu dacă nu vom ţine seama de seriozitatea păcatului nostru şi de dreptatea mâniei Lui împotriva noastră .Dar când prin har conştientizăm propria nevrednicie ,atunci ne vom putea uita la suferinţe şi la moartea Domnului Isus şi spune : „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu , ci că El ne-a iubit şi a trimis pe Fiul Său ca o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1Ioan 4:10)
2 Cristos a suferit şi a murit …
Pentru a-şi mulţumi Tatăl Ceresc
„Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă ….. Dar, după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat , va Citeşte mai departe »
Intelepciunea talharului
(Bonda Vasile)
LUCA 23 . 39 – 43
Analizand atitudinea , declaratia si rugaciunea talharului ajungi la concluzia ca el a dat dovada de o mare intelepciune in momentele acelea cruciale din viata sa .
1 . ATITUDINEA v. 40
- nonconformism ( colegul lui s-a alaturat corului de batjocoritori dar el nu a facut-o )
- curaj ( l-a infruntat pe celalalt )
- teama de Dumnezeu ( in situatia lor trebuia sa dovedeasca asta chiar daca nu era suficient . vezi Ecles 12. 13- 14
2. DECLARATIA v. 41
- si-a recunoscut vinovatia
- a recunoscut nevinovatia Domnului Isus
( Alaturi de el a recunoscut NEVINOVATIA DOMNULUI ISUS , urmatorii : Pilat ; Luca .23.14 ; Irod Lc 2315 ; Sutasul Lc 23. 47 ; Iuda Mat .27 .4 ; Sotia lui Pilat Mat 27 .19 ) Aplicatie . 2 Cor 5.21
3. RUGACIUNEA .v. 42
- facuta cu respect ,,Doamne “
- crede in revenirea Domnului Isus
- crede in existenta dupa moarte
- crede ca Domnul este Imparat asa cum era inscriptia de pe cruce
Domnul Isus ii rasplateste INTELEPCIUNEA prin ai oferi cel mai mare dar : mantuirea . v. 43 De aceasta avea nevoie talharul atunci si fiecare om astazi . Daca o sa ai intelepciunea talharului o poti primi mantuirea chiar azi bucurandu-ti viata si vesnicia .
Amin
Hristos, Istorie sau Persoana
| Hristos, Istorie sau Persoana |
| Saturday, 18 April 2009 | |
|
Atunci când citim Sfintele Scripturi, când reflectăm la relatările Evangheliilor cu privire la învierea Domnul Isus, nu o facem doar pentru că dorim să avem informaţie pe care să o stocăm în mintea noastră, să o sistematizăm, să o prezentăm frumos şi să-i convingem şi pe alţii de adevărul ei. Citim pentru a fi transformaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar şi cu privire la învierea Domnului este important să verificăm modul în care ne raportăm acestui eveniment. Ne raportăm doar unui eveniment istoric sau ne raportăm unei persoane care este vie şi prezentă în viaţa noastră?
V-aţi gândit la faptul că primii care sunt martori ai învierii şi cei care au acces la cele mai convingătoare mărturii ale învierii Domnului sunt soldaţii? Ei au fost cei care au resimţit pe propria piele „puterea” învierii. v.1-4 Au fost acolo, au „simţit” învierea. Ai crede că aceasta ar fi deajuns să facă din ei credincioşi gata să abandoneze totul şi înceapă o viaţă nouă. Ei care erau obişnuiţi cu moartea, aveau acum ocazia să vadă învierea. Cu toate acestea nu se schimbă nimic în viaţa lor. Ei continuă să se teamă pentru viaţa de acum şi de aici şi nu îşi doresc nimic pentru viaţa de după moarte. Ce semnificaţii şi ce sensuri. Ei se raportează unei istorii şi nu unei persoane. Pe ei nu-i interesează Domnul Isus ci sunt preocupaţi în continuare de viaţa lor. În aceeaşi manieră, cei ce se raportează doar istoriei învierii, mâine se vor depărta de Hristosul cel înviat. Mi se pare interesant faptul că sunt atâţia care, cu ocazia acestei zile umplu bisericile. Apoi se mai gândesc la o altă istorie legată de Domnul Isus, naşterea Lui. Nici într-un caz, nici în altul, nu se apropie de persoană.
Celelalte personaje implicate în istorie învierii dar nu şi în relaţia cu cel înviat, sunt preoţii şi cărturarii. Ei îl sacrificaseră pe Domnul Isus pentru că nu se înscria în planurile lor. Atunci când l-au văzut depus într-un mormânt au crezut că s-a terminat cu problemele lor. Nu mai aveau decât să se asigure că ucenicii nu-l vor lua de acolo şi vor face din el un erou prin fraudă. Nici măcar nu le trecea prin cap că Domnul Isus, cel care făcuse minuni sub ochii lor, care îl înviase pe Lazăr, ar putea să învie. De aceea au şi cerut garda care să păzească mormântul. Se întâmplă însă ceea ce Domnul spusese: a treia zi a înviat. Soldaţii le aduc această veste rea pentru ei. Au văzut probabil spaima de pe faţa soldaţilor care fuseseră martori la ceva neobişnuit. Dar nu au stat să analizeze prea mult ce se întâmpla cu soldaţii. Ei aveau altele pe cap acum. Isus devenea o problemă şi pentru că ei nu cunoaşteau alte rezolvări ale problemelor decât pe cale umană, aşa caută să o soluţioneze şi pe aceasta. Imediat apelează la ceea ce ştiau mai bine, mită şi şantaj. L-au mituit pe Iuda pentr a-l vine pe Domnul Isus, l-au şantajat pe Pilat pentru a-L răstigni, acum i-au mituit şi i-au şantajat pe soldaţi să nu spună nimic despre înviere. Vedeţi, în acelaşi mod, cei care se raportează unei istorii a învierii sunt deranjaţi de Domnul Isus cel înviat. Ei nu pot să-i facă loc în experienţa lor de viaţă. Ei vor continua să recurgă la mijloace umane pentru a soluţiona problemele lor. Nu vor să aibă de-a face cu o persoană vie, gata să asculte rugăciuni, gata să intervină. Ei vor să deţină ei controlul asupra situaţiei.
Soldaţii, preoţii, cărturarii nu au avut nici un interes să vorbească despre înviere şi despre Domnul cel viu. Fiecare avea motivele lui să nu pomenească despre acest eveniment. Nu voiau să se întâlnească cu cel înviat, nu voiau să vorbească despre el şi ar fi dorit ca şi alţii să facă la fel. Nu vi se pare că şi astăzi există oameni care procedează la fel? Ei consideră că problema credinţei este personală şi nu trebuie făcut prea mare caz de ea. Ah, ei cred în înviere, dar este ceva personal. Nu trebuie să vorbească altora despre aceasta şi nu este cazul ca alţii să se intereseze prea mult despre aceasta. Dar, să vedem ce se întâmplă în cealaltă tabără, a celor ce s-au întâlnit cu Domnul cel înviat. Pentru ei nu era o istorie, era o persoană.
Femeile erau interesate să împlinească tot ceea ce trebuia împlinit privitor la moartea Lui şi aceasta pentru că el era important pentru ele. În momentul în care Domnul învie, părtăşia cu El devine atât de dragă şi sunt gata să meargă oriude pentru a-l vedea. V.7
Pentru ucenicii Domnului, învierea nu era un motiv de teamă ci unul de bucurie. De acum nimic nu-i mai putea despărţi. Moartea fusese o posibilă ameninţare dar şi aceasta a fost biruită.
Dragi fraţi şi surori, nădăjduiesc că suntem cu toţii printre cei care sunt interesaţi de o persoană şi nu de o istorie. Domnul Isus este viu, el nu este doar un personaj istoric, cu învăţături frumoase, cu o viaţă ce inspiră sentimente nobile, El este viu. El doreşte să aibă o relaţie vie cu noi, să aibă părtăşie, să ne bucurăm de El să vorbim despre El. Hristos a înviat! Nu este un salut tradiţional ci o realitate din inima noastră. Sorin Covaci
|
Umblând cu Dumnezeu
| Wednesday, 11 February 2009 | |
|
În capitolul 4 al Primei Epistole către Tesaloniceni, Apostolul Pavel pare a răspunde unor întrebări ridicate de credincioşii de acolo. Fără să ştim întrebările, putem doar deduce, din răspunsurile date de Pavel, care erau preocupărilor lor. Acestea pot fi însumate într-o preocupare veritabilă de a umbla cât mai aproape de Dumnezeu. Ei doreau să acopere toate detaliile umblării în ascultare de Dumenezeu. Dealtfel, Pavel ne spune că aceşti credincioşi din Tesalonic erau practicanţi ai acestor lucruri doar că doreau să le aprofundeze: 1 Tesaloniceni 4:1-2 În Sfânta Scriptură, avem oferite modelele unor oameni care au umblat cu Dumnezeu.
Pavel dorea ca şi credincioşii din Tesalonic să umble cu Dumnezeu. Ce implică umblarea cu Dumnezeu? 1. Umblare în curăţie. Pavel trasează aici o linie de demarcaţie între neamuri (păgâni) cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi credincioşi. Puritatea sexuală este considerată de Dumnezeu ca fiind foarte importantă. Legile care reglementează relaţiile intime, sfaturile pe care le primim prin Epistole, exemplul curăţiei lui Iosif, toate acestea ne arată cât de important este pentru Dumnezeu să ne păstrăm puritatea sexuală.
2. Umblarea în dragoste. Pavel se referă aici la relaţiile frăţeşti. Condiţionările pe care Pavel le ataşează dragostei frăţeşti sunt foarte folositoare. Sfaturile sale sunt sfaturi utile, practice şi extrem de necesare.
3. Umblarea în nădejde. Se pare că aici intervenise o problemă printre credincioşii din Tesalonic. Se prea poate ca unii să fi răspândit zvonul că Domnul Isus venise deja şi îi ridicase la ceruri pe adevăraţii credincioşi. Un asemenea zvon, în contextul unei biserici confruntată cu opoziţie, era extrem de dăunător. Aceşti oameni se gândeau că nu mai au pentru ce să sufere. Pe de altă parte, se prea poate ca unii să fi lansat acest zvon în încercarea de a le transmite credincioşilor ideea că ei trebuie să sufere pentru a fi şi ei ridicaţi la ceruri. Pavel adresează această problemă şi îi ajută pe aceşti oameni să vadă că nădejdea trebuie să aibă un alt suport. Sorin Covaci |
